Pages

miercuri, 14 decembrie 2011

Începem cu noi înşine!

(articol extras din revista Ofensiva NS #4)

În rândurile mişcării de rezistenţă, critica şi respingerea stilului decadent de viaţă pe care îl practică cea mai mare parte a tineretului din ziua de azi reprezintă puncte fundamentale. Petrecerile şi frecventarea discotecilor par să le marcheze în acelaşi mod gândirea asupra acestei societăţii cum o face consumul necugetat de bunuri inutile, care sunt promovate masiv prin întreg peisajul mass-media pentru a ne trezi nevoi suplimentare a căror împlinire să devină o prioritate.

Celui care stă cu orele în faţa jocurilor video şi admiră la televizor „superstaruri”, „regi ai junglei” şi „topmodele”, abia îi mai rămâne timp pentru a deveni conştient de problemele vremurilor noastre. O gândire critică este înăbuşită din faşă şi astfel îi sunt eliminate orice urme de rezistenţă.

Copiilor şi tinerilor, care cresc în acest stat, nu li se mai poate reproşa faptul că se îndreaptă orbeşte spre propria decădere spirituală. Ei devin automat o parte a acestui sistem, fiindcă ei nu au fost învăţaţi altfel şi deoarece foarte rar li se mai oferă o alternativă.

Cel care totuşi devine conştient de propria identitate şi care apreciază valorile culturii sale, acela nu mai este de mult timp luat în serios, ci este cel mult luat în derâdere şi incriminat. Printr-un blocaj spiritual, celor mai mulţi oameni din această ţară nu le mai este posibil să trăiască o viaţă în afară acestui sistem.

Unde democraţilor şi comuniştilor cândva le trebuiau garduri din sârmă ghimpată şi ziduri construite pentru a împărţi poporul în două, acum au reuşit prin zidurile din capetele oamenilor. Ziduri, care nu mai împart poporul din punct de vedere teritorial, ci din punct de vedere spiritual. Ziduri, care nu pot fi pur şi simplu dărâmate, ci a căror demolare necesită o revoluţie în gândire.
Trebuie să devenim conştienţi de faptul că în noi stă nu doar relatarea oamenilor despre alternativa la acest sistem, ci prezentarea directă a acestei alternative prin comportamentul, atitudinea şi stilul nostru de viaţă. Doar prin prezentarea celui mai bun exemplu putem câştiga inimile poporului nostru.

Aceasta presupune ca fiecare dintre cei care iau parte la această rezistenţă să înţeleagă despre ce se vorbeşte de atâta timp. Naţional-socialismul trebuie trăit!

Nu este vorba de renunţarea la tot ce nu are de-a face cu lupta în care ne-am angajat. Este legitim ca fiecare să aibă şi propriile interese. Timpul liber este nevoia fundamentală a omului, fără de a cărei îndeplinire nu poate trăi nimeni.

În acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de importanţa fundamentală a luptei noastre. După noi nu vine nimeni, care să ducă această luptă mai departe. Este tema fiecăruia să îşi stabilească priorităţile în aşa fel, încât să nu ajungă în pericolul de a derapa în decăderea, împotriva căruia se presupune că ar lupta.

La această decădere se adaugă şi decăderea fizică a unei întregi generaţii. Deseori vorbim de militantism politic. Pe lângă o minte sănătoasă, acest militantism presupune şi un corp sănătos.

Nu este nici un secret că democraţii vor să nimicească acest popor nu doar mental, ci şi fizic. Între timp consumul de alcool, ţigări, droguri şi fast-food a devenit o regulă şi nu o excepţie. Pentru o alimentaţie sănătoasă şi practicarea regulată a sportului lipsesc atât timpul cât şi banii.

Boli ca diabetul şi obezitatea, alcoolismul şi dependenţa de nicotină, sunt urmările de care tineretul deja suferă. O generaţie bolnavă nu va fi niciodată în stare să producă copii sănătoşi.

Şi aici trebuie să se întrebe fiecare din rezistenţă, dacă doreşte să fie o parte a acestei involuţii fatale şi astfel să devină o parte a sistemului, sau dacă doreşte să reprezinte un model pentru ceilalţi care să reuşească prin puterea voinţei şi să se auto-elibereze.

Naţional-socialismul reprezintă o viziune naturală. Ceea ce au reuşit să facă democraţii din popor prin modul de viaţă impus poporului este ceva foarte îndepărtat de propria sa natură. Noi putem reprezenta naţional-socialismul abia atunci, când vom fi pregătiţi să ne desprindem de această dependenţă, care ne ţine legaţi şi vrea să ne distrugă.

Lupta pe care o purtăm începe în fiecare din noi. Începe prin lupta împotriva slăbiciunilor noastre. Nimic nu poate fi mai periculos pentru sistem, ca un popor sănătos, cu o viziune limpede, condus de o putere a voinţei de nezdruncinat.

Eliberaţi-vă, deoarece începem cu noi înşine! Trăiţi rezistenţa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”