Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

marți, 9 aprilie 2013

Naționaliștii Autonomi: Mesaj către tineri!

Naționaliștii Autonomi mulțumesc tuturor acelora care în timpul primei noastre persecuții politice au fost alături de noi fie și printr-un gând bun. Mulțumim mai ales tinerilor, deoarece știm că cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat atașamentul față de convingerile noastre și susținerea față de N.A.T. au fost tineri. Lor le adresăm acest mesaj și le cerem să se alăture nouă pentru că LUPTA CONTINUĂ.
Alăturați-vă celor care de 5 ani duc o luptă, FĂRĂ COMPRIMISURI, împotriva unui sistem antinațional care a făcut din România o țară de oameni chinuiți și bolnavi, lipsiți de speranțe și orizont. Un astfel de sistem trebuie zdrobit, iar cei care l-au creat, l-au susținut sau au colaborat cu el sa fie aspru sancționați.
Dacă e lupta pe care și voi o doriți, căutați-ne. Dacă aveți inima curată, ne veți găsi și apoi vă veți regăsi, cu mândrie, în ceea ce este Mișcarea Naționaliștilor Autonomi.
Suntem tineri și avem în față ani de lupte și de VICTORII!
Să nu uitați că viitorul este pentru noi, iar cei ce se fălesc că au în mână masele vor fi doborâți de cei ce se apropie de noi și de poporul care a început să înțeleagă.
Numai nerozii nu pot înțelege că viitorul neamului se află în mâinile celor care au vârsta, sentimentele și convingerile noastre.
Deci, la luptă cu încredere, perseverență și curaj. Numai astfel vom învinge!
TOTUL PENTRU VICTORIE!

8 comentarii:

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Zob spunea...

Mă bucur că ați revenit. Eram îngrijorat de voi. Ne putem aștepta la multe din partea dușmanilor. Tineretul începe să conștientizeze pericolul în care este atras de dușmanii poporului român. Are nevoie de o direcție și un sens.

Mjölnir spunea...

@Zob, nu te ingirjora. Odata ce am sadit un gand, sunt nenumarate destine care duc lupta mai departe. Iar noi nu putem fi invinsi pentru ca NOI SUNTEM VIITORUL!

"Seamana un gand si culegi o actiune;
Seamana o actiune si culegi un obicei;
Seamana un obicei si culegi un caracter;
Seamana un caracter si culegi un destin"

victor spunea...

Succes in continuare ! Nationalismul si adevarul vor triumfa, dar pentru acest triumf este nevoie de timp .

Anonim spunea...

Bine ati revenit D-nlor/D-lor !
Atentia mea se indreapta catre Dl Dapyx si Camarazii,persecutati cu lasitate de catre autoritatile deservite potrivnicului.Un gand bun, multa snatate si forta de munca !
Dames/Heren/Kameraden heel veel succes,verder !
Cu respect NederDac

Abaris spunea...

Bine ati revenit. Dumnezeul neamului romanesc sa ve aiba in paza.

Anonim spunea...

Respect! Sunteti singura organizatie nationalista care imi inspira incredere.

Mihai

Anonim spunea...

Am incredere ca stiti ca faceti, desi mi-as dori sa va citesc mai des. Ati fost indiscutabil cel mai bun sait nationalist. Daca ma uit in arhiva voastra si acum recitesc cu mare placere materialele de pe lupta ns. Succes, camarazi!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”