Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

sâmbătă, 8 martie 2008

"Drepturi contra teritorii"


"Este un fapt de necontestat: noi (n.r. - natiunea maghiara) am pierdut Transilvania! Ca recompensa pentru aceasta pierdere, ar trebui sa ne fie acordate drepturi ", a declarat Laszlo Tokés, care face o paralela cu situatia din Palestina

"Autonomia Transilvaniei"
Atunci cand vorbiti despre autonomie va referiti strict la problema autonomiei Tinutului Secuiesc sau aveti o viziune mai larga care cuprinde Transilvania in ansamblul sau?
Despre orice tip de autonomie am vorbi, ea ar putea fi declarata sau introdusa numai cu consimtamantul Parlamentului si Guvernului Romaniei. Problema este deschisa: in ce ne putem intelege? Noi propunem trei nivele de autonomie. Primul il reprezinta autonomia personala pentru intreaga comunitate maghiara din Romania. In al doilea rand, dorim autonomie teritoriala, mai ales in Tinutul Secuiesc. In al treilea rand, dorim recunoasterea unui statut specific pentru acele micro-regiuni sau localitati unde maghiarii sunt in majoritate. Insa, in cadrul subsidiaritatii si regionalismului, am putea vorbi si despre o autonomie mai larga, comuna, de exemplu autonomia Transilvaniei, incluzand atat pe maghiari, cat si pe romani. Un exemplu in acest sens ar fi situatia din Voivodina unde autonomia nu era una pe baza etnica, ci era acordata intregii populatii care traia in zona respectiva. Acestea sunt lucruri care trebuie negociate si, chiar in acest sens, luna trecuta, am inaintat domnului presedinte Traian Basescu un pachet de propuneri. Printre acestea se numara si organizarea unei mese rotunde romano-maghiare la nivel politic, reprezentativa, cu participarea tuturor factorilor importanti din politica si viata publica romaneasca, de ambele parti. Noi propunem si participarea bisericilor, asa cum a fost si in momentul unirii Transilvaniei cu Romania, cand bisericile au fost actori hotaratori in faurirea Unirii. Ar trebui sa ne intelegem intre noi si suntem constienti ca UE nici nu poate si nici nu vrea sa impuna in mod unilateral o solutie in cazul maghiarilor din Transilvania.
In urma cu un an si jumatate, in cadrul unui
alt interviu, spuneati ca ceea ce oferiti autoritatilor romane ar fi un echivalent al solutiei palestiniene "teritorii contra pace".
Va mai mentineti aceasta pozitie?
Sigur ca da. Chiar si mai mult decat atat. Chiar cazul Kosovo subliniaza si imprumuta si mai multa forta acestei conceptii, deoarece, dupa parerea noastra, Serbia a omis sa acorde albanezilor din Kosovo acele drepturi prin care ar fi putut preveni separarea regiunii Kosovo. Daca Serbia s-ar fi trezit la timp si ar fi acordat kosovarilor autonomie deplina, poate ca nu am fi ajuns la aceasta situatie.
Nu vreau sa fac o paralela, numai am vrut sa relev existenta unei psihoze politice: Romania ar trebui sa recunoasca faptul ca pierderea Transilvaniei, anexarea Transilvaniei, reprezinta o pierdere pentru natiunea maghiara. Dupa parerea mea, acesta este un fapt de necontestat: noi am pierdut Transilvania! Ca recompensa pentru aceasta pierdere, ar trebui sa ne fie acordate drepturi in schimbul acestei pierderi.
Dreptul nostru la auto-guvernare
Cum in Israel s-a aplicat principiul "pace contra teritorii", in cazul nostru am putea spune "drepturi contra teritorii", acesta reprezentand un principiu foarte echitabil pentru ambele parti. Dupa parerea mea, este vorba despre o revendicare justa din partea maghiarilor din Transilvania.
Ce veti face daca raspunsul va fi NU?
Vom continua incercarea de a convinge clasa politica romaneasca de viabilitatea acestei solutii.
Si daca nu va fi convinsa?
Si memorandistii au facut planuri pe decenii si pe secole. Noi avem rabdare, trebuie sa ajungem la o intelegere, rationamentul politic ne dicteaza sa fim foarte rabdatori.

intregul interviu il puteti citi in ziarul Ziua

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”