Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

luni, 18 ianuarie 2010

GRIPA PORCINA, intre paranoia si realitate. Streinu Cercel, cel care a declansat isteria, trebuie oprit. Victime "ingropate" (de ierom. Eftimie Mitra)

Victime „îngropate”

O femeie din localitatea Pleasa, jud. Prahova, a intrat în comă după ce i s-a administrat vaccinul împotriva gripei porcine. Aceasta a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. ŞtiriPrahova.ro informează că imediat după ce i-a fost administrat vaccinul, pacienta a acuzat stări de ameţeală, dureri de cap şi febră. In câteva momente şi-a pierdut cunoştinţa, iar acum se află în comă profundă. Jurnaliştii publicaţiei amintite susţin că autorităţile au încercat muşamalizarea acestui caz, tocmai pentru a nu crea haos pe piaţă, mai ales acum când această "afacere" se dovedeşte a fi înfloritoare şi în România. Din surse neoficiale, se pare că un bărbat ar fi internat în acelaşi spital fiindcă i-a venit rău la câteva minute după vaccinare.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Cristian Vintilescu, a precizat că femeia era diabetică şi că starea în care se află nu este un efect al imunizării. "Pacienta este o veche diabetică, cu multiple decompresări glicemice, şi este o pură coincidenţă că îşi făcuse vaccinul de dimineaţă. Femeia a fost internată în spitalul de urgenţă, acum a ieşit din comă, deci nu mai este nici o problemă. Repet, nu din cauza vaccinului a intrat în comă", a declarat Vintilescu (vezi ZIUA online.ro 12 ian a.c.).
 

În data de 13 ianuarie 2010 a fost îngropat în comuna Aluniş doctorul satului Mihai Constantin în vârstă de 34 de ani. Acesta a decedat la patru zile după ce i s-a administrat vaccinul “Cantgrip”, împotriva virusului AH1N1. Medicii care, în primă fază, au cercetat cauza decesului au spus că acesta a survenit în urma unui stop cardiac provocat de vaccin. (vezi NapocaNews.ro). Ulterior, Direcţia Sanitară Cluj a spus că urmează să se facă o cercetare mai amănunţită care până în prezent nu a fost definitivată. Directorul adjunct al DSP Cluj, Mihai Moisescu, a declarat pentru Stiri de Cluj.ro că “medicul din Aluniş a ridicat săptămâna trecută vaccinul pe care fiecare cadru medical trebuie să îl facă, dar încă nu se ştie dacă şi l-a şi administrat. Acest lucru va fi stabilit abia în urma anchetei de rigoare”. Cert e că un răspuns tot va trebui să existe într-o variantă oficială. Dacă acesta va coincide cu realitatea este peste puterea noastră de a ne pronunţa. Reprezentanţii DSP Cluj spun că pentru o analiză amănunţită trebuie deshumat trupul medicului decedat, ceea ce cu greu ar accepta familia.
 

Un alt caz e a unui bărbat de 30 de ani din Prundul Bârgăului care a murit la puţin timp după si-a dus acasă o doză de vaccin in ideea de a fi vaccinat de un cadru medical la domiciliu. Rezultatele autopsiei spun că „individul nu a avut nici o împunsătură pe corp ceea ce e posibil ca decedatul să nu işi fi administrat vaccinul”. În urmă cu câteva zile un bărbat de 36 de ani din Buzău a murit a doua zi după ce i-a fost administrat vaccinul „Cantgrip” deşi bărbatul nu avusese nici o boală (antena3.ro). Cazuri de „coincidenţe” când oameni mor la puţin timp după administrarea vaccinului sunt tot mai dese.
 

Mărturii din conştiinţă
 

Puţini sunt acei medici din România care au curajul să se pronunţe sincer în privinţa efectelor secundare ce pot apărea după efectuarea vaccinului anti AH1N1, mai ales când unele afirmaţii făcute în acest sens îi pot lăsa fără loc de muncă.
 

Unul dintre cei mai renumiţi microbiologi canadieni, românul Vania Atudorei (asculta AUDIO mai jos) director al companiei farmaceutice Sterigen din Canada, în cadrul unui interviu la Radio Cluj, în 14 august 2009, spunea că mulţi ziarişti sunt bine plătiţi, de companiile farmaceutice care fabrică acest vaccin, să creeze panică cu referire la gripa porcină, aceasta în mai multe ţări din lume. Tot în cadrul acelui interviu microbiologul român spunea: există numai două companii farmaceutice în lume care fabrică nişte medicamente pentru gripă, medicamente care sunt mai mult sau mai puţin eficiente… nu sunt eficiente nici măcar pentru 50% din populaţie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elveţia, care fabrică Tamiflu şi este vorba de cea mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste companii au tot interesul să-şi vândă medicamentele şi să facă profituri foarte mari. Foarte multe ţări, în paranoia [psihoza, n.n.] asta, au cumpărat cantităţi extraordinare, de milioane şi milioane de dolari, care vor expira şi vor fi aruncate. Şi medicamentele astea sunt cumpărate din banii publici, din impozitele şi taxele noastre”.
 

Adrian Streniu-Cercel, Consilier al Ministrului Sănătăţii din 1988, a dat o circulară la toate unităţile sanitare din România prin care se impunea cadrelor medicale administrarea acestui tip de vaccin. Neoficial se punea în discuţie şi un şantaj prin care cei ce vor refuza vaccinul, îşi vor plăti spitalizarea, chiar dacă vor fi angajaţi cu carte de muncă; aceasta doar discutându-se în cadrul şedinţelor cu cadrele medicale. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae din Iaşi a cerut Ministerului Sănătăţii să revoce circulara sus amintită comentând totodată: „Vaccinarea contra gripei noi e, deocamdată, una voluntară, şi nu obligatorie. În aceste condiţii, fiecare cetăţean are dreptul să aleagă dacă vrea sau nu să se imunizeze, medicii sunt şi ei cetăţeni şi au aceleaşi drepturi”. Acesta este de părere că doctorii care refuză să se vaccineze şi îşi asumă riscul de a se îmbolnăvi nu trebuie forţaţi pentru că „nu suntem sub dictatura sănătăţii publice”. De aceeaşi părere este şi doctorul Ioan Sârbu, directorul Spitalului Militar din Bucureşti: „Oricărei persoane supuse unui act medical trebuie să i se ceară acordul în acest sens. Nu poţi să obligi pe cineva să se vaccineze” (vezi EvenimentulZilei.ro)
 

Măsurile propuse de profesorul Adrian Streinu-Cercel sunt contrazise şi de prof. dr. Petru Calistru de la Institutul de Boli Infecţioase “Victor Babes” din Capitală, care subliniază că în România avem de-a face doar cu respectarea ordinelor venite din afara ţării:
 

Nu se poate aşa ceva şi nici nu are cum. Legea asigurărilor de sănătate nu poate fi ştearsă cu buretele. Nu putem pe date statistice să facem seroepidemiologie. Diagnosticul de gripă AH1N1 este riguros, centralizat şi sunt necesare teste, deci nu se poate renunţa la testări pe motiv că ar fi bani cheltuiţi aiurea. De fapt, este vorba de a respecta ordinele de la OMS. Dacă acest organism a stabilit ca 20% din populaţie trebuie să fie protejate (ca restul de 80% pot să moară, nu?), atunci trebuie să îi înţelegem şi pe cei de la Ministerul Sănătăţii. E limpede că aceste vaccinuri trebuie consumate, să nu rămână cu ele neutilizate. Acum nu se mai cuceresc ţările cu sabia, ci economic, forţându-le să achiziţioneze şi ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus în slujba individului, ci a producătorilor de medicamente şi echipamente medicale. Nu mai există grija faţă de individ, ci doar de stimulare a consumului. Una este să tratezi un pacient care are nevoie şi alta să arunci cu antivirale şi să laşi însă oamenii fără de nici unele – fără mâncare, o locuinţă încălzită etc. Totul este un joc economic mondial. Este suficient să ne uităm şi să vedem că preşedintele Obama este cel mai înverşunat agent de vânzări din lume pentru vaccinul împotriva gripei porcine, iar preşedinta OMS era chiar fericită când a anunţat că există pandemie. Această gripă nu a apărut acum, unele studii japoneze arată că virusul gripal AH1N1 este de cel putin 30 de ani, poate chiar 100″ ( vezi interviu in Romania libera).
 

Mărturii oficiale
 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că toate cazurile de complicaţii sau deces apărute în România, în urma vaccinării anti AH1N1, sunt pure coincidenţe şi nu au nici o legătură cu administrarea vaccinului, acesta fiind pentru binele populaţiei din România şi doresc cu tot dinadinsul ca starea sănătăţii fiecărui cetăţean să fie cât mai bună. Maria Niţescu, director al direcţiei de control al Ministerului Sănătăţii, e nemulţumită că foarte mulţi medici de familie descurajează campania de vaccinare a gripei noi apărute. Conform legilor în vigoare ale Statului Român şi a Uniunii Europene nu există nici o posibilitate juridică prin care să se poată impune cuiva administrarea vreunui vaccin. Pentru ca acţiunile de „binefacere” ale marilor companii farmaceutice să poată fi impuse legal, mai întâi vor trebui schimbate câteva legi. Până atunci e suficient să faci un anunţ în presă că o persoană renumită a murit de gripă porcină, şi „consumatorii” dau năvală la farmacii. După reacţiile ferme a mai multor medici din România, Ministrul Sănătăţii, dl. Cseke Attila a spus că a fost doar o exprimare greşită a consilierului său Adrian Streinu-Cercel şi că în scurt timp se vor face corecturile de rigoare.
 

Institutul Cantacuzino din Bucureşti a creat un vaccin propriu împotriva gripei porcine numit „Cantgrip”. Acesta a fost răspândit în mai multe regiuni din România. Din declaraţiile oficiale ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi ale conducerii Institutului Cantacuzino reiese că vaccinul românesc este mai bun şi mai eficient decât cele produse de marile companii din lume neavând nici un amestec financiar cu acestea.

În ce priveşte decesele cauzate de gripa porcină, cifrele vehiculate în unele mijloace de informare în masă sunt mult exagerate faţă de realitate.
ierom. Eftimie Mitra

1 comentarii:

Decebalus Per Scorilo spunea...

Amintindu-mi de un caz mai vechi, în care cineva a murit de diabet, iar la tv s-a zis că era din cauza gripei, tind să cred că pentru depistarea gripei porcine se folosesc următoarele "formule":

Diabet(sau orice altceva)+Gripă=Gripă
Diabet+Vaccin=Diabet

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”