Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 31 ianuarie 2010

Ne este scârbă de voi! Interlopul ţigan Bercea Mondial s-a înrudit cu familia Băsescu (video)

O greaţă teribilă mă cuprinde când văd politicienii din România cum se înghesuie să se înrudească cu diferite specimene ţigăneşti. Dar ăsta, ultima bombă a populatiei ţigăneşti din România, interlopul Bercea Mondial, îl are şi pe vino-ncoa al naibii. Arată ca un Frankenstein maroniu dar a bifat deja o înrudire cu Theodor Stolojan care este naşul lui Prinţişor, fiul Mondialului şi azi s-a înrudit cu familia Băsescu.

Deşi este un cunoscut interlop, numai fiul său are dosare penale, cel mai grav pentru tentativă de omor. Seniorul nu a dat pe la justiţie decât pentru a se înrudi cu Maria Huza, fosta preşedintă a Tribunalului Bucureşti.

"Preşedintele ţiganilor", (a primit titlul ăsta de la "regele ţiganilor", Florin Cioabă) şi-a botezat azi nepoata, fiica Formaţiei (nume pus la beţie) şi naş i-a fost Mircea Băsescu. De azi cele două familii prezidenţiale sunt oficial înrudite. Batacanda bătută de Traian Băsescu pe terasele litoralului e continuată acum de frăţiorul Mirciulică.

Mai trist e că primatele odată intrate în biserica au aruncat cu bani în apa de botez din cristelniţă şi preotul, copleşit de "importanţa" protagoniştilor, a tăcut ca mutul. Nimeni nu mai are strop de opoziţie faţă de banii dracilor?


10 comentarii:

Anonim spunea...

cand era campanie electorala tin minte ca spuneai ca trebuie sa facem orice ca sa nu iasa PSD, postasei o imagine cu geoana infatisand diavolul. acum vad ca te-ai sucit si zici nasoale de basescu. tipic romanesc!

Lupta NS spunea...

Nu intelegi nimic anonimule. Orice numai sa nu iasa, PSD, da. Dar noua ne este scarba de oricine se inrudeste cu tiganii. Ce este asa de greu? Nu stii pe ce pagina te aflii?!
Noi nu avem simpatii politice, doar antipatii mai mari si altele ceva mai mici.
Am scris si atunci cand familia Basescu s-a dus pe la adunari tiganesti, cand first lady s-a imbracat in zdrente tiganesti, cand fiica 'negocia' voturi cu ciorile (lucru de altfel pagubos pentru ca aia nu stiu sa voteze, multi nici nu au acte, liderii lor sunt fara influenta asupra lor - lucru dovedit).
Noi nu tinem cu nimeni, doar cu interesele noastre ideologice. Suntem fideli convingerilor noastre politice nationaliste!

imoral spunea...

simpatic presedintele astora, cred ca tocmai de aia s-a inrudit cu fam. basexu... toti niste simpatici interlopi si cu fel de fel de dosare.

Bănăţanul de strajă spunea...

Naiba sa-i ia ca ne fac de ras. Mai urmeaza sa ii faca ambasadori. :(

Lupta NS spunea...

@ Bănăţanul de strajă,

Nu e exclus, sa stii. Aspiratii au. :)) "sa facem si noi rost de niste fonduri europene" zicea Mondialu la "investirea" ca "presedinte al tiganilor" de catre Cioaba. :))

Danezu spunea...

@Bănăţanul,
buna observatia ta. Sa vedem cat timp le ia pana ajung in functii publice. De urmarit. Adi de Vito Minune Spurcaciune a si candidat in numele PSD la o primarie ceva. Nu mai stiu daca a fost si ales. Tiganie mare in tara asta. Ar trebui rasi politicienii astia vanzatori.

Anonim spunea...

Au dansat, s-au pupat. Mirifica privelistea. Dar preotul, zau ca trebuia sa il bage pe tigan cu capul in cristelnita pana inghitea toata apa de acolo cu tot cu bani. Mortii lui de spurcaciune!!!

Anonim spunea...

PSD este plin de tigani pur sange. Serban, Corlatan, Vanghelie, Voicu (fara a aminti de quadroni sau octoroni ca Ion Ilici Iliescu si Adrian Nastase) sunt tigani. Posibil Mitrea. PSD este partidul tiganilor. PSD a utilizat pe scara extrem de eficient pana acum votul tiganesc.

Cumetriile cu tiganii infractori nu sunt decat curtea asidua a facuta votului tiganesc, vot se presupune a fi disciplinat.

Dreapta asta oficiala nu se deosebeste de stanga decat prin ton, nu prin substanta. Aceasta elita conducatoare, in pare parte de origine romaneasca, a tradat poporul roman.

Dreapta actuala este necesara pentru dizolvarea opozitiei nationale la sistemul criminal.
Rolul ei este cel de coagularea a fortelor romanesti.

De aceea Basescu a simtit nevoia sa traga o palma tocmai acestei opozitii romanesti.

Desigur e mai bine ca iesit Basescu, decat sa fi iesit Geoana.

Totusi singura lectie importanta de aici este necesitatea coagularii unei forte romanesti capabila sa opreasca si sa intoarca procesul de disolutie nationala.

Anonim spunea...

„Cercul select” al naşilor lui Judecător, Prinţişor şi Televizor

Fiii Daciei spunea...

Nu ma mira faptul ca familia Basescu a botezat un copil de tigan. In pagina "legionarului" Mircea Nicolau a aparut stirea ca si Capitanul Corneliu Zelea Codreanu ar fi botezat niste puradei ai spucatei rase tiganesti. Apoi nu trebuie scapat din vedere ca Mircea Eliade in loc sa scrie ceva frumos despre romance, a scris "La tiganci", facand propagand pentru acesti inculti, mizerabili si paraziti ai umanitatii.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”