Departe de orice gândire în clişee şi încercare de incriminare din partea mediilor, oferim aici oricărui cetăţean interesat posibilitatea de a se informa sigur şi anonim despre ţelurile şi revendicările mişcării naţional-socialiste. În următorul text vor fi prezentate şi explicate ideile de bază ale naţional-socialismului.
Un fundament al naţional-socialismului îl reprezintă intangibilitatea unei comunităţi populare. Alte fundamente constau în instaurarea unei economii naţionale, unei politici sociale, politici externe, etc., care să se ghideze de asemenea pe principiile naţional-socialiste. Ţelul îl reprezintă atingerea independenţei României (Autarhie), de a ocupa un loc puternic şi neutru în Europa Naţiunilor, prin politica acesteia, fiindu-i posibilă gospodărirea propriei ţări, fără a fi afectate alte naţiuni. Pornim de la următorul principiu: capitalismul global, condus de puterea mondială SUA se va afla în curând la sfârşitul efectelor sale inumane şi astfel o ţară autarhică va reprezenta o condiţie esenţială pentru supravieţuirea poporului român. Supravieţuirea propriului popor reprezintă punctul cel mai important în viziunea naţional-socialistă.
Comunitatea populară, cum am afirmat şi mai sus, reprezintă un stâlp important în naţional-socialism. Pentru ca această comunitate să îşi împlinească funcţia şi randamentul dorit, trebuie înlăturate diferenţele de clasă din rândul poporului român productiv. Un muncitor în fabrică sau un ţăran nu este cu nimic mai prejos faţă de un agent de asigurări sau un medic. Toţi productivii României sunt muncitori ai frunţii şi ai pumnului, care îşi utilizează capacităţile în scopul bunăstării comunităţii şi ţării.
Anumite instituţii vor fi puse sub controlul statului, ca de ex. băncile, companiile de transport, etc., pentru a împiedica un comerţ care serveşte exclusiv creşterii profitului privat şi nu serveşte cu nimic bunăstării poporului. Un popor puternic are nevoie pentru a îşi asigura existenţa de femei puternice şi sănătoase, de mame şi copii. De aceea, în naţional-socialism femeia are alt statut ca în actualul regim demo-liberal. În sistemul economic capitalist femeia este exploatată ca o forţă de muncă suplimentară, pentru a servi creşterii profitului indivizilor. Într-o comunitate populară femeile obţin dreptul la susţinerea maternităţii şi au din nou dreptul de a fi pur şi simplu femei. În continuare egalitatea în şanse este puternic susţinută. Într-un model şcolar unitar, fiecare cetăţean este încurajat în funcţie de capacităţile sale. Această şcoală unitară conţine diferite subunităţi ca de ex. abilităţi manuale, abilităţi comerciale, etc. Apariţia unei elite nu se află în contradicţie cu naţional-socialismul.
Cum am amintit şi mai sus, pornim de la ideea prăbuşirii capitalismului global. De aici este necesară o înnoire fundamentală a ţelurilor şi funcţiilor politicii globale. În general este valabil principiul că tot ceea ce se poate produce în România, trebuie să se producă în România. Asta înseamnă că politica externă este responsabilă pentru apărarea economiei naţionale de exterior.
Echilibrul forţelor în ţările europene este necesar pentru ca acestea să poată acţiona la aceeaşi înălţime şi de a coexista în pace. Alianţe cum ar fi UE sau NATO nu iau în considerare asemenea principii şi sunt ostile astfel politicii economice naţional-socialiste. Astăzi România nu este deloc liberă şi suverană cât timp răspunde la ordinul NATO care ne târăşte în războaie ce nu sunt ale noastre, pe teritoriul ţării sunt baze militare străine, iar politica internă este dirijata de birocraţii străini de la Bruxelles care nu sunt deloc preocupaţi de interesele noastre locale.
În final vă indicăm faptul că acest text reprezintă o expunere generală şi nu un concept perfect lucrat. El trebuie să servească explicării fundamentelor mişcării naţional-socialiste care sunt ignorate aproape în întregime în politica actuală.
Un articol excelent. Bine scris, bine venit. :) Multumesc.
RăspundețiȘtergere