Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 20 ianuarie 2010

Mihai Ghimpu cere retragerea trupelor ruse din Transnistria

Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, s-a pronunţat ferm pentru reluarea negocierilor cu Transnistria şi îndeplinirea angajamentelor asumate la summitul OSCE din 1999, privind retragerea completă a forţelor militare ruse.

Mihai Ghimpu a făcut această declaraţie, citat de Jurnal de Chişinău, în ediţia online, cu prilejul unei întrevederi cu reprezentanţii Grupului pentru Republica Moldova al Adunării Parlamentare a OSCE, care se află la Chişinău într-o vizită de documentare privind situaţia politică, economică şi socială din ţară.

"Democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene constituie premisele necesare şi indispensabile în vederea soluţionării definitive a conflictului şi dorim o implicare mai activă a partenerilor noştri externi pentru atingerea acestui scop", a declarat Ghimpu.
El i-a informat pe oficialii OSCE despre necesitatea implementării reformei constituţionale în Republica Moldova în vederea depăşirii crizei alegerii preşedintelui şi a realizării parcursului de integrare europeană a ţării.
"OSCE susţine noile măsuri pozitive ale conducerii Republicii Moldova în vederea soluţionării pe cale paşnică a conflictului transnistrean. Sprijinim aceste acţiuni, desfăşurate în interesul cetăţenilor, atât în mod public, cât şi prin intermediul rapoartelor OSCE", au menţionat membrii delegaţiei.

Grupul Adunării Parlamentare a OSCE pentru R.Moldova a fost creat în anul 2000. Mandatul acestuia prevede promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova în vederea păstrării integrităţii teritoriale a statului nostru prin încurajarea dialogului între ambele maluri ale Nistrului.

Walburga Habsburg Douglas a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Grupului în septembrie 2009. Din componenţa grupului mai fac parte parlamentarii Pierluigi Mantini din Italia, Canan Kalsin din Turcia şi Jerrz Grafstein din Canada. sursa: evz.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”