Arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj au descoperit o aşezare dacică pe Culmea Moigradului, în apropierea castrului roman de la Porolissum - Moigrad. Descoperirea include aproximativ zece locuinţe, cuptoare de ars, gropi de alimente şi vase de ceramică, potrivit Mediafax.
În urma săpăturilor a fost scos la iveală faptul că aşezarea avea palisade şi şanţ de apărare săpat în piatră, ia locuinţele erau îngropate în pământ până la jumătate.
"Am găsit şi cuptoare şi gropi de alimente, în care dacii ţineau provizii, gropi menajere şi obiecte de ceramică, pe care le-am transportat la Muzeul Judeţean, spre a fi curăţate şi restaurate. De asemenea, am găsit un cuţit dacic din metal", a declarat Csok Zsolt, arheologul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj, citat de Mediafax.
Conform primelor cercetări s-a stabilit că aşezarea ar fi aparţinut unui şef de trib dac. Populaţia obţinea alimente prin schimburi de obiecte din ceramică cu alte aşezări dacice din judeţ.
Situl arheologic a fost organizat la cererea SC Grandemar SA, care exploatează piatră în cariera din Moigrad. Societatea doreşte să amenajeze un drum în zona respectivă şi are nevoie ca terenul respectiv să fie descărcat de sarcina arheologică. "Suntem bucuroşi că, în urma săpăturilor, am descoperit o aşezare dacică, cu aproximativ zece locuinţe", a spus Csok.
Arheologul a precizat că locuinţele se situează la aproximativ doi kilometri de castrul roman de la Porolissum - Moigrad, Culmea Moigradului, vis-a-vis de cea a Pomătului, pe care se află fortificaţia romană.
Vestigiile arheologice vor fi restaurate şi conservate. Dacă vremea va fi prielnică, arheologii vor continua să lucreze la sit în săptămânile următoare. Toate vestigiile vor fi fotografiate şi clasificate, şi se vor realiza hărţi ale locului.
sursa: Antena3.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”