Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 25 iunie 2009

Presedintele Richard Nixon era de parere ca este necesar sa fie avortati copiii metisi

Intr-o discutie privata referitoare la un veridict dat in 1973 de Curtea Suprema, fostul presedinte al Statelor Unite, Richard Nixon, s-a declarat ingrijorat de faptul ca accesul la avortul legal ar putea conduce la "permisivitate", deoarece conduce la "ruptura familiei".

Dupa cum rezulta insa din inregistrarea discutiei, liderul de la Casa Alba considera, pe de alta parte, ca avortul este chiar necesar in anumite cazuri, ca de pilda atunci cand la mijloc se afla copii metisi, relateaza "The Telegraph" in editia electronica de miercuri.

"Exista momente in care avortul este necesar. Stiu asta. Cand este vorba de un alb si un negru", i-a spus Nixon consilierului sau Chuck Colson. Acesta din urma a notat insa ca si violul ar putea legitima un avort, lucru cu care fostul presedinte SUA a fost de acord.

Comentariile respective se regasesc printre inregistrari audio de 150 de ore si 30.000 de pagini de documente facute publice in aceasta saptamana de Biblioteca Prezidentiala Nixon, care face parte din Arhivele Nationale ale Statelor Unite. Conversatiile presedintelui au fost inregistrate de miocrofoanele ascunse in Biroul Oval intre ianuarie si februarie 1973 si arunca o noua lumina asupra dedesubturilor controversatului mandat al lui Nixon, care s-a incheiat cu demnisa acestuia, in august 1974, ca urmare a celebrului scandal Watergate. Inregistrarile surprind conversatii mondene cu privire la viata de zi cu zi in Casa Alba, dar si schimbarile din societatea americana, ca de pilda tendinta de acceptare a liderilor politici de sex feminin.

Un alt aspect pe care-l releva inregistrarile este legat de legendara paranoie a presedintelui Nixon, care se temea de dusmanii politici si era suspicios in privinta evreilor. In timpul unei conversatii telefonice din februarie 1973 cu evanghelistul Billy Graham, Nixon se declara de acord cu acesta ca liderii americani de origine evreiasca care se opuneau eforturilor de raspandire a crestinismului riscau sa provoace reactii antisemite. "Ceea ce cred eu ca zace in adancul acestei tari este un antisemitism profund, si toate acestea nu vor face decat sa-l rascoleasca. Este posibil ca ei sa aiba o dorinta de a muri. Stii ca asta a fost timp de secole problema cu prietenii nostri evrei", declara fostul presedinte al SUA. sursa: ziua.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”