Germania, Belgia, Luxemburg, Norvegia şi Olanda vor cere Statelor Unite retragerea tuturor armelor atomice pe care le au în statele europene membre NATO, informează AFP, citând o dezbatere din guvernul belgian.
Purtătorul de cuvânt al premierului belgian Yves Leterme, Dominique Dehaene, a adăugat că, în timp ce state ca Franţa şi Marea Britanie îşi ţin aceste arme pe teritoriul propriu, SUA le au răspândite prin Europa.
O sursă apropiată guvernului belgian, citată de agenţia franceză, a anunţat că în discuţie sunt peste 200 de bombe atomice care pot fi lansate din avion, pe care SUA le are în patru ţări membre ale NATO, Germania, Belgia, Italia şi Turcia.
"Vrem să lansăm o dezbatere în interiorul NATO", a încheiat Dehaene. În mai 2010, la New York, va avea loc o conferinţă pentru revizuirea Tratatului de non-proliferare nucleară.
"Aceste arme nucleare americane din Europa şi-au pierdut total importanţa militară", şi-au justificat cererea, într-un comunicat de presă, patru oficiali belgieni, doi foşti premieri (Jean-Luc Dehaene şi Guy Verhofstadt) şi doi foşti miniştri de externe (Louis Michel şi Willy Claes, ultimul fost secretar-general al NATO). sursa: evz.ro
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”