Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 8 iulie 2009

Moscopole, o Atlantida pentru aromânii rătăciţi prin Balcani

Cand eram copil, aveam un almanah din anul 1985 (il mai am si acum, Luceafarul, almanah estival, pag. 123-134, Un oras romanesc pierdut: Moscopole - o sa scanez acest material foarte interesant). In el era cuprinsa povestea orasului aromanilor, Moscopole. Povestea este una fermecatoare si acum am regasit, cu ajutorul unui camarad, povestea aromanilor din Voscopole in cotidianul evz.ro

ÎNAPOI ACASĂ. Alungaţi din metropola pe care au construit-o, aromânii din Albania încearcă să recupereze ce se mai poate şi să se ferească de un cumplit blestem.


În aromână, la „a vorbi” se zice „a zbura”. Poate pentru că vlahii împrăştiaţi prin Balcani au căpătat o abilitate ne omenească după toate prigonirile îndurate, iar limba le-a făcut zborul mai uşor. Moscopole - o adevărată metropolă ridicată de negustorimea aromână în estul Albaniei de azi - e doar un exemplu al acestei vocaţii tragice.

După ce oraşul înfloritor, aflat pe traseul comercial ce lega Constantinopole de Viena, a fost distrus de musulmani, aromânii s-au împrăştiat prin Balcani sau prin Occident, şi-au pus durerea în cântece, au mers la biserică şi s-au rugat pentru morţi.

Cei puţini rămaşi pe loc şi-au văzut de oierit sau de negustorie, au făcut alte averi şi-au continuat să vorbească limba veche. După ce i-au descoperit vlahii de la nord de Dunăre, prin părţile locuite de aro mâni se înfiinţează şcoli în limba română. Pentru mulţi, e încă un motiv să „zboare” pe o limbă nouă, către locuri mai bogate. Românii le spuneau că spre „ţara-mamă”.

Greul avea să vină însă odată cu instaurarea regimului comunist în Albania, poate cel mai dur din Europa. Atunci au fost dărâmate mai toate bisericile, iar botezurile sau cununiile au fost interzise cu totul. Pentru aromâni, popor cre dincios prin excelenţă, o ase menea măsură a semănat bine cu un genocid. Şi-au vorbit limba în şoaptă, au făcut ouă roşii de Paşte, şi-au făcut cruce cu limba în cerul gurii şi au supravieţuit.

Nici în 1990 nu şi-au căpătat toate drepturile. Au putut însă, cel puţin, să meargă la biserică, fie şi la o slujbă ţinută în albaneză, să se boteze şi să se cunune, să meargă din când în când pe la neamuri, să le zică fără frică „Zâua bunî!”.

Lupta cu blestemul
EVZ vă propune o incursiune în Moscopole, fostul centru al unei civilizaţii. O „Atlantidă” a aromânilor, nu scufundată, ci uitată multă vreme pe munte.

Am stat de vorbă acolo şi-n localităţile din jur cu oameni care încearcă să-şi recupereze cultura. Dumitrache Veriga, fost sculptor, a decis să devină preot imediat ce a avut voie. Vorbeşte şi româna „clasică”, pentru că a fost câţiva ani în ţară, apoi s-a întors în oraşul natal, Corcea, să-şi ajute comunitatea.

Face tot ce poate ca blestemul ţesut de înaintaşii săi, adresat celor care-şi uită limba, să nu se împlinească. Au de înfruntat mai nou, tendinţele de grecizare a zonei. „Noi zburăm ghini”, spune părintele şi zâmbeşte.

ÎNVIEREA
Oraşul începe să renască tot cu aromâni, din piatra vechilor case

Cine-a şters feţele sfinţilor, a făcut-o cu o ură greu de înţeles. Nu s-a dus doar stratul pictat, ci bucăţi groase de perete, au rămas în urmă găuri albicioase. Scrie „Jeras - 28 II 1969”, scrie „Zaimi”, scrie „Diana”, scrie „Frebar”. O sete de om primitiv a fixat cuvintele astea în piatră.

La orele dimineţii, soarele şi frunzişul copacilor acoperă cu umbre zidurile bisericii din Moscopole, „Sfântul Nicolae”, ori le îneacă în alb. În lumina asta nu e decât imaginea unei epoci aşezate peste alta.

Pe aici treceau drumurile comerciale spre Viena
Sfinţii au fost pictaţi pe la 1720. La vremea aceea, Moscopole avea o tipografie unică în Balcani, şcoli, bănci, chiar şi o Academie. Într-o gravură, reprodusă în marmură pe poarta bisericii, e înfăţişată o adunătură mare de case şi lăcaşuri. Între ele se taie trei drumuri mari.

Sunt cifre care spun că oraşul ar fi avut atunci 60.000 de locuitori. Istoricul Neagu Djuvara susţine însă că cifra reală ar fi undeva în jurul a 20.000 de oameni. În orice caz, enorm pentru acea vreme, în condiţiile în care Viena imperială, de exemplu, era cam de două ori mai mică.

Neagu Djuvara - la rândul său descendent al unei vechi familii de „aromâni” - explică fantastica înflorire a oraşului: „Aromânii, în contrast cu populaţiile albaneze sau slave, erau excelenţi negustori. La sfârşitul veacului al XVIII-lea, tot comerţul între Constantinopole şi Viena este făcut de aromâni”. Negustorii veneţieni ajunseseră să-i invidieze pe aromâni, iar grecii pretindeau că Moscopole era colonie de-a lor, doar pentru că actele comerciale se încheiau în greceşte prin partea locului.

Alungaţi de musulmani
Pentru musulmanii albanezi, aromânii deveniseră periculos de bogaţi şi de influenţi, mai erau şi creştini pe deasupra. Aşa că s-au apucat să distrugă ce trebuia distrus. Seria de atacuri asupra oraşului Moscopole a început în 1769 şi a ţinut vreo 20 de ani.

„Turcii consideră că aceşti creştini de la Moscopole sunt nişte aliaţi potenţiali ai rusului sau ai veneţianului, aşa că-i atacă în mod sălbatic. Se pare că tatăl lui Ali Paşa, din Ianina, este acel sălbatic care a devastat în aşa hal oraşul încât familiile care-au scăpat au plecat”, povesteşte Djuvara.

Valeriu Papahagi arată, într-o carte publicată în 1935, cum funcţiona mecanismul distrugerii: „Hoardele mahomedane de Daglii şi Coloniaţi au dat cele dintâi semnalul nenorocirilor, începând să jefuiască caravanele care frecventau târgul din Voscopole. La rândul lor, beii din Muzachia, sub pretext de a ajuta pe supuşii necăjiţi ai Marelui Senior, puseră garnizoană în oraş şi, după zece ani de devastări, jafuri şi războaie, Voscopolea dispăru de pe suprafaţa Albaniei”.

S-a păstrat de atunci şi o baladă ce le dă fiori reci aromânilor de azi: „Plângute tri Voshopole”.

Mulţi aromâni s-au stabilit la Viena, la Veneţia, mai puţini în Transilvania sau Muntenia. Fiecare după neamuri ori după cunoştinţele făcute prin târguieli.

În urma lor, fostul mare oraş, de câteva zeci de mii de locuitori, a ajuns repede o ruină. Ce a rămas în picioare după jafurile musulmanilor a fost dărâmat în timpul celor două războaie mondiale, comunismul şi-a mâzgălit numele peste sfinţii rămaşi, apoi a ridicat în centru o coloană de ciment, cu stea pe ea.

Prima biserică, reconstruită
Moscopole cel de azi e un sat cu circa 1.000 de locuitori. Oricum, populaţia e mult mai mare faţă de acum câţiva ani. Cei care se stabilesc în ultima vreme aici sunt, în mare parte, tot aromâni. Nouveniţii îşi fac case din grămezile de piatră rămasă pe câmpuri de la cele vechi. Un om cu stare a reconstruit chiar din temelii prima biserică a oraşului, „Sfânta Vineri”.

Privită de sus, noua localitate are o înfăţişare bizară: printre locurile unde au răsărit casele înalte, cu acoperişuri de ţiglă roşie, se află încă împrejmuiri din piatră veche şi drumuri cu urme de pavaj.

La Biserica „Sfântul Nicolae” slujeşte - în albaneză, ce-i drept -, un preot aromân, iar la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, de mai sus, se adună, cu o zi înainte de hram, credincioşi din toată Albania, cu pomelnice lungi. continuarea, la fel de interesanta, la evz.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”