Pages

luni, 21 noiembrie 2011

Câteodată şi rabinul are dreptate: "Steve Jobs este vinovat pentru consumismul modern şi participarea Apple la crearea societăţii egoiste"

Fondatorul Apple, Steve Jobs, provoacă pasiuni chiar şi după moartea sa. Rabinul şef al Marii Britanii, Lord Sacks, l-a condamnat pe Jobs pentru că a creat o cultură a consumismului şi a egocentrismului prin produsele sale, scrie cotidianul „The Daily Mail".

Vorbind în cadrul unei recepţii la care s-au adunat reprezentanţii mai multor religii din Marea Britanie şi înclusiv Regina Marii Britanii, Lord Sacks, a spus că „societatea consumistă a fost creată de Steve Jobs, cel care a coborât de pe munte cu două tablete, iPad şi iPad 2, iar rezultatul este că acum avem o cultură a lui iPod, iPhone, iPad, i, i, i".

De asemenea, a adăugat el, că atunci „când esti un egocentric, individualist şi nu crezi decât în «i» (pronume personal de persoana I în engleză), evident nu o vei duce atât de bine".

Rabinul a acuzat societatea creată de Jobs deoarece este consumistă şi prin intermediul publicităţii forţează lumea să se gândească mai mult la ce nu are, decât la ce are. „Ai deja un iPhone, dar nu ai generaţia a patra, iar acest lucru te întristează. Societatea consumistă a fabricat cele mai fine mecanisme pentru crearea şi distribuţia nefericirii", a mai spus rabinul.

http://www.adevarul.ro/life/viata/Steve_Jobs-considerat_vinovat_pentru_consumismul_modern_de_catre_un_lider_al_evreilor_din_marea_Britanie_0_595140634.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”