Scandalul Moses Rosen vs scriitori, aşa cum a fost văzut de Securitate

Tabere bine conturate, lovituri abil plasate, „slujbe de blestem”, morţi subite. În anii ’80, marile scandaluri nu apăreau în presă, ci doar în rapoartele securiştilor. Ei erau cei care consemnau evenimentele şi le interpretau în fel şi chip. Una dintre cele mai aprige dispute ale acelor vremuri a fost cea dintre Şef-Rabinul Moses Rosen şi mai mulţi scriitori. Acum, toată povestea poate sta la baza unui scenariu pentru un film de acţiune. Mişcările rabinului au pus pe jar partidul şi Securitatea. Puterea a încercat să gestioneze conflictul care-i scăpa de sub control. Până la urmă, cel care a ieşit învingător a fost rabinul, chiar dacă a fost criticat nu doar de naţionalişti, ci şi, conform arhivelor Securităţii, de către numeroşi oameni de cultură evrei sau români, convinşi atunci şi de faptul că Moses Rosen îşi construieşte un cult al personalităţii precum cel al lui Ceauşescu.
Rabinul iese la bătaie
E cunoscută polemica virulentă dintre Şef-Rabinul Moses Rosen şi mai mulţi scriitori, în frunte cu Vadim Tudor, pe care liderul religios l-a catalogat drept antisemit după publicarea volumului „Saturnalii”. La fel de cunoscut este şi protestul rabinului din anii ’80, legat de editarea volumului IX al Operelor lui Mihai Eminescu. În opinia lui Moses Rosen, lucrarea conţinea referiri interpretabile la adresa populaţiei evreieşti. A curs multă cerneală pe marginea acestui subiect, aşa că nu o să insist. Interesant este altceva în toată această poveste cu încă multe necunoscute. Modul în care acest scandal de pomină, reflectat şi în mediile occidentale, a fost consemnat în arhivele Securităţii, depăşită după cum veţi vedea de eveniment. Acest fapt rezultă clar dintr-un raport al generalului de securitate Iulian Vlad către generalul Zagoneanu. Pe scurt, conform arhivelor Securităţii, în 1981, rabinul a denunţat autorităţilor comuniste faptul că în mediile intelectuale circulă o revistă de 16 file, “Mihai Eminescu”, cu un conţinut calomniator la adresa sa şi a populaţiei evreieşti din România. Supărarea lui Moses Rosen se datora faptului că respectiva revistă ar fi fost tipărită în ţară de către Iosif Constantin Drăgan, aflat atunci în Italia, şi Eugen Barbu, cu acordul puterii de la Bucureşti. Rabinul îşi baza raţionamentul pe faptul că publicaţia reproducea scrisorile sale către Academia Română legate de editarea volumului IX al operelor lui Eminescu, precum şi un interviu telefonic pentru Kol Israel, pe care nu-l putea intercepta decât Securitatea. Rabinul îi mai acuza de complicitate la redactarea revistei pe profesorul Pompiliu Marcea, Dinu Săraru şi Aristide Buhoiu. (ASRI, fond D, dosar nr. 10.966, vol. 3, fila 12-13).

Generalul Vlad o scaldă
Ciudat, în respectiva notă raport, datată 27 februarie 1981, nu se preciza dacă revista a fost tipărită în România, ci doar faptul că nu fusese tipărită în Franţa sau Israel. La fel de ciudată este rezoluţia generalului Vlad despre care vorbeam mai sus. El scria negru pe alb: “Cred că nu este indicat ca noi să acţionăm «pentru convingerea rabinului-şef că organele de Securitate nu sunt implicate în această problemă». Acţiunea noastră trebuie să se exercite, dar în mod indirect, folosind forme şi modalităţi specifice de influenţare. În acelaşi spirit, e de reflectat cu privire la utilitatea primirii lui (Moses Rosen – n.n.) în audienţă la tovarăşul ministru”. Greu de descifrat. Cel mai probabil, Vlad se spăla pe mâini propunând, într-un limbaj aproape cifrat, ca Securitatea să fie doar observatorul întregii poveşti, dar, în acelaşi timp, să-i dea impresia lui Moses Rosen că poliţia politică este totuşi un jucător. Şi asta pentru că Vlad era realist. Ştia că Securitatea nu poate să-şi permită un scandal legat de antisemitismul din România. Însă, cred că rabinul avea aceeaşi părere.

“Atac împotriva naţiunii române”
Cert e că Securitatea era cu ochii pe toată lumea. De pildă, pe tabăra scriitorilor Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu (după 1990 a recunoscut că a colaborat cu Securitatea), Artur Silvestri, Fănuş Neagu, Iulian Neacşu. Ei catalogau acuzaţiile de revenire a legionarismului şi a spiritului neofascist denunţate de scriitorii evrei, în urma protestelor rabinului, ca un “atac împotriva naţiunii române”. Mai mult, Pompiliu Marcea, Romul Munteanu şi Doru Popovici cereau o acţiune în justiţie împotriva rabinului pentru calomnie. Ulterior, lucrurile s-au mai schimbat. Conform aceloraşi documente, Dan Zamfirescu s-a desolidarizat de Vadim Tudor şi poeziile sale “antisemite”. De asemenea, comunitatea evreiască era atent supravegheată. Conform unei note din 9 august 1984, Securitatea deţinea informaţii care indicau că, în realitate, rabinul, care conducea dictatorial comunitatea, fusese intoxicat de mai mulţi intelectuali. Printre aceştia s-ar fi aflat sociologul Mircea Ioanid şi poeta Nina Cassian, care l-ar fi instigat pe rabin să intre în polemică cu mai mulţi scriitori pe marginea unor lucrări pretins antisemite.

“Slujbe de blestem” şi obsesii
Lucrurile nu se opresc aici. Povestea devine de-a dreptul halucinantă. Pompiliu Marcea îl acuza pe rabin că ar fi organizat “slujbe de blestem” care-l vizau (ASRI, Fond D, dosar nr. 10. 962, vol. 6, f. 161-162 ). Mai mult, Securitatea cea atee ia chestiunea în serios şi chiar verifică dacă Moses Rosen a ţinut asemenea ritualuri. Însă, cercetările nu confirmă “slujbele de blestem”. A fost sau nu blestem, e greu de spus. Însă, toată chestiunea a rămas până azi în coadă de peşte. Conform ziarului „Gorjanul”, care a publicat luna trecută articolul omagial „Pompiliu Marcea - 80 de ani de la naştere”, după 1990, rabinul ar fi spus: „Profesorul Pompiliu Marcea, care mă atacase într-o scrisoare, a fost găsit înecat într-un lac din preajma Bucureştilor. Un poet antisemit Ion Lotreanu (gorjean şi el) a fost găsit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din „Opere complete” ale lui Eminescu, Al. Oprea, a fost găsit mort în baie”. În nota Securităţii pomenită mai sus este consemnat faptul că Pompiliu Marcea ar fi fost obsedat de faptul că „evreii urmăresc să-l lichideze”, însă, se specifică în acelaşi document, faptul „nu are acoperire reală”.

Scriitorii evrei nu sunt de acord cu rabinul
Protestele rabinului continuă şi în 1985. O notă din 15 ianuarie scoate la iveală faptul că Moses Rosen era indignat de publicarea volumelor „Rătăcire”, „Sybaris”, „Călătorie în Africa”. De data aceasta, conform notei aflate în Arhivele SRI, fond D, dosar 10.966, vol. 2, f. 28, mai mulţi scriitori evrei ridică vocea împotriva rabinului, printre care şi Zigu Ornea ori Herta Spuhn. Ei ar fi spus că evreii din România nu agrează atitudinea Şef-Rabinului pentru că nu are ca rezultat decât „izbucnirea unui puternic val de antisemitism în ţară”. La rândul său, criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat că este „furios din cauza papei ăsta, care începe să facă terorism cultural”. La fel de nemulţumit, în opinia Securităţii, era şi Augustin Buzura, care, dacă e să dăm crezare notei, afirmase ironic că „până la urmă va trebui să punem de acord toată literatura clasică şi străveche cu părerile rabinului.” În sfârşit, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu şi Nicolae Manolescu ar fi declarat că Moses Rosen exercită cenzură în literatura română (ASRI, Fond D, dosar nr. 10.966, vol. 2, f. 28).

Rabinul câştigă
După cum spuneam mai sus, rabinul a câştigat totuşi bătălia. Ceauşescu, pe care Moses l-a servit în mai multe rânduri, i-a promis că nu va tolera antisemitismul în România. Adevărat, liderul de la Bucureşti a dat pedepse de formă scriitorilor implicaţi în scandalul cu rabinul, însă volumul X din Operele lui Eminescu a fost blocat. Şi a fost câştigător şi după căderea lui Ceauşescu. La 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei, victime ale Holocaustului. Pentru prima dată a fost menţionată această cifră care i-a îngrozit pe români. Fireşte, rabinul a fost întrebat de ce nu a vorbit niciodată despre asta. A răspuns: „Din 1941 până în 1991, nimeni n-a pomenit această cifră pentru că evreii au fost aşa de terorizaţi în România, încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morţii lor.” Zece zile mai târziu, Senatul SUA condamna „resurecţia antisemitismului şi a intoleranţei etnice din România”. (Moses Rosen – Wikipedia). Cu ani în urmă, la Consfătuirea de la Montreaux a Congresului Mondial Evreiesc, rabinul lăsase să se înţeleagă faptul că evreii din România comunistă trăiesc precum în sânul lui Avram. Dar nu asta e cea mai bună încheiere, ci tot un citat din Moses Rosen. „Cum se repetă istoria, în unele cazuri. Nae Ionescu era tobă de carte biblică şi învăţătură iudaică, poetul (Corneliu Vadim Tudor - n.n.) la fel. Ce păcat, ce irosire...!” Sursa: Gardianul