Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 2 decembrie 2009

Daniel Vighi, martor ocular la Timisoara: Am avut senzatia ca retraiesc momente de la revolutie


Tensiunea politica in Timisoara a izbucnit inca din 30 noiembrie. In dimineata acelei zile au aparut niste bannere uriase in doua locuri extrem de sensibile din punct de vedere civic, istoric si politic, ale orasului: respectiv Balconul Operei si fatada hotelului de langa Opera. Unul dintre aceste bannere il reprezenta pe Mircea Geoana flancat de Primarul orasului si de Crin Antonescu.

Am auzit oamenii indignati vorbind despre un alt banner in care, pe fundalul mitingului de la revolutia din Piata Operei de acum douazeci de ani, era scris cu litere uriase ca Timisoara elibereaza a doua oara tara de un nou dictator. Ceea ce s-a petrecut a doua zi este urmarea fireasca a tensiunii create cu o zi iniante despre care a vorbit tot orasul.

Ca urmare a acestei stari de enervare publica, bannerul de la Balcon a fost indepartat si mutat pe hotel. In jurul orei pranzului Balconul Operei era ocupat de steaguri rosii iar in fata scenei din piata se aflau cam vreo 200 sute de persoane de la PSD cu pancarte de prin Periam, Giulvaz, Teremia Mare sau Deta.

La inceput s-au adunat in spatele lor cam vreo 100 de oameni care ii priveau in tacere mohorata. Vreau sa spun ca atitudinea celor de la miting s-a schimbat odata cu strigatele cu lozinci de felul „Geoana presedinte” la care au inceput huiduieli. S-au ivit mai apoi doua bannere cu Proclamatia si doua steaguri nationale cu gaura – simbol electrizant al revolutiei de odinioara.

Treptat piata s-a umplut si a pornit un vacarm urias cu lozinci de felul „Jos comunismul! Pacat, pacat de sangele varsat! Hotii! Jos mogulii!” Sfidarea a atins paroxismul in momentul in care pe un ecran imens au inceput sa apara actorii politici din interiorul Operei. Au fost, nu exagerez, aproape doua ore de huiduieli, lozinci, strigate, trambite. Cele mai multe animozitati le-au starnit Primarul Ciuhandu, Mircea Dinescu si Crin Antonescu.

Am avut senzatia ca retraiesc momente de la revolutie. Spre exemplu, m-am reintalnit in Piata cu o doamna de 87 de ani cu care in 20 decembrie 1989, dimineata, am intrat in catedrala si le-am cerut preotilor sa faca un parastas pentru mortii din duminica de 17 decembrie. S-au uitat la noi impietriti de frica si au disparut in altar. Scena aceea nu o voi uita toata viata. Doamna avea atunci 67 de ani, acum are 87. Ne-am intalnit dupa atatia ani tot in acelasi loc si cu aceleasi lozinci. A fost un adevarat moment halucinant al istorie noastre nefericite.


Nota: Daniel Vighi este scriitor si profesor la Universitatea de Vest din Timisoara A participat pe 1 Decembrie la protestele din Piata Operei si a acceptat sa relateze pentru HotNews.ro evenimentele asa cum le-a trait.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”