Pages

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Protest internaţional la Balc! Apărătorii animalelor îi cer lui Ţiriac să ţintească mingea, nu mistreţul

Aproximativ 20 de membri ai fundației internaţionale Vier Pfofen au protestat în această dimineaţă, într-un mod inedit, în fața domeniului de la Balc, unde se desfășoară tradiționala vânătoare a lui Țiriac. Aceștia îi cer milionarului român să oprească masacrul, prin intermediul unui banner de 4 metri, pe care scrie „Stop killing! Play tennis!".

Oameni din Olanda, Germania, Austria și România, membri ai fundației Vier Pfoten, care luptă pentru drepturile animalelor, joacă tenis în fața domeniului de la Balc, în semn de protest. Intenţia acestora este de a le aminti magnaţilor, dar mai ales lui Ţiriac, că trebuie să "ţintească mingea, nu mistreţul".

FOTO Elan Schwartzenberg a ajuns printre primii, dintre invitații lui Ţiriac la Balc

Vor să interzică vânătoarea la ţarc în România

„Încercăm să-i aducem aminte lui Ion Țiriac de faptul că a fost un mare jucător de tenis și că ar trebui să joace tenis cu invitații săi, nu să vâneze", spune coordonatorul Vier Pfoten din România, Veronica Tulpan. Membrii fundației cer ajutorul Ministerului Mediului pentru a interzice prin lege vânătoarea la țarc, pe teritoriul României.

Potrivit protestatarilor, instinctul de vânător şi confirmarea statusului social se pot face şi prin alte activităţi decât cele sângeroase. „Performanţa înseamnă să te antrenezi şi să lupţi pentru puncte, nu să seceri în câteva secunde viaţa unui animal, căruia nu-i acorzi nici măcar o şansă. Toate animalele de la Balc sunt închise într-un ţarc, iar acest lucru nu este fair play“, a spus Veronica Tulpan. Din datele furnizate de către fundaţia Vier Pfofen, de-a lungul celor opt partide de vânătoare de la Balc au fost ucise 1.400 de animale.

Îmbrânciţi de staff

Magnaţii care au ajuns pe domeniul de vânătoare au fost vădit deranjaţi, dar nu au reacţionat la mesajele membrilor fundaţiei. Mai mult, unul dintre membrii staff-ului de la Balc a îmbrâncit protestatarii, pentru a-i determina să se mute, cu banner cu tot, din faţa maşinilor de teren în care se aflau vânătorii VIP.

Un comentariu:

  1. numai idioti ..... daca omul are cu ce platii sa creasca mistretii nu inteleg de ce se baga toti mucosii. oare ei nu taie porci gaini ......? vedeti ma ca sunt lucruri mai importante decat mistretii lu tiriac.

    RăspundețiȘtergere

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”