Un Salazar pentru România!

 Un apel la reconstrucție națională prin autoritate, moralitate și suveranitate

Națiunile nu se clădesc pe împrumuturi și servilism, ci pe muncă și credință.”

România traversează, în aceste decenii postcomuniste, o criză profundă și multidimensională: o criză de viziune, de autoritate, de moralitate și, poate cel mai grav, de identitate. Într-un astfel de context, nu este deloc exagerat să privim către alte epoci și națiuni care, aflate în pragul colapsului, au fost redresate prin voință politică, rigoare morală și suveranitate națională.

Un astfel de exemplu este Portugalia interbelică, redresată de António de Oliveira Salazar — economist, creștin practicant, lider sobru și reformator de stat. Lecția portugheză a anilor ’30 nu este despre nostalgia unui autoritarism romantic, ci despre eficiența unei guvernări care a pus ordinea, credința și binele național mai presus de interesele de grup sau de agenda internațională.

Portugalia în declin – un preambul istoric

„Poporul portughez are dreptul să fie condus de oameni care îl iubesc, nu de cei care îl folosesc.”

Înainte de Salazar, Portugalia era, între 1910 și 1926, o republică aflată în degringoladă totală: instabilitate guvernamentală cronică (doar 1,5 ani în medie per guvern), inflație galopantă, datorii externe masive, anarhie politică, greve necontrolate și o marginalizare a Bisericii și a valorilor creștine tradiționale.

Salazar a fost chemat inițial ca ministru de Finanțe în 1928. În doar un an, echilibrează bugetul național, închide robinetul risipelor și impune un sistem fiscal riguros. Din 1932 devine președinte al Consiliului de Miniștri (echivalentul premierului) și începe reconstrucția profundă a Portugaliei: reforma statului, a educației, a economiei și a vieții publice – toate în jurul a trei piloni: Dumnezeu, Patrie și Familie.

Demantelarea influenței subversive – Salazar și problema francmasoneriei

Un element esențial și adesea ignorat în reconstrucția Portugaliei sub Salazar a fost măsura fermă de eliminare a influenței francmasonice din instituțiile statului. În perioada republicană (1910–1926), masoneria jucase un rol central în instaurarea regimului secularist și liberal, promovând politici anticlericale, instabilitate instituțională și o viziune profund ruptă de valorile tradiționale portugheze.

„Statul există pentru națiune, nu pentru partide, loji sau interese ascunse.”

Salazar, format în spiritul catolicismului tomist și al disciplinei intelectuale, înțelegea bine pericolul reprezentat de organizațiile secrete cu agendă internaționalistă și anticreștină. În concepția sa, un stat nu poate fi reformat din temelii atâta timp cât mecanismele de decizie sunt viciate din umbră de cercuri opace, lipsite de răspundere față de cetățeni sau de națiune.

De aceea, una dintre primele măsuri luate de regimul Estado Novo a fost:

• interzicerea oficială a francmasoneriei,

• închiderea lojilor și confiscarea sediilor,

• eliminarea discretă a membrilor influenți din aparatul administrativ, politic și universitar.

Aceste acțiuni nu au fost spectaculoase, dar au fost eficiente. Salazar a acționat fără violență, dar cu o claritate doctrinară și cu o metodă juridică impecabilă. Nu a transformat epurarea ideologică într-un spectacol public – a preferat eficiența administrativă tăcută în locul justiției sumare.

Rezultatul? Odată cu restrângerea influenței masoneriei, a început să se vadă o coerență nouă în viața politică a țării:

• instituțiile au devenit stabile,

• legislația a căpătat direcție morală,

• iar politica publică a început să reflecte valorile majorității portugheze – creștinism, suveranitate și ordine.

Pentru România de azi, această lecție este de o actualitate dureroasă. Și la noi, în spatele unor crize aparent tehnice sau „neutre”, se ascund structuri informale de influență, adesea străine de ethosul românesc și ostile identității noastre creștine și naționale. Nicio reformă reală nu este posibilă fără curățarea adâncă a statului de astfel de rețele – fie că poartă numele de „loji”, „grupuri de interese”, „ONG-uri progresiste” sau „consultanți de afaceri publice”.

Un „Salazar român” ar înțelege acest adevăr fundamental: statul nu poate sluji poporul cât timp este captiv unor centre de putere paralele, obscure și ilegitime.

România de astăzi – în căutarea unei direcții

România din 2025 se confruntă cu simptome similare:

• Un stat capturat de interese transnaționale, fără proiect de țară.

• O economie sugrumată de importuri și de dependență financiară.

• Un sistem educațional destructurat, în care valorile identitare sunt înlocuite cu experimente ideologice.

• O autoritate publică slabă, timorată, clientelară și adesea disprețuită.

• O populație apatică, emigrantă, derutată moral și identitar.

În acest context, modelul salazarist nu trebuie privit ca o replică literală, ci ca o direcție strategică: aceea a reconstrucției naționale prin ordine, verticalitate morală, competență și credință în valorile perene ale națiunii.

Ce ar presupune un „Salazar român”?

1. Restabilirea autorității statului – Nu prin populism sau exces de forță, ci prin competență, disciplină administrativă și luptă reală împotriva corupției sistemice. Salazar a dovedit că un stat poate fi auster și eficient.

2. Reforma morală și culturală – România nu va renaște fără o reconectare la ethosul său creștin și național. Valorile precum demnitatea, munca, sacrificiul, familia și credința trebuie reintegrate în politicile publice și în educație.

3. Redobândirea suveranității economice – Asemenea Portugaliei lui Salazar, România are nevoie de o reorientare spre producția internă, de politici industriale protecționiste și de renegocierea poziției sale în cadrul UE dintr-o perspectivă de egalitate și respect reciproc.

4. Stabilitate și continuitate politică – Un proiect de țară nu poate fi implementat în mandate de patru ani și cu majorități conjuncturale. Este nevoie de lideri statornici, capabili să inspire și să structureze pe termen lung.

Nu autoritarismul bunului plac, ci autoritate morală

Un Salazar pentru România nu înseamnă o dictatură, ci o guvernare națională fermă, cu coloană vertebrală morală și viziune pe termen lung. Într-o lume în care politica a devenit un exercițiu de relații publice și clientelism, este urgentă revenirea la lideri care nu își slujesc cariera, ci patria.

Salazar a fost un om care a pus interesul național înaintea oricărei ambiții personale. România are nevoie astăzi de o generație de lideri formați în această paradigmă: verticali, credincioși, patrioți, competenți. Până când vor apărea, rămâne datoria celor care cred în acest ideal să îl rostească, să îl scrie și să îl pregătească.

România nu trebuie să fie o provincie docilă într-un imperiu ideologic. România trebuie să fie o națiune vie, demnă și suverană.

Victor Brădescu