Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 12 octombrie 2008

Romanii din Timoc: Am fost tradati de parlamentarii romani de la Strasbourg

Miscarea Democrata a Romanilor din Serbia (MDRS) a adresat, duminica, o scrisoare tuturor cercurilor democratice romanesti si europene, prin care acuza ''indiferenta parlamentarilor romani fata de situatia minoritatii etnice romane din Serbia de nord-est''. Presedintele MDRS, Dimitrie Craciunovici, a declarat, duminica, ca reprezentantii Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE), Cezar Preda, Ilie Ilascu, Relu Fenechiu si Mihai Tudose - prin absenta de la dezbaterea in plen a Raportului lui Jurgen Herrmann referitor la romanii din sudul Dunarii si vaile raurilor Timoc si Morava - ''au compromis, pentru multi ani, viitorul celor peste 300.000 romani a caror identitate a fost afectata''. "Ceea ce este si mai grav, parlamentarul Cornelia Cazacu a votat impotriva dorintei timocenilor de a avea dreptul la invatatura si liturghie in limba romana si, astfel, a contribuit la falsificarea istoriei neamului romanesc si nasterea unei noi comunitati, cea vlaha", a precizat Craciunovici, relateaza Agerpres. Prin scrisoarea deschisa trimisa mai multor institutii din lume, dar si liderilor unor entitati culturale din Serbia si Romania, Dimitrie Craciunovici intentioneaza sa traga un semnal de alarma si isi exprima speranta ca ''guvernele europene se vor lasa antrenate in demersul romanilor(...) si vor determina Belgradul sa revina asupra hotararii de a-i mai imparti pe romani in vlahi si rumani''. Potrivit presedintelui MDRS, ''populatia autohtona din cele 154 de sate romanesti si 48 de localitati mixte este profund afectata de forma confuza a Rezolutiei 1632 a APCE, care a raspuns mai mult unor interese straine, decat celor care timp de peste 170 de ani au fost asimilati, lipsiti de dreptul de a avea administratie, scoli si biserica proprii'', a spus Craciunovici. El a sustinut ca decizia APCE ii va inversuna atat pe partizanii sarbi ai etnonimului ''vlah'', cat si pe liderii unor societati culturale vlahe din Timoc, care ii vor ignora pe aceia care s-au declarat romani la recensamantul din aprilie 2002 si vor promova ''cu obstinatie aberanta limba vlaha, de fapt un artificiu pentru a controla si manipula masa compacta a populatiei cu radacini autentice romanesti''. ''In anul 2007, cand parlamentarul german Jurgen Herrmann a venit in Timoc, MDRS, care este cea mai mare organizatie romaneasca, avand drept membri peste 40% din numarul romanilor din zona, nu a fost chemata la dialog. S-a procedat astfel intrucat suntem singurii care lupta pentru romanism si nu pentru vlahism.(...) Suntem o forta si multi se tem de noi'', a apreciat Craciunovici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”