Libertate pentru istorie

Tendinta per­ma­nen­ta a guver­nelor si a politi­cienilor de a mo­dela trecutul in conformitate cu interesele prezentului nu este pre­zenta doar in Ro­ma­nia. In Franta - unde au fost adoptate mai multe legi care pot incrimina istoricii - profe­sionistii stiintei trecutuli s-au coalizat incepand cu anul 2005 si au transmis un apel intitulat "Libertate pentru istorie". Istoricii francezi s-au reunit intr-o asociati - "liber­tate pentru istorie" - care protesteaza public alaturi de sindicatele profesorilor ori de cate ori Guvernul de la Paris incearca sa impuna prin directive "adevarul istoric". La Bucuresti, istoricii nu au reusit sa coaguleze un protest fata de "Raportul final" asupra regimului comunist - raport ale carui date cu siguranta vor fi modificate pe masura deschiderii arhivelor si inmultirii studiilor.

Protesul de la Paris
Reproducem in randurile urmatoare protestul publicat de ziarul francez Liberation pe 13 decembrie 2005, semnat de istorici ca: Jean-Pierre Azema, Elisabeth Badinter, Marc Ferro, Jacques Julliard, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Pierre Vernant, and Pierre Vidal-Naquet: "Miscati de interventiile politice din ce in ce mai frecvente in aprecierea evenimentelor trecutului si de procedurile judiciare care ii ating pe istorici si ganditori, noi sustinem urmatoarele principii: Istoria nu este o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici o interdictie, nu cunoaste tabu-uri. El poate sa fie incomod. Istoria nu este morala. Istoricul nu are rolul de a exalta spiritele sau de a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica asupra trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele din trecut sensibilitatea actuala. Istoria nu este memorie. Istoricul, intr-un demers stiintific, aduna amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documente, obiecte, urme si stabileste faptele. Istoria tinde sa pastreze memoria, nu se reduce la ea. Istoria nu este un obiect juridic. Intr-un stat liber, nici Parlamentul, nici autoritatea judiciara nu au dreptul sa defineasca adevarul istoric. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei. Constituie o violare a acestor principii ca anumite articole de lege - anume legea din 13 iulie 1990, cea din 29 ianuarie 2001, cea din 21 mai 2001, cea din 23 februarie 2005 - au restrans libertatea istoricului, i-au indicat sub amenintarea sanctiunilor ce trebuie sa cerceteze si ce trebuie sa gaseasca, i-au impus metode de cercetare si limite. Noi cerem abrogarea acestor articole nedemne de un regim democratic".
Exigenta democratica
Sub titlul "Cunoasterea istorica este o exigenta democratica" semnatarii apelului "Libertate pentru istorie" isi explicau pozitia afirmand: "Refuzand sa intre in polemici sterile, semnatarii apelului <> tin acum sa afirme ca, contrar afirmatiilor recente, nici unul dintre ei nu a pretins vreodata ca istoria este proprietatea exclusiva a istoricilor. Ba chiar dimpotriva. Rene Remond, presedintele Asociatiei <> vine sa sublinieze in ultimul numa rla revistei L'Histoire ca acest apel solicita libertate pentru istorie, nu pentru istorici. Istoria nu le apartine istoricilor, cu atat mai mult politicii. Amintirile sunt plurale, fragmentate, multe pot fi pasionale sau partizane. Istoria este critica si laica: ea este un bun al tuturor. Tocmai pentru pastrarea libertatii de expresie si pentru garantarea dreptului tuturor de a cunoaste rezultatele unei cercetari istorice libere de piedici semnatarii s-au ridicat impotriva proclamarii de adevaruri oficiale, nedemne de un regim democratic".
MATERIAL PRELUAT DIN ZIARUL ZIUA