Partida Romilor Pro-Europa şi PSD au încheiat un acord politic de susţinere reciprocă în alegerile parlamentare din decembrie şi implementarea unor obiective care vizează populația țigănească.
Acordul prevede că Partida Romilor va susţine politic PSD în colegiile uninominale pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi. La fel, PSD va susţine candidaţii Partidei Romilor. Documentul mai spune că PSD va implementa obiective privind comunitatea țigănească în domenii precum sănătate, locuri de muncă, educaţie şi le va include în programul de guvernare pentru perioada 2012-2016.
Preşedintele Partidei Romilor, Nicolae Păun, a explicat, citat de Mediafax, că PSD a încheiat protocolul cu formaţiunea sa deoarece organizaţia este una serioasă şi s-a ocupat de lucruri serioase pentru comunitatea de țigani.
El a spus că nu este prima dată când Partida Romilor intră într-o “combinaţie” politică, după protocolul semnat în 2000 cu PDSR, iar apoi cel cu PDL. Păun a arătat că Victor Ponta trebuie să rămână în continuare prim-ministru, iar Guvernul să-şi asume problemele comunităţii de țigani şi să ţină cont de obligaţiile pe care şi le-a luat, la fel ca şi Partida Romilor.
La Conferinţa Partidei Romilor au participat şi ministrul Internelor, Mircea Duşa, şi deputatul PSD Georgian Pop. Deputatul PSD Mădălin Voicu a prezentat un mesaj din partea premierului Victor Ponta, care fusese invitat, dar care nu a participat la eveniment, din cauza agendei guvernamentale.
"Va rog sa primiti mesajul meu de felicitare si de speranta intr-o colaborare cat mai fructuoasa intre Partida Rromilor si USL. Sunt convins ca impreuna, in cadrul unui parteneriat sustenabil, care sa treaca dincolo de evenimentele si trepidatiile scenei politice, vom reusi sa realizam ceea ce cu totii ne dorim, indiferent de etnie, de gen, de varsta sau de statut", a transmis Ponta.
Potrivit acestuia, obiectivul comun al USL si al Partidei Rromilor este acela de a face o Romanie puternica, in care fiecare cetatean sa fie respectat.
"Sa vorbim in mod nedrept si incorect atat in Romania, cat si in UE despre problema rromilor nu este corect. Aceasta problema nu exista, iar esecul celor care au cautat solutii, pornind de la o premisa gresita nu ar trebui sa surprinda pe nimeni. Problema nu este a rromilor, ci a statului, a autoritatilor, indiferent ca se numesc Romania, Franta, Italia, Spania sau Marea Britanie.
Asa-zisa problema a rromilor este, de fapt, o problema a statului, care nu a reusit sa implementeze politici inclusiv progresiste care sa ofere conditii de dezvoltare si de afirmare pentru toti cetatenii sai, indiferent de etnie", a afirmat liderul USL.
El s-a angajat, in numele USL, sa schimbe aceasta abordare si a subliniat necesitatea cooperarii intre parti.
"Aceasta abordare trebuie schimbata si in numele USL va spun astazi ca suntem hotarati sa o facem. Nu vom reusi insa pe deplin decat daca suntem impreuna, decat daca Partida Rromilor este alaturi de noi, iar noi alaturi de Partida Rromilor si sa tragem cu totii in aceeasi directie. (...)
Stiu foarte bine ca rromii au nevoie de mai mult respect, de mai multa atentie, de mai multe politici dedicate integrarii si stimularii si identitatii culturale. Abordarea nu trebuie sa fie insa doar una nationala, ci una europeana. Nu doar Guvernul Romaniei, ci intreaga administratie a UE trebuie sa fundamenteze si sa implementeze strategii privind comunitatea rroma. Acesta este un obiectiv comun, pe care trebuie sa ni-l asumam si pentru care trebuie sa luptam in fiecare zi. Sunt increzator in reusita noastra", a afirmat Ponta.
USL si Partida Rromilor "Pro Europa" au semnat, pe 28 octombrie, un acord politic, prin care isi promit sustinere reciproca in alegerile parlamentare din 9 decembrie, precum si dupa aceasta data pentru indeplinirea intereselor de grup in perioada 2012-2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”