Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 25 ianuarie 2009

Imigranţi din Asia, reţinuţi cu focuri de armă la graniţa cu Ucraina

Un grup format din 25 de imigranţi din Asia a fost prins, sâmbătă dimineaţă, de poliţiştii de frontieră maramureşeni în timp ce încerca să treacă ilegal graniţa cu Ucraina, iar pentru că imigranţii au refuzat să se oprească la somaţii au fost trase multe focuri de armă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Maramureş, Iulia Utan, a declarat că grupul a fost prins sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.30, pe direcţia localităţii Teceu Mic, chiar pe linia de frontieră a Maramureşului cu Ucraina, iar poliţiştii au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă în plan vertical deoarece imigranţii nu au vrut să se oprească.

"Lucrătorii IJPF Maramureş au surprins grupul de persoane în timp ce intra ilegal pe teritoriul ţării noastre, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, pe la «frontiera verde». Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale şi în acelaşi timp au încercat să se disperseze pe mai multe direcţii, s-a folosit armamentul din dotare, fiind trase unsprezece focuri de avertisment în plan vertical. În acest fel, s-a reuşit reţinerea întregului grup, format din 25 de persoane", a spus Iulia Utan, care a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.

În urma cercetărilor s-a stabilit că grupul este format din 15 persoane din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 şi 65 de ani, cinci din Afganistan, cu vârste între 24 şi 64 de ani, patru din India, cu vârste între 19 şi 37 de ani, precum şi un bărbat din Tibet de 35 de ani.

Purtătorul de cuvânt al IJPF Maramureş a afirmat că persoanelor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

De asemenea, poliţiştii de frontieră maramureşeni i-au predat pe imigranţi autorităţilor ucrainene în vederea continuării cercetărilor.

De la începutul acestui an, acesta este cel mai mare grup de migranţi ilegali reţinut de poliţiştii de frontieră la intrarea în Maramureş. Sursa:mediafax.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”