Astăzi se împlinesc 70 de ani de la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, la ordinul regelui Carol II impins de la spate de către camarila anti-romaneasca, fortele iudeo-satanice şi târfa evreica Elena Wolf-Lupescu. Alături de Codreanu au fost ucişi ritualic şi Ion Caranica, Doru Belimace, Nicolae Constantinescu, Ion Caratanase, Iosif Bozantan, Stefan Curca, Ion Pele, Grigore State, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrila, Radu Vlad, Stefan Georgescu, Ion Trandafir, cunoscuti sub numele de Nicadorii Si Decemvirii. Prea puţin pomeniti in ultima vreme, din ce in ce mai putin, Nicadorii si Decemvirii sunt insa vitejii pe care Neamul Romanesc i-a dat in vremuri de urgie pentru a-i pedepsi pe cei ce i-au duşmănit viitorul.
Prezent!
Deshumarea Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor.
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
21 comentarii:
Desigur, o evreica nu poate fi decat tarfa, iar un evreu nu poate fi decat iudeo-satanic.
Desigur, bietul Carol, n-avut nicio vointa proprie, ca nici alti romani care n-au fost de acord cu dreptele obiective naziste, de culoare romaneasca. Toate au fost puse la cale numai de jidani, nu?
De aici concluzia e clara: evreii fiind tot ce e mai rau, radacina raului, sunt destinati solutiei finale, caci nu e bine sa ramanem cu jumatati de masura.
Hai, baieti, dati-i inainte, spuneti lucrurilor pe nume.
Si faceti ce v-au lasat cu limba de moarte Capitanul si Conducatorul, in dementa lor.
Numai bine. Gabriel.
Elena Lupescu Wolf a fost o tarfa. La fel ca biblica Estera. Ana Maria Marin nu a fost o tarfa. Dimpotriva.
Deci sunt si exceptii ;)
Carol a fost un cretin si va ramane in istorie drept Regele Ucigas. El e mai vinovat decat jidovii ce l-au manevrat catre acea fapta oribila. Locul lui nici macar nu trebuie sa fie in pamantul romanesc.
Tu esti dementul care iti inchipui mereucohorte de "nazisti" gata sa va puna la protap. Asta arata ca nu esti intreg la minte Gabriele. Existenta iti este chinuita de paranoia.Iar autovictimizarea se poate vondeca prin tratament adecvat.
http://lupta-ns.blogspot.com/2008/09/stalags-holocaust-i-pornografie-n.html
Stimabile "SoldatulDac88",
oricare ar fi divergentele dintre noi, nu se cade sa facem uz de ofense personale in aceata disputa sau in oricare alta.
Daca am calificat acele personagii intr-un anumit fel, aceasta nu poate constitui un motiv sa ma ofensezi. In orice situatie un om de cultura pastreaza un comportament civilizat, ceeace nu s-a intamplat in raspunsul d-tale.
Cu faptul ca ofensezi un popor intreg m-am obisnuit, caci aceasta provine din ideologia careia ii esti profund atasat. Dar ai depasit limitele bunului simt in relatia personala, chiar daca e vorba numai de un simplu dialog.
Oare face si asta parte din ideologie, mai ales atunci cand crezi ca interlocutorul este un fiu al poporului pe care-l urasti din principiu?
Pentru un moment avusesem senzatia ca citesc comentariul vreunui forumist de duzina de la un sait de duzina.
Nu, domnule, nu sunt bantuit nici de autovictimizare si nici de paranoie. Nici pe tine nu te pot califica in termeni asemanatori. Dar vad numai ceeace publica blogul pe care-l patronezi si simt un miros pestilentiar in aer. E vorba de continut si nu de dumneata.
Respecta, deci, normele unor relatii civilizate. Cel putin de acum inainte.
Numai bine. Gabriel.
Ai venit pe un blog nationalist romanesc si ne-ai insultat Eroul a carui moarte o comemoram. Ai spus despre Codreanu ca a fost dement. Mai puteam sa te respect? Mai meritai asta?
Domnule "SoldatulDac88".
Un blog poate fi nationalist, universalist, literar sau ezoteric, dar o disputa civilizata se opreste la limita domeniului personal. Nu repet ce am mai scris.
Dupa cantitatea imensa de invective pe care le improasca blogul d-tale impotriva poporului din care cu mandrie fac parte, as fi fost indreptatit sa te atac cu ofense personale in termenii cei mai duri. N-am facut-o, tocmai din motivele enuntate la inceput.
N-am ofensat poporul roman cu care simt o identificare practic totala si n-as face-o niciodata.
M-am referit la "eroii" d-tale, care nu au nici pe departe vreo popularitate de masa in Romania, chiar daca sunt mentorii d-tale.
Pe de alta parte blogul e deschis pentru reactii si nu numai simpatizantilor. Daca ar fi fost altfel ai fi declarat-o in mod explicit in capul paginei.
Deci, existand posibilitaea unor divergente de idei, trebuia sa fii pregatit sa le infrunti, dar in mod civilizat.
Numai bine. Gabriel.
@Gabriel. Daca nu imi respecti Eroii inseamna ca nu ma respecti nici pe mine personal. Nu conteaza ce popularitate au in randul maselor de romani. Sunt Eroii mei si daca nu ii respecti nu te respect. Ei au fost si raman Mari Romani, chiar daca nu au o mare popularitate in Romania zilelor noastre. Pentru asta ati muncit cu varf si indesat. Ati aruncat cu vitriol pe chipul Eroilor nostri cu fiecare articol anti-romanesc scris de jurnalistii simbriasi ai iudeo-mediei pentru ca poporul sa nu isi mai recunoasca reperele. Dar sunteti departe de a castiga batalia, Gabriel. Sper sa traiesti indeajuns pentru a vedea tot ce urmeaza.
D-le Gabriel, faptul ca Zelea Codreanu nu este considerat erou national este rezultatul activitatii de propaganda desfasurate de Carol al II-lea, Antonescu, a comunismului, precum si a clasei politice de dupa 1989. Sigur ca toate marile evenimente istorice de dupa revolutia franceza au un numitor comun, itele care converg spre iudeo-masonerie. Lucrurile sunt demonstrate, dar sunt in continuare banalizate si marginalizate de catre cei care scriu istoria si de catre mass-media. Asta este, ca vrem, ca nu vrem.
Stimabile "SoldatulDac88", diferenta de civilizatie dintre noi consta din faptul ca eu continui sa-mi pastrez conduita chiar si dupa ce continui sa insulti intreg poporul meu in corpore, in timp ce tie ti-a fost suficient sa ma ating de dubiosii tai "eroi" ca sa te consideri exonerat de povara respectului fata de interlocutor.
Nu uita ca ideologia acestor "eroi" infaptuita de alte personaje sinistre a tarait Romania spre marile ei nenorociri, din care nu si-a revenit nici pana azi.
Cat despre profetiile d-tale naziste, stai linistit, am destui ani inaintea mea si daca blogul d-tale va mai exista, ne vom mai intalni si atunci.
Numai bine. Gabriel.
Continui sa imi faci Eroii "dubiosi". Interesant felul in care masori gradul de civilizatie. Desigur, e binecunoscutul dublu standard jidovesc.
Voi ati tarat Romania in 50 de ani de intuneric si in bezna aia ati infaptuit crime cu nemiluita. Cand voi torturati bunii romani prin ungherele Pitestiului,Aiudului, Sighetului, ori in alte centre de exterminare ,tocmai se framanta aluatul nostru: cu fiecare pumn altoit , cu fiecare dinte scos, cu fiecare stomac ros de foame, cu fiecare demnitate umana furata de voi noi cresteam si ne intaream pentru a deschide gura atunci cand ati venit sa ne indopati cu povestile mincinoase in care acuzati de crime un popor naiv ce nu a stiut la timp ce va poate pielea.
Blogul daca nu va exista pe adresa asta o sa existe in alta parte. Nu ne puteti inchide gura, chiar daca inca mai speri sa imi fii tortionar dupa buna traditie a familiei (evreiesti).
Domnulele "SoldatDac88",
ai reusit sa rezumi in cateva cuvinte esenta ideologiei tale, pe care o sprijini cu calomniile cunoscute. Cred ca stii prea bine ca executorii sinistri ai politicii de represiune comuniste, ca si conducatorii, au fost aproape exclusiv romani neaosi, din familii de buni crestini. Putinii evrei care se aflau in randurile conducerii comuniste au fost repede "vanturati" inca de la inceputul anilor 50, iar ramasitele lasate au avut doar roluri decorative.
Comunismul a fost instaurat si mentinut de forta rusilor indiferent cu ajutorul cui si ei au preferat tocmai sa-i scoata afara pe evrei pentru a obtine cat mai putina ostilitate din partea poporului.
Personal n-am nimic cu dumneata, caci nu esti vinovat pentru ideologia care te-a prins.
Iar eu, fiind profesionist intr-un domeniu tehnic, am cu totul alte aspiratii decat sa toturez pe cineva. Este ridicol ceeace scrii.
Numai bine. Gabriel.
@Gabriel. Combati niste fapte evidente. Cei care au adus comunismul in Romania au fost evrei, ei au fost tortionari si lideri de partid, ai securitatii etc. pana prin anii '60. Suficient cat sa decimati elitele acestei tari. http://members.libreopinion.com/ve/pnsv/rumania.htm
Trebuie amintit ca intotdeauna ati ravnit la tara asta, lucru recunoscut si de Woodrow Wilson, presedintele american care a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: "Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei - capitala la Lemberg (Lvov) sursa: http://ro.metapedia.org/wiki/Republica_Socialist%C4%83_Sovietic%C4%83_Evreiasc%C4%83
Nu exista profesia de "calau" sau "tortionar". Nu in Romania, poate in Israel da..
Dar exista o vocatie pentru asa ceva. Stalin de ex a fost seminarist si asta nu l-a impiedicat sa darame biserici, sa ucida preoti si sa intemniteze credinciosii.
Domnule "SoldatulDac88", E greu sa continuam disputa, daca negi lucrurile cele ai evidente, cand nu-ti convin.
Iar "Metapedia" ce o citezi este o pastisa nazista a Wikipediei, culegand de prin gunoaie materiale convenabile.
Povestea cu acel "Israel european" este o gogomanie fara margini, creata de o minte maladiva, dar orice e bun de mobilizat impotriva evreilor. Evreii au un singur loc pe pamant care e patria lor, la fel ca orice alt popor. Bine, d-ta ai vrea sa-i vezi sub pamant sau maximum in rezervatii bine pazite, dar, vorba aceea, nu mor caii cand vor cainii... Ura d-tale e imensa si oarba.
Oricum ar fi, nu-ti doresc raul.
Parafrazez doar vorbele marelui evreu Isus, cel care ti-a dat credinta crestina, in timp ce tortionarii sai ,soldatii romani, stramosii tai, il chinuiau: "Iarta-l Doamne ca nu stie ce face".
Numai bine. Gabriel.
Cand nu aveti argumente pentru a combate, veniti cu arsenalul acuzatiilor bine cunoscute : sursa nazista, extremista etc.
Vad ca citati din Dumnezeul meu, dar omiteti esentialul, din nou. "Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr". Vi s-a potrivit si in urma cu doua mii de ani, vii se potriveste si acum. Pacat.
Ma acuzi de "ura imensa si oarba". Iti spun ca gresesti. Nu e vorba de ura. Dar nu vad rostul pentru a-mi justifica sentimentele.
"cel care ti-a dat credinta crestina, in timp ce tortionarii sai ,soldatii romani, stramosii tai, il chinuiau..." ofof.... iar umblati cu smecherii. uitati ca VOI l-ati aruncat pe cruce. "Nesemnificativ", nu?
Stramosii mei sunt Dacii. Dar acum si stramosii nostri daci va cam stau in cale, caci tovarasul Tesu are unele teze revolutionare in domeniul istoriei. Dar despre el, in curand.
Domnule "SoldatulDac88"
Imi inchei aici disputa cu acest blog, ca si vizitele pe acest sait.
Din nou, blogul va redeveni plictisitor, pentruca nu prea are comentatori. Simpatizantii activi lipsesc, iar oponentii, daca sunt prea caustici (nu ca mine in general), sunt "moderati si aprobati", adica nu pot apare. Deci, zero comentarii, exceptand "ajutorul" membrilor colectivului care mai umplu putin golul din proprie initiativa.
Pe de alta parte, se pare ca saitul e infectat de virusi (sigur, Mossadul, nici nu se poate altfel), caci de cate ori il accesez computerul meu are indigesie. Nu meritati sa-mi stric computerul. Si desigur ca saitul e si prea infectat de nazism, ceeace-mi provoaca greata.
Nu voi mai vedea, in consecinta, reactia dvs.
Deci, cu toate acestea, numai bine.
Gabriel.
Lucrul de care da dovada Gabriel este un tupeu tipic evreiesc. In momentul in care nu accepti sa fii sclavul lor, sa faci ce zic ei, automat esti un "extremist", "criminal" si dai dovada de ura. Nu va uraste nimeni si n-am avea nimica cu voi daca nu v-ati baga nasul unde nu va fierbe oala. Puteti sa faceti ce vreti in tara voastra, Israel, unde n-are nimeni grija voastra, mai putin prietenii vostri palestinieni, dar nu va ajunge, vreti ca toata lumea sa va cada la picioare, sa va pupe in fund si sa va idolatrizeze. Noi nu facem asta si vom demasca oricand faptele voastre anti-romanesti. Nu vom fi niciodata slugile dusmanilor nostri! A fi roman nu este ilegal ... inca.
Lui EK88:
Nu l-am vazut pe Gabriel sa incerce sa faca pe cineva sclavul lui. Si-a exprimat doar parerea. Nu cred ca cineva care nu e de acord cu voi vrea sa va faca sclavi.
Anonim 1.
Gabriel,am doua intrebari la care te-as ruga sa raspunzi:
1) Consideri ca romanii au dreptul sa isi respecte valorile nationale,culturale,religioase,politice si militare?
2)Recitind un pasaj din replica ta...sa inteleg ca nu te consideri roman?
"Parafrazez doar vorbele marelui evreu Isus, cel care ti-a dat credinta crestina, in timp ce tortionarii sai ,soldatii romani, stramosii tai, il chinuiau: "Iarta-l Doamne ca nu stie ce face".
Numai bine. Gabriel."
Aici reiese ca am avea stramosi diferiti...in acest caz,faptul ca iti expui liber parerea intr-o tara care te-a adoptat nu face decat sa ma bucure...ospitalitatea proverbiala a romanului ,nu?
Romanul de serviciu
Daca ar invia miscarea legionara i-as urma indiferent de riscurile la care m-as supune
@ acel anonim "gabriel" care a crezut ca-l da gata pe SoldatulDac88: daca te mai uiti pe aici, si sigur te mai uiti din parsivitate, sa sti ca am cantarit cele spuse de SoldatulDac88 si tine si el are dreptate esti cam parsiv, el nu te-a insultat deloc si nici pe poporul tau din care cu "mandrie"faci parte, ci de fiecare data cand nu ai argumente recurgi cu parsivitate la "extremism" "nazism" etc.Dar fi linistit ca toata lumea stie ce face statul pirat israel in Palestina.Poporul din care cu mandrie faci parte comite cele mai odioase crime de razboi impotriva unor oameni carora le-au furat casele si pamanturile si i-au alungat si ii omoara ca pe niste animale,talmudul vostru este pur rasist si faptul ca nimeni nu va zice nimic este o dovada ca conspirati si ca vreti sa dominati lumea,Daca n-ar exista statul pirat numit israel nu mai exista "teroristi" cum va place sa numiti pe cei care fac tot posibilul sa-si salveze tara de la pieire, si nici razboiul care nu mai inceteaza prin mediul orient.Mai vrei dovezi?Cum ii numesti pe acei de la clinica din BUCURESTI cu traficul de ovule si pe cei din reteaua intennationala; acei rabini cu traficul international de organe?
Gabriele, voi, evreii, L-ati ucis pe Dumnezeu si v-a ajuns blestemul Sau! Cum ar putea omenirea sa creada ca v-ati da inapoi de la a ucide pe oricine si a distruge orice, in incercarea voastra de a va restabili dreptul de popor ales? Da, ati fost poporul ales, dar ati ajuns asa de fudui, ca L-ati ucis chiar pe El, asazandu-va voi in capul bucateleor! Cum sa va mai creada lumea? Cum pot eu sa te cred pe tine, care spui ca noi, romanii (de la Roma) l-am ucis pe Dumnezeu? Iata dovada irefutabila a crimei voastre, din gura unui evreu, Sfantul Apostol si Evanghelist Pavel:
I TESALONICENI, 2
14. Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,
15. Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,
16. Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.
Ce mai ai de spus, lichea libidinoasa?
tot respectul meu pentru acesti eroi,CE as vrea as zic evreii sunt de mai multe feluri dar cei sionisti sunt cei despre care ne vorbea kennedy inainte de a fi omorat,tot ei au facut holocaustul pentru a ii compatimi so astfel as we infiltreze
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”