O scrisoare-capcană a foat adresată preşedintelui Deutsche Bank, Josef Ackermann, a confirmat poliţia din Frankfurt, care a interceptat miercuri pachetul suspect, transmite AFP şi Mediafax.
Pachetul suspect adresat lui Ackermann era "o scrisoare ce conţinea explozibil", a anunţat joi poliţia şi Parchetul, fâcând publice rezultatele primelor investigaţii.
"În cadrul serviciului de curierat al Deutsche Bank, o scrisoare suspectă a fost identificată miercuri. Aceasta era adresată personal lui Ackermann", a declarat poliţia regională şi parchetul din provincia Hesse într-un comunicat comun.
"După primele investigaţii, este vorba despre o scrisoare ce conţinea explozibil operaţional", afirmă comunicatul. "Ancheta continuă", a precizat poliţia.
Un purtător de cuvânt al gigantului bancar german nu a confirmat sporirea măsurilor de securitate raportată de mai multe surse din presă. "Din motive de securitate, nu putem face declaraţii cu privire la acest subiect", a declarat acesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”