Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 9 ianuarie 2012

Mişcarea Legionară de Rezistenţă. Cele 16 comunicate răspândite în Ţară: Comunicatul Nr. 4

COMUNICAT N. 4
_____________
SACRIFICIUL

N.B. - Citeşte reciteste, cugetă la cele scrise. Trece apoi textul mai departe dela mână la mână sau prin postă. Dacă poţi multiplică-l si răspândeste-l în mijlocul tineretului studenţesc şi muncitoresc. Nu te manifesta deschis. Nu lăsa urme. Misiunea ta e să arunci sămânţa cea bună, în tăcere, dar cu convingere. Va veni şi timpul culesului.

Dela început trebuie să punem în evidenţă unul din elementele cele mai importante ale luptei în care suntem angajaţi: SACRIFICIUL.
Nimic în lumea aceasta nu s-a împlinit fără o formă oarecare de sacrificiu. Omul se înalţă şi naţiunile se impun prin el. E singura măsură ce nu poate fi îndoielnică şi pe care nimeni n'o poate nega sau contesta. Iar cel ce primeşte jertfa, ca pe o supremă încoronare a dăruinţei, va fi veşnic respectat şi preamărit.
Neamurile nu-şi găsesc rostul şi nu se realizează decât prin linia neîntreruptă de jertfe a celor ce şi-au înţeles menirea. Degeaba ne vom striga patriotismul peste frământarea vremurilor, de nu vom şti să-l stropim, atunci când a sosit clipa, cu sângele ce ne curge prin vine. Totu-i strâns în această înţelegere a cuminecării prin sacrificiu întru salvarea neamului.
A fi gata de jertfă e semnul înţelegerii unui destin, al nostru propriu şi al neamului pe care vrem să-l servim. Numai cine a ajuns la această trăirei îşi vede faptele sub semnul neînfrângerii. Din această clipă nimic nu-l mai înspăimântă: nici ameninţare, nici temniţă, nici moarte. Totul îi apare limpede, înscris în veşnicie, ca o misiune de împlinit.
Pe linia jertfei permanente a trăit şi a luptat Mişcarea Legionară întru emenciparea neamului de sub dominaţia castei politicianiste. Pe aceeaşi linie trăeşte şi luptă şi azi întru salvarea neamului de sub robia comunistă. Deaceea, Legiunea e vie, neobosită şi temută.
Prin Garda de Fier, naţiunea română şi-a spus cuvântul şi tot prin ea îşi aşteaptă desrobirea. Şi-o va avea, mai curândtârziu, atunci când în mijlocul tineretului român, forţa de jertfire şi virtuţile străbune vor dospi o nouă chemare nevăzută spre eroism şi acţiune. Desrobirea venită cu ajutorul streinului nu-i decât milă. Adevărata descătuşare e aceea pe care ne-o pregătim noi înşine cu răbdare şi'n entuzism, pentru ceasul ce va suna odată. Iar pregătirea se face în tăcerea fiinţei, când fiecare simte svâcnirea revoltei şi acceptă conştient să ia parte, cu orice risc, la bătălia neînduplecată împotriva marxismului tiranic. În această hotărâre stă tot viitorul neamului şi toată forţa ascunsă a marilor luptători.
Voi, tineri români, ce vă iubiţi glia, ce vedeţi panta pe care lunecă întreaga ţară sub barbaria comunistă şi speraţi în fundul sufletului o altă soartă pentru neamul românesc, făceţi-vă un proces de conştiinţă. Scoateţi din adâncuri marile virtuţi ale strămoşilor, pătrundeţi-vă de preceptele legionare şi păşiţi netemători pe urmele înaintaşilor. Neamul românesc are nevoie de energia, elanul şi forţa de sacrificiu de care numai voi sunteţi capabili. A sosit clipa să cinstiţi memoria străbunilor şi să pregătiţi viitorul. În capacitatea de jertfire a tineretului stă toată măreţia şi onoarea unui popor. Cugetaţi adânc la această cărare a înălţării, pregătindu-vă sufleteşte.

Mişcarea Legionară de Rezistenţă

Braşov, 24 Septembrie 1974.

1 comentarii:

Lupta NS spunea...

Notă. Nu am intervenit în text în niciun fel. Am reprodus întocmai textul publicat în broşura publicată de grupul legionar din Franţa, păstrând ortografia şi exprimarea originală.

Citeşte şi FRUNTAR

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”