18 mai 1945. Blut und Ehre!

 "Himmler găseşte un compromis juridic şi decide să îi mobilizeze pe Volksdeutscher-ii din Banat ca "tirolezi". (...) Nicăieri amalgamul nu va fi atât de solid ca în această divizie 7 de vânători de munte, în ciuda unui armament întrucâtva heteroclit care provine nu numai din Germania, ci şi din Italia, din Franţa şi din Cehoslovacia.

Oamenii din Prinz Eugen nu poartă la guler cele două rune ale SS-ului, ci Odal-runa, vechi simbol nordic al fidelităţii faâă de sângele ancestral.

Aventura şefului lor ilustrază de altfel acestă fidelitate.

În vârstă de şaizeci şi doi de ani când preia, în 1942, comandamentul diviziei, Gruppenfuhrerul Artur Phleps face parte din rasa bătrânilor soldaţi. Originar din Transilvania, el a servit ca ofiţer de Stat-Major în armata austro-ungară în timpul Marelui Război, apoi a reuşit să intre după armistiţiu în armata...română.

Aceasta, de altfel, nu pentru a face carieră, ci în primul rând pentru a lupta. El îşi conduce trupele împotriva comuniştilor lui Bela Kuhn şi obţine în focul bătăliei stelele de general.

Phleps devine atunci marele specialist în trupele de munte ale armatei române a regelui Carol şi predă la Şcoala de Război de la Bucureşti. Slab ca un vânător de cămile, el are riduri adânci, o mustaţă pătrată în genul lui Hitler şi ochi cu pleoapele puţin căzute de cocker credincios.

În 1940, se înrolează ca voluntar în Waffen SS şi comandă în luptă regimentul Westland al diviziei Wiking, reuşind să stabilească primul cap de pod pe malul estic al Niprului. (...)

Foştii aliaţi ai Germaniei o trădează. Românii şi bulgarii trec de partea sovieticilor.

Nu vor rămâne fideli decât regimentul SS bulgar al Brigadefuhrerului Şankov, ataşat militar la Berlin, şi cele două regimente SS române ale Brigadefuhrerului Gheorghe, şi el ataşat militar la Berlin.

Tot frontul sudic e descoperit. Forţele Reichului din Grecia se vor trezi prinse în capcană.

Este organizată o contraofensivă cu toate forţele disponibile, având divizia 7 SS Prinz Eugen şi cele trei divizii de munte "indigene" Hanger, Skanderbeg şi Kama.

E o luptă pe viaţă şi pe moarte. SS-iştii se lasă omorâţi pe poziţii pentru a ţine culoarul deschid pentru cele două sute cincizeci de mii de camarazi din Grecia. În fruntea corpului de voluntari de munte, Obergruppenfuhrerul Artur Phleps, care pare să fie pretutindeni în acelaşi timp, precis şi temerar.

Acesta nu şovăie să înainteze foarte departe de poziţii. Pe 21 septembrie 1944, Phleps cade în mâinile unui grup de recunoaştere rusesc. Phleps nu îi are cu el decât pe ofiţerul de ordonanţă şi pe şoferul său. Înainte chiar ca cei trei SS-işti să fie interogaţi, convoiul sovietic este atacat de aviaţia germană. Comisarul politic sovietic îi lichidează atunci pe prizonieri.

Destinul lui Artur Phleps îl prevesteşte pe cel al majorităţii oamenilor lui. Puţini soldaţi germani vor scăpa cu viaţă din capcana Balcanilor. Titoiştii masacrează peste cincizeci de mii de prizonieri. Într-o singură zi, pe 18 mai 1945, o mie şase sute de oameni din divizia SS Prinz Eugen vor fi împuşcaţi de partizanii brigăzii 2 proletare.

SS-iştii care purtau la guler runa lui Odal se odihnesc aproape toţi în pământul Balcanilor, de unde erau de altfel. Oase în ţărână sau foc sub cenuşă..."

(Waffen SS - Henri Landemer)