Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 5 octombrie 2011

Dovada că nemţii sunt datori României. VEZI aici actul

Demonstrarea datoriei pe care nemţii o au către România este un demers al doctorului în economie Radu Golban, un român stabilit în Elveţia şi care în urma unei discuţii, ne-a pus la dispoziţie unul din documentele care atestă faptul că România se află printre statele care au de luat bani de la Germania.

Radu Golban a explicat pentru capital.ro că în afară de Elveţia, toate celelalte state au renunţat la datoria de la Germania. Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.

Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.
"Am găsit solduri neachitate a Casei de Compensaţie, la finele anului 1944, de un 1.126.000 mărci imperiale. Înainte de obţinerea datelor am ştiut că a existat în timpul celui de-al doilea război mondial, începând cu anii 30 un model monetar de colaborare europeană numită Uniunea de Clearing", a spus Golban la o emisiune TV cu ceva timp în urmă.

Practic, datoria reprezintă oldul aferent relaţiilor comerciale româno-germane derulate în baza acordului de cliring din anul 1935.

Conform lucrărilor de specialitate, la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring româno-german depăşea 1 miliard mărci imperiale.

În replică, consilierul BNR Adrian Vasilescu, a declarat că "nu avem date din care să reiasă că Germania ne e datoare această sumă".


1 comentarii:

Anti Masonerie spunea...

primi datoria de la nemti cum o sa primim si tezauru de la bolsevici!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”