Prefectura Timiş şi românii din Valea Timocului

Citind interviul, luat de Augustin Paunoiu preotului Boian Alexandrovici (text aparut în Curentul International, din 5 nov.2009), mi-am adus aminte de un eveniment din vara care a trecut.

Eram la Timisoara când rasfoind un saptamânal local dau peste informatia ca tocmai avusese loc întâlnirea dintre consilierul prezidential al presedintelui Serbiei, la prefectura, cu doi sub- prefecti de Timis, prilej cu care s-au discutat diverse probleme. Mi-a atras atentia informatia ca la solicitarea consilierului prezidential subprefectii s-au angajat sa ajute la repararea liceului sârbesc. Mai citesc odata si nu-mi vine sa cred; nimic despre românii din Serbia. Adica numai sârbii din România au probleme iar românii din Serbia sunt fericiti, n-au nici o problema. Ma gândesc ca poate totusi s-a discutat si despre românii de acolo, dar n-a aparut în presa. Pentru a afla adevarul ma deplasez la biroul de informatii al prefecturii.

Aici doamna de la ghiseu vorbea la telefon, astept cuminte, citesc toate anunturile de pe geamul respectiv, plus pliantele cu reclame turistice, dar pâna la urma îmi pierd rabdarea si ciocanesc în geam. Doamna lasa telefonul, fara sa-l închida, ma-ntreaba ce doresc, îi spun ca vreau o audienta la seful cu probleme externe, ea raspunde ca sefii de servicii nu au audiente, insist spunându-i ca de fapt este vorba doar de o informatie si ca nu merita sa-l deranjez pe prefect (îmi trebuia o saptamâna sa ajung la prefect) pentru ceva ce pot afla de la un subaltern. Doamna vrea sa afle de ce informatie am nevoie, îi spun, evident ca nu stie raspunsul, îsi cere scuze prietenei de la telefonul pe care-l inchide, ca sa poata suna la sefa de la “integrarea europeana”. Aceasta probabil ca initial refuza, dar doamna de la informatii îi spune complice ca “domnul insista“, adica nu poate scapa de mine, asa ca primesc indicatiile unde sa ma duc. Intru la sefa, aceasta statea la un birou mare, in stânga ei doua tinere în picioare cu care discuta ceva. Îmi face semn sa ma asez pe un fotoliu, astept câteva minute, între timp îmi aranjez documentele din dosar, articole aparute în Curentul International despre aceasta problema, în sfârsit ma întreaba ce doresc sa aflu.
Încep sa vorbesc despre situatia grea a românilor din Valea Timocului si ca vreau sa stiu daca în convorbirile cu consilierul prezidential sârb s-a discutat si aceasta problema. Ma opreste pentru a întreba în ce calitate cer aceasta informatie, la care raspund ca în calitatea de cetatean român interesat de ceea ce fac functionarii platiti din banii publici. Îmi raspunde ca aceasta problema n-a fost trecuta pe agenda de discutii, deci nu s-a discutat. Revoltat, continui zicând ca înteleg ca problema n-a fost pe agenda consilierului prezidential sârb dar nu înteleg de ce situatia românilor din Serbia n-a fost pe agenda prefecturii? Nu se cunoaste ca românii din Valea Timocului n-au nici macar gradinite în limba româna, ce sa mai vorbim de scoli sau licee, ca singura biserica româneasca, cea din Malainita construita pe proprietatea preotului Boian Alexandrovici este în pericol sa fie demolata? Când ajung aici sunt interupt, spunând ca se cunoaste situatia, ca preotul Boian Alexandrovici a fost si la prefectua. Cu atât mai mult, zic, daca se cunostea situatia, trebuia discutata problema, un consilier prezidential sârb nu vine în fiecare zi în Timisoara, nu trebuia pierdut prilejul, macar aici în Banat, unde exista o comunitate mare de sârbi, pentru ca de la Bucuresti sunt putine sperante, dar deja “sefa“ nu ma mai asculta, îsi reluase discutiile cu cele doua subalterne. E clar, n-am putut s-o sensibilizez pe “sefa“ în privinta românilor din Valea Timocului, avea “probleme de integrare europeana“, asa ca parasesc prefectura cu un sentiment de amaraciune, aruncând în loc de salut, un: luati banii degeaba!
M-am întrebat de multe ori daca împotriva agresivitatii autoritatilor sârbe, civile si religioase, fata de românii din Valea Timocului se poate face ceva de catre România.
Raspunsul este categoric da, numai sa vrem sa facem ceva ce este de fapt o obligatie morala a patriei mama. Dar daca noi nici macar nu discutam aceste probleme cum sa trecem la fapte. Asadar primul pas ar fi abordarea problemei la toate întâlnirile bilaterale. O etapa superioara ar fi includerea unui reprezentant al românilor din Valea Timocului în delegatiile oficiale române care se deplaseaza în Serbia. Sa luam de exemplu biserica. A fost inclus preotul Boian Alexandrovici în delegatiile bisericesti românesti care se deplaseza în Serbia? De asemenea conducatorii bisericii ortodoxe române ar putea apela la conducatorii bisericii ortodoxe sârbe din România pentru a face presiuni asupra autoritatilor bisericesti sârbe. Daca clericii sârbi de la noi nu manifesta entuziasm sau nu obtin efecte favorabile se poate apela si la proverbul românesc: “Bate saua ca sa priceapa iapa”. Se stie ca toate cultele recunoscute de stat sunt subventionate de stat. Vrem sa facem presiuni asupra autoritatilor sârbe, sa începem cu “întârzierea“ livrarii in cont a subventiei catre biserica sârba din România. Sigur treptat, asteptând efectul, iar daca sârbii sunt caposi, pâna la sistarea neoficiala. Se poate promova o lege în parlament a reciprocitatii, în sensul ca se dau subventii doar cultelor care în tara mama aplica acelesi drepturi românilor cu cele pe care le au ei aici. Evident legea va trebui sa se refere si la învatamântul în limba materna, cu atât mai mult cu cât acesta este subventionat 100%, spre deosebire de culte unde subventia este 50%. Nu cunosc oficialii nostri aceste lucruri? Le cunosc, dar daca nu-i preocupa soarta românilor din tara, la ce sa ne asteptam în privinta celor din afara tarii. Sârbii vor sa intre în Comunitatea Europeana si au nevoie si de sprijinul nostru. Când sunt strânsi cu usa fac ce li se cere. L-au predat pe Milosovici si alti fosti conducatori Tribunalului International de la Haga. Sa le cerem de pe acum sa rezolve problema românilor din Valea Timocului la standardele aplicate sârbilor din România. Sa nu asteptam ultimul moment când vor promite totul si nu vor face nimic. În partea bulgara a Vaii Timocului situatia românilor este cel putin la fel de grava ca-n partea sârbeasca. Experienta cu Ucraina si Ungaria este concludenta. Latini ziceau: ” Erarae humanum est, perseverarae diabolicum“, adica pe româneste “a gresi este omeneste, dar a persista în greseli e lucru dracului“ (traducere libera). Românii din Ungaria nu pot monta un bust al episcopului Andrei Saguna, în curtea unei biserici, deci pe o proprietate privata, în schimb România este împânzita cu statui ale revolutionarilor maghiari în locuri publice. Unde este reciprocitatea? Tratatul cu Ucraina a fost facut prost si românii de acolo sunt mai asupriti ca înainte, el putea fi renegociat dupa zece ani, cu conditia sa fie notificata intentia cu un an înainte de expirare. N-am facut-o, dovada ca pe conducatorii nostrii nu-i intereseaza decât propriile lor interese. In curând ucrainienii ne vor curta din nou ca sa fim de acord sa intre in NATO sau EU. Niste conducatori responsabili ar cere inca de pe acum ca drepturile românilor din Ucraina sa fie respectate pe teren, nu numai pe hârtie.
Preotul Boian Alexandrovici este amenintat cu posibile “accidente“. Un alt lider al românilor din Valea Timocului, Dusan Pârvulovici, face un apel pentru a fi ajutat. Situatia este grava, se poate ajunge la o tragedie. Românii de acolo au fost abandonati în perioada comunista. Nu observati cu câta perfidie au actionat sârbii pentru a-i asimila. Le-au schimbat numele din Pârvu în Pârvulovici, din Alexandru în Alexandrovici, iar numele de botez nu pot fi alese decâ din lista oficiala a guvernului, asa se ajunge la Boian si Dusan care nu prea suna româneste. Apreciez mai mult un … ici sau … ov care stie româneste, decât un … escu care habar n-are. Sârbii au fost si ei sub stapânire straina, la fel si bulgarii, dar au uitat, asa ca au preluat procedeele ungurilor în privinta asimilarii fortate a minoritatilor nationale care au ramas sub ei, adica au devenit din asupriti asupritori, ceea ce Iuliu Maniu a promis ca românii nu o vor face si asa s-a întâmplat. Preotul Boian Alexandrovici a trimis o scrisoare si presedintelui Traian Basescu, de la la care sunt convins ca n-a primit nici un raspuns. În epoca postdecembrista înca n-am auzit ca un oficial român sa raspunda la scrisori. Alta e situatia în America, unde si motanul lui Bill Clinton raspundea la scrisorile pe care le primea. Probabil presedintele Basescu n-a avut timp sa raspunda la scrisoare. Ca o consolare pentru preotul Boian Alexandrovici, sa ne amintim ca Presedintele n-a avut timp nici sa primeasca delegatia militara chineza care a vizitat România în vara aceasta. Probabil a vrut sa-si dovedeasca slugarnicia fata de stapânul de la Washington. Ce dovada de slugarnicie mai mare poate fi adusa unui stapân decât aceea de a face ceea ce presupui ca-i face placere acestuia. Nu pot sa cred ca numai din prostie a fost adusa o ofensa diplomatica unui mare prieten al României, cum era China. Probabil chinezii si-or fi zis: iata un presedinte care face pe leul la Bucuresti, se comporta ca un catel când aude de Washington si nu vede mai departe de vârful nasului când apare Beijing-ul. Problema ma obsedeaza. China este membru permanent cu drept de veto în Consiliul de securitate si ar fi fost singura tara pe care ne-am fi putu baza la ONU. Prin primirea lui Dalai Lama si neprimirea unei delegatii chinezesti presedintele Traian Basescu a tradat interesele României, facând jocul dusmanilor tarii. Modul în care a tratat diplomatia româna relatia cu China ne-a dovedit cât de “bun“ este si Cristian Diaconescu.
Deci din partea presedintiei nici o osperanta de ajutor deocamdata. Mai avem însa o putere în stat, parlamentul, unde sârbii au un deputat propus de uniunea lor, la fel ca si restul minoritatilor nationale. Comisia de politica externa a Camerei deputatilor ar putea apela la acest deputat sârb pe care sa-l trimita în vizita oficiala la Belgrad cu misiunea de a solicita interventia parlamentului sârbesc pentru protectia celor doi lideri români amenintati. Numai parlamentul sârb poate sa actioneze asupra ministrului de interne sârb ca oamenii sai sa-si faca datoria. Pentru ca nu este normal ca un sef de politie sa se faca purtatorul de cuvânt al unor extremisti cu mintea înfierbântata, care da un sfat “prietenesc” de a renunta în loc sa-l asigure ca politia îl va apara ca pe orice cetatean sârb, indiferent de nationalitate. Totodata delegatul nostru trebuie sa prezinte deputatilor sârbi situatia minoritatilor din România, accentuând si pe intentia de a legifera reciprocitatea. Ambasada României de la Belgrad ar trebui sa se implice prin vizitarea periodica a celor doi lideri de catre personalul consular, tocmai pentru a arata sârbilor ca soarta acestora nu ne este indiferenta.
Am facut doar câteva sugestii de sprijinire a românilor din afara granitelor. Avem un departament pentru românii din afara care trebuie încadrat cu oameni care vor sa faca cu adevarat ceva. Din marea de români, despre care vorbea Nicolae Iorga ca înconjura România Mare, n-au mai ramas decât niste insule pe care avem datoria morala sa le salvam pâna nu e prea târziu. Este un miracol ca dupa zeci de ani de asuprire si crunta asimilare, fara biserici si scoli în limba româna, fara o elita intelectuala româneasca, cu o mass-media în majoritatea ei antiromânesca, care prezinta numai aspectele urâte care se întâmpla în România cu scopul ca românilor sa le fie rusine de originea lor, s-au putut totusi ridica lideri autentici ca preotul Boian Alexandrovici si Dusan Pârvulovici. Sa-i ajutam pâna nu este prea târziu!

Noembrie, 2009
Ioan Ispas

Newark, DE

sursa: curentul.net