Craiova: Fost deţinut politic: "Îmi strângeau mâinile în balamalele uşii până îmi zvâcnea sângele"

Mihail Mihăilescu se sprijină de cârje, dacă vrea să se ridice câteva clipe de pe pat.

Un supravieţuitor al lagărelor de exterminare de pe Valea Nistrului povesteşte cum comuniştii l-au schingiuit şi i-au distrus întreaga viaţă. Pensionarul se luptă acum cu statul român, pentru despăgubiri în valoare de 200.000 de lei, şi economiseşte bani ca să ajungă la CEDO.

Mihail Mihăilescu are 75 de ani, 180 de kilograme, primeşte o pensie de la stat, nu mai mare de 400 de lei, şi locuieşte cu familia într-un apartament din centrul oraşului. Este invalid. Comunismul l-a torturat în aşa hal, încât i-a nenorocit sănătatea. În prezent abia dacă se poate ridica din pat, ajutat de cârje, ca să îşi dezmorţească picioarele. “Înainte cântăream 60 de kilograme. M-am îngrăşat, pentru că nu reuşesc să mă mişc. Mănânc destul de puţin”, precizează olteanul.

Tot dezastrul i se trage de la un prieten din tinereţe, care peste noapte s-a transformat în trădător. “Prin 1953 eram angajat la Electroputere, timp în care urmam şi cursuri de calificare în lăcătuşerie. Unul dintre colegi, Barbu Ilie, era foarte sărac. Mi se rupea sufletul de situaţia lui. Mama, miloasă din fire, îmi pregătea o sumedenie de sandwich-uri, să îl hrănesc şi pe el. Cum puteam eu să îmi încarc stomacul şi Ilie să rabde?”, se întreabă pensionarul. În timp, cei doi s-au apropiat ca fraţii. Erau de nedespărţit. Petreceau împreună pauzele şi vorbeau despre toate necazurile care îi apăsau. “N-am avut de lucru şi într-o seară i-am zis că sunt mâhnit, pentru că securiştii i-au demolat lui tata-mare prăvălia, care ne asigura nouă traiul, şi că ne-au aruncat ca pe o cârpă în stradă. Fără să îmi dau seama că lângă mine stă de fapt un duşman, i-am mărturisit ce mă frământa, ca să mă descarc”, îşi aminteşte. A fost suficient pentru ca cel mai bun prieten să îl toarne şefilor.

A doua zi, Mihail Mihăilescu s-a trezit la uşă cu doi poliţişti. ”Două namile de copoi. Mi-au ordonat să scot pistolul. «De unde pistol, tovarăşe?», am întrebat. «Eu n-am făcut armata, habar nu am cum se apasă pe trăgaci», le explicam. Degeaba. M-au ridicat şi m-au azvârlit direct în celulă, în casa conspirativă din spatele Biroului de Circulaţie. În beci era iadul”, mai spune craioveanul. Suferinţa din celula de la subsol a fost cruntă. “Mă obligau să urinez în pat. Nu aveam olică, iar la WC ne scoteau o dată pe zi. Când se întuneca, un grup de paznici îmi puneau ochelari de tablă şi mă cărau, legat la mâini, în cabinetul colonelului Petrescu, care mă forţa să semnez declaraţii false”, continuă craioveanul.

Când şi-a dat seama că cel care îl tortura îi este rudă, a răsuflat uşurat. Credea că a scăpat. Din contră. Calvarul abia începea. “I-am spus că este băiatul doamnei Maria Dumitrescu. Bărbatul ei era fratele mamei mele. Când a auzit, colonelul a sărit în picioare, s-a roşit la faţă şi a urlat: «Ce, mă, eu sunt neam cu un bandit?» După care s-a năpustit cu pumnii şi picioarele pe mine, de m-a trântit la podea. Lovea cu pistolul pe unde nimerea. Îmi strângea mâinile la balamalele de la uşă, până îmi zvâcnea sângele. Pe urmă mă privea  satisfăcut că mă târăsc şi gem”, povesteşte una dintre victimele comunismului.  La scurt timp a fost mutat într-o altă celulă, apoi a sfârşit în lagărul de exterminare Mina de Plumb de la Valea Nistrului. “Încărcam la vagoneţe la 400 de metri sub pământ. Munceam de curgeau apele după mine, cu picioarele înfăşurate în cârpe, în loc de şosete. Când duceam mâinile pe spate, eram ud fleaşcă”, mai spune bătrânul.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru citi despre chinurile pe care olteanul le-a îndurat în lagăr şi toate motivele pentru care bătrânul vrea să dea în judecată statul, la 20 de ani după Revoluţie.

Sursa: adevarul.ro