De ce nu a primit profesorul Nicolae Paulescu premiul Nobel

Dr. Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria

La 90 de ani de la prima folosire clinică a insulinei, majoritatea articolelor despre diabet îi citează pe specialiştii canadieni ca unici descoperitori ai substanţei. Însă lumea medicală ştie că profesorul Nicolae Paulescu şi-a publicat cercetările cu aproape doi ani înainte de decernarea Nobelului.

În 1921, profesorul Nicolae Paulescu anunţa descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar şi a corpilor cetonici şi a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet. La distanţă de doi ani, medicul Frederick Grant Banting şi biochimistul John J.R. Macleod de la Universitatea din Toronto primeau Nobelul în fiziologie şi medicină pentru aceeaşi descoperire. Însă, spre deosebire de profesorul Paulescu, canadienii au fost propuşi Comisiei Nobel pentru această distincţie. Cu alte cuvinte, pe Nicolae Paulescu nu l-a nominalizat niciunul dintre oamenii de ştiinţă care au primit invitaţii în acest sens din partea Institutului Nobel.

Informaţia apare în monografia „Polemica Paulescu: Ştiinţă, Politică, Memorie“ (editura Curtea Veche) scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, Directorul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu“ din Bucureşti şi de istoricul Horia Bozdoghină.

Nu se poate pune problema că medicul român nu şi-ar fi popularizat lucrarea, el păstrând legătura cu mediul academic francez, pe care îl cunoştea încă din perioada studiilor (Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris şi a profesat ca asistent-chirurg la Spitalul Notre-Dame du Perpetuél Secours).

Paşii descoperirii

- În 1916, Paulescu a reuşit să obţină un extras apos de pancreas care, injectat unui câine cu diabet, a dus la scăderea glucozei în sânge. După primul război mondial, şi-a reluat cercetările şi a reuşit să izoleze hormonul pancreatic antidiabetic, numit pancreină.

- În perioada apilie – iunie 1921, a publicat patru articole despre aceste descoperiri la Paris, prin intermediul Secţiei Române a Societăţii de Biologie.

- O lucrare mai amplă pe această temă a fost trimisă în iunie revistei Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia şi publicată în numărul din august din acelaşi an.

- Metoda folosită de Paulescu pentru a izola extrasul pancreatic era similară celei descrise de biochimistul Israel Simon Kleiner în două articole, publicate în 1915 şi 1919 în Journal of Biological Chemistry. Nu se ştie dacă Paulescu avea cunoştinţă de lucrarea cercetătorului evreu, cert este că nu îl menţionează ca referinţă bibliografică.

- 1922 - Nicolae Paulescu şi-a patentat descoperirea la Ministerul Industriei şi Comerţului. Ea nu a avut aplicaţii clinice în timpul scurs până la decernarea premiului Nobel.

- 1922 - lucrarea publicată de canadienii Banting şi Macleod alături de colegii lor James Collip şi Charles Best analiza şi efectele injectării de insulină la o persoană care suferea de diabet. Prima utilizare a insulinei pentru tratament uman datează, deci, din 11 ianuarie 1922.

Pro şi contra Paulescu

Profesorul scoţian Ian Murray a fost unul dintre oamenii de ştiinţă cei mai activi în încercarea de-a corecta „greşeala istorică“ comisă împotriva lui Paulescu. Murray era vicepreşedintele Asociaţiei Britanice de Diabet şi membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Diabet în 1971, când a publicat următoarele în Journal of the History of Medicine and Allied Sciences: “Distinsul om de ştiinţă român Paulesco a primit insuficientă recunoaştere. La momentul la care echipa din Toronto îşi începea cercetările, el reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic din pancreas şi să-i demonstreze eficacitatea în reducerea glicemiei la câinii diabetici.“

Potrivit medicului scoţian, chiar şi directorul Institutului Nobel, profesorul Tiselius, şi-ar fi exprimat părerea personală cum că Paulescu ar fi fost în egală măsură îndreptăţit să fie premiat în 1923.

Au fost şi voci care au considerat exagerată toată această polemică. Monografia scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte îl citează pe profesorul Michael Bliss din Toronto: „Echipa canadiană a reuşit să depăşească cu mult lucrările izolaţilor săi precursori – Zuelzer în Germania, Paulescu în România, Kleiner în Statele Unite – care au trebuit să lucreze în condiţii primitive şi care nu au reuşit să convingă pe nimeni că ocazionalele lor succese în scăderea zahărului din sânge constituiau o descoperire clară şi importantă.“

În discursul de primire a premiului Nobel, Banting şi Macleod au recunoscut contribuţia lui Paulescu în descoperirea insulinei.

Cât a contat antisemitismul

Nicolae Paulescu era recunoscut pentru atacurile sale virulente împotriva evreilor. A înfiinţat, în 1922, alături de A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. A publicat cărţi, broşuri, articole care atrăgeau atenţia asupra pericolului evreiesc şi franc-masonic (în 1913 - „Fiziologia filozofică: spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria“, în 1928 – „Degenerarea rasei jidăneşti“). Omul de ştiinţă care cunoştea la perfecţie franceza, latina şi greaca veche a scris despre inferioritatea biologică a naţiei evreieşti, din punctul de vedere al medicului: „se ştie că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“, citează monografia „Polemica Paulescu“.

Autorităţile pariziene care au vrut să inaugureze bustul profesorului Paulescu în faţa spitalului Hôtel Dieu în 2003 au întâmpinat protestele organizaţiilor evreieşti. Din scrisoarea trimisă de Centrul „Simon Wiesenthal“ ministrului francez al sănătăţii şi ambasadorului României la Paris: „Dacă în 1923, Comitetul Nobel a judecat întreaga persoană (n.r.: în original „persona“, care este un termen din psihologia lui Jung) a laureatului, atunci la fel trebuie să procedeze şi Hôtel Dieu în 2003 şi să concluzioneze că brutala inumanitate a lui Paulescu îi anulează orice merit ştiinţific.“

Nicolae Cajal, membru al academiei Române de Ştiinţe şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1994 şi 2004, consideră că trebuie făcută o deosebire între punctele de vedere personale şi meritele ştiinţifice.

300 de milioane de diabetici

Diabetul este o boală metabolică ce duce la creşterea nivelului de glucoză în sânge. Cel de tip I apare din cauză că pancreasul nu poate produce insulină, iar cel de tip II pentru că celulele nu reacţionează la insulină. Insulina se administrează în ambele tipuri de boală, dar mai ales în diabetul de tip I. În România sunt declaraţi peste 600.000 de bolnavi cu diabet.