In 1893 Franz Stein (foto dreapta), tehnician mecanic, unul dintre cei mai cunoscuti activisti politici pangermanici din regiunea Sudeti in Alta Boemia , in acele timpuri parte a Imperiului Austro-Ungar, la invitatia deputatului ideolog Georg Schoenerer (foto jos) a fondat “Deutschnationalen Arbeiterbund” (Liga Nationala a Muncitorilor Germani). Cam la un an mai tarziu, in 1895, Stein a fost editorul tipografiei asociatiei politice cu antetul “Der Hammer”. Inca din primele momente membrii Ligii se prezentau salutandu-se public cu Heilgruss, in loc sa foloseasca imperialistul “Hoc”: diferentele chiar daca erau doar in atitudinile formale, evidentiau deja natura lor revolutionara.
Anul urmator, la Eger, denumit in germana in prezent Cheb, Schoenerer, Stein, redactorul Karl Hermann Wolf, tesatorul Hans Knirsch, ideologul Ferdinand Burschofsky si multi alti colaboratori, au organizat prima “Zi Germano-Populara a Muncitorului”, in care a fost decretat un program cu numeroase noutati pe plan social si “Juramantul lui Eger”, unde deputati din aproximativ o suta de orase boeme au votat “...combaterea contrastelor sociale si economice existente dupa punerea in serviciul binelui national, cu o lupta unitara a tuturor muncitorilor, fara deosebire de clasa, pentru a obtine si pentru a fi recunoscute, in afara de dreptul politic si national, o pozitie sociala mai buna.” Rezultatul unui asemenea meeting a fost crearea “Reichsbund Deutscher Arbeiter Germania” (Liga Imperiala a Muncitorilor Germani “Germania”) si, doi ani mai tarziu, a “Deutsche Arbeiteramt” ( Organizatia Germana a Muncitorilor). Baza ideologica a formatiunilor politice nou infiintate se rezuma atat la atribuirea de drepturi egale intre indivizii comunitatii populare etnice cat si la desfiintarea claselor sociale. Alegerile ce au urmat au condus la obtinerea unor locuri in Reichsrat (Parlamentul Austriac): aceiasi Schoenerer, Stein si Wolf au fost alesi deputati.
In 1902, in cadrul miscarii pangermanice s-au creat doua curente, unul condus de Stein il recunoaste pe Schoenerer ca “Indrumator” si altul care s-a reunit impotriva lui Wolf , care il determina pe acesta din urma sa fondeze o noua formatiune politica numita “Deutschradikale”. Toate aceste formatiuni, chiar ramanand divizate, au invocat in comun o constitutie clara construita pe trilogia “un singur Popor, o singura organizatie statala si un singur Conducator”, s-au organizat in jurul “Fuehrerprinzip” (legea si autoritatea conducatorului) si au adoptat un simbol foarte in voga: “Hakenkreutz”.
Spre finele anului 1903 multi germani din Sudeti au cerut si au obtinut de la Wolf crearea unui grup autonom; in 1904 la Trautenau, azi Trutnov, tot in Sudeti, Knirsch, Burschofsky, feroviarul Rudolf Jung cu cativa colegi, au constituit noua asociatie politica denumita “Deutsche Arbeiterpartei” (DAP), ce a ramas in orice caz afiliata la “Liga Germana a Muncitorilor Nationalisti”, cu sediul la Linz. Acest partid obtine autonomie completa din 1908, propunandu-se in mod autonom electoratului.
Galaxia partidelor nationalsocialiste germanoboeme prezenta deja cativa deputati la Reichsrat inainte de 1906, dar cu noile alegeri pangermanistii lui Schoerener, germano-radicalii lui Wolf si nationalsocialistii cehi nu obtinura 24; in 1911 situatia s-a imbunatatit ca urmare a rezultatului de 45 de fotolii, cuprinzand 3 ale DA, ce introduse intre cei alesi si pe Knirsch si coordonatorul Walter Riehl. In 1918, in timpul Marelui Razboi, boemul DAP schimba propriul nume in “Deutsche Nationalsozialistische Arbeiterpartei “ (DNSAP). Partidele nationalsocialiste austriece si cehoslovace au fost active pana la anexarea cu Germania in 1938, care a dus la fuziunea lor in “Partidul National-Socialist German al Muncitorilor”.
In 1917 la Monaco, in Bavaria, inginerul civil Gottfried Feder a fodat “Liga combatanta germana pentru a stopa sclavia interesului”, propunator al abolirii speculatiilor private cu sechestrul capitalului acumulat . Tot la Monaco pe 17 martie 1918, fostul fierar, angajat al cailor ferate Anton Dexler si inginerul feroviar Michael Lotter, impreuna cu vreo zece colegi, au fondat “Comitatul Liber al Muncitorilor pentru o Pace Buna”, afiliat al comitatului omonim din Brema constituit doi ani mai devreme.
In acel an, la 2 octombrie, cativa inscrisi la ThuleGesellschaft, printre care si jurnalistul sportiv Karl Harrer, au format, sub invitatia de a dirija de catre acesta din urma, “Grupul Muncii Politice”, in comunitate de interese cu Comitatul lui Drexler si Liga lui Feder.
La 5 ianuarie 1919, in beraria Fuerstenfelder din Monaco, dupa exemplul muncitorilor germani in Boemia, Comitatul Liber sa transformat in “Deutsche Arbeiterpartei” (DAP), formatiune politica nationalista, socialista si fara clasa sociala. Patru zile mai tarziu, la Hotelul Vier Jahreszeiten, Grupul Muncii Politice fuziona in DAP, crescand astfel numarul inscrisilor la circa 50 de persoane: fuziunea a dat viata organizatiei afiliate “Nationalsozialisticher Deutscher Arbeiterverein”, cu Harrer Presedinte National. Dexler a fost in schimb numit primul secretar al DAP, in timp ce Lotter si Feder vor fi printre primii membri ai consiliului de conducere impreuna cu domnul Oskar Korner, vicesecretar, si cu poetul Dietrich Eckard. Mai tarziu vor face parte din comitetul de conducere capitanul de armata Erich Roehm si arhitectul baltic de origine germana Alfred Rosemberg.
La 24 februarie 1920, in beraria Hofbrauhaus din Munchen, se proclama public “Manifestul Partidului Programul celor 25 de Puncte”, rezultatul intelegerilor comune, introdus de Drexler, Feder si de “Bildungsoffizier” (Persoana Oficiala de Incredere ) Adolphus Wolff, simpatizant al lui Schoenerer, avand in trecut si legaturi cu deputati austrieci Stein si Karl Wolf.
La 2 martie 1920, ca urmare a succesului de la 24 februarie, DAP schimba propriul nume in “Nationalsozialistiche Deutsche Arbeiterpartei” (NSDAP), devenind formatiunea politica cu cel mai mare numar de inscrisi voluntari din Europa, cu prozeliti si organizatii afiliate in fiecare natiune a vechiului continent.
La 29 iulie 1921, la desfasurarea adunarii plenare a grupului Krone din Monaco, a fost intampinata cu o mare majoritate motiunea prezentata de oratorul Hermann Esser: Wolff a fost numit “Indrumatorul nostru”, conducatorul indiscutabil al NSDAP.
8 noiembrie 1923, la Munchen, izbucni o revolta populara in opozitie cu deciziile guvernului central german, incapabil de a se opune atat violentelor puterii straine cat si actiunilor de continua asuprire in dauna populatiei, actiuni ale speculantilor interni sustinuti de grupuri puternice din finantele internationale.
Comitetul insurectional, “Kampfbund” (Liga Bataliei) , la care adera NSDAP si unele asociatii combatante, avea sprijinul membrilor comisiei guveramentale a Bavariei, din manifestarea in ansamblul public in salonul berariei Buergerbraukeller; o alta prezenta ilustra printre revolutionari era generalul Ludendorff.
La fel in ziua urmatoare, ca urmare a posibilei interventii armate a autoritatii centrale, guvernantii locali au defilat, lasandu-i pe toti consternati in momentul cel mai delicat: de acum nu mai era posibila oprirea rascoalei.
In manifestarea din acea zi, actorul baltic de origine germana Max Erwin von ScheubnerRicter, unul dintre principalii ideologi, se prabusi ucis de un glont de arma provenind din multime si nu din cordonul politiei asa cum se credea initial; a rezultat ca unii ucigasi platiti din banii celor puternici contra carora se opunea, au instigat la incidentul care, se spune, a declansat impuscaturile si masacrul. Ca urmare, multi membri din NSDAP au fost pe nedrept condamnati la luni de carcera de catre un tribunal special care, culmea ironiei, a fost instituit de catre aceiasi membri ai comisiei promotori ai insurectiei, in urma inlaturarii suspectilor si evitarea intoarcerea situatiei impotriva lor pentru a fi avut un comportament suspect. Sentinta intrerupe activitatea NSDAP pentru doi ani, dar idealurile si valorile raman constante.
Von ScheubnerRicter, ucis impreuna cu 17 militanti, devine primul Erou Martir a revolutiei nationalsocialiste.
Acestea sunt originile noastre ideologice.
