Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 17 septembrie 2012

Ședință secretă la Primăria Chișinău! Strada Alexandru Ioan Cuza a fost redenumită în Alexei Beliski („erou” bolșevic)

Azi seara la Primăria Chișinău a avut loc o ședință secretă a Consiliului Municipal Chișinău, informează UNIMEDIA, care citează ProTV Chișinău.

Potrivit sursei, la ședința ar fi fost prezenți consilierii PLDM, PL, PSRM și PD (26). Aceștia ar fi votat redenumirea str. Al. Ioan Cuza în Alexei Belskii. Votarea acestui proiect ar fi fost o condiție a socialiștilor pentru ca ultimii să voteze rectificarea bugetului municipiului Chișinău și aprobarea conceptului privind fuzionarea Termocom și CET-urilor. 


Comuniștii spun că nu au știut de ședință.

Deputatul PL, Valeriu Munteanu, nu a putut oferi multe detalii despre acest subiect. „Dacă PCRM a condiționat votarea acestui proiect, atunci sunt penibili. Nu este totul bătut în cuie, există controlul administrativ. Sunt instrumente legale pentru a se reveni și a anula decizia Consiliului Municipal”, a declarat Munteanu, prezent în acest moment în cadrul unei emisiuni la ProTV.

UNIMEDIA precizează că strada „A. I. Belski” (după 1990 — Cuza-Vodă) şi-a primit denumirea încă în 1970, în cinstea lui Alexei Belski, erou al Uniunii Sovietice. În 1944 acesta a comandat batalionul ce a intrat primul pe străzile Chişinăului şi în seara de 23 august 1944 a arborat steagul roşu pe ruinele unei clădiri la intersecţia străzilor Lenin şi Gogol (în prezent, Ştefan cel Mare si Bănulescu-Bodoni).

Anterior, Liga Tineretului Rus a protestat și a solicitat ca str. Cuza-Vodă să fie redenumită în cinstea eroului Uniunii Sovietice.

Sursa: http://unimedia.info

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”