Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
vineri, 15 mai 2009
Din banii ministerului:Luptătorii Acvila decontau prezervativele, tatuajele şi epilatul.Purtau lenjerie roz şi se antrenau la ţinte din desene animate
Luptătorii Unităţii Speciale Acvila nu se puteau antrena decat pe ţinte personalizate cu personaje de desene animat, işi cumpărau prezervative, lenjerie roz, se tatuau şi se epilau din banii ministerului, au declarat pentru NewsIn oficiali din cadrul Jandarmeriei Romane.
Inventarul intocmit de Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane la preluarea Unităţii Speciale Acvila a scos in evidenţă o serie de ciudăţenii privind dotarea luptătorilor acestei structuri.
Patrimoniul total al unităţii se ridică la peste 70 de miliarde de lei vechi, dar este "umflat", spun jandarmii. Astfel, cei insărcinaţi cu inventarierea bunurilor au numărat 1000 de genţi, a căror valoare este de 10 milioane de lei bucata, in condiţiile in care Unitatea Specială Acvila avea 83 de componenţi, intre care doar 40 de luptători. Au fost găsite laptop-uri in valoare de 100 de milioane.
De asemenea, fiecare component avea cel puţin trei perechi de schiuri, cinci perechi de bocanci, două echipamente pentru scufundări, 6-7 perechi de mănuşi, intre care şi de box, iar dotările erau cumpărate la preţuri supraevaluate. Spre exemplu, o vestă antiglonţ a fost achiziţionată de jandarmi cu 22 de milioane de lei, iar de Acvila cu 147 de milioane. Cele mai multe achiziţii au fost făcute la preţuri exorbitante, de la cateva firme ai căror acţionari au făcut averi din bani publici, susţine aceeaşi sursă. Mai mult, unitatea avea o ambulanţă proprie, a cărei valoare este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar parcul auto număra numai maşini scumpe şi motociclete de toate categoriile, inclusiv sport. Inventarierea scoate la iveală faptul că luptătorii Acvila purtau tricouri, a căror valoare era de un milion de lei, o singură dată, iar apoi le treceau la casat.
Jandarmii povestesc despre un camion cu rechizite, care a dispărut pur şi simplu intr-o noapte, insă şi mai suspect este faptul că luptătorii Acvila se antrenau trăgand la ţinte ce reprezentau personaje de desen animat. La fel, lenjeria achiziţionată pentru luptători era viu colorată, respectiv roz, bleo, violet etc, la fel cum era şi vesela. Mai mult, s-a constatat că luptătorii Acvila beneficiau de consultanţă pentru tatuaje. Consultanţele şi tatuajele erau efectuate la sediul unităţii, pe bani publici. La fel, din bani publici erau decontate şi tratamentele de intreţinere şi depilarea totală a luptătorilor. Decontau chiar şi prezervativele, susţine aceeaşi sursă.
In prezent, ca urmare a neregulilor descoperite, structura de control a ministerului face verificări privind achiziţiile şi felul in care această unitate a cheltuit banii. 82 din cei 83 de luptări Acvila lucrează acum la IGPR, fiind inlocuiţi cu jandarmi. sursa: ziua.net
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”