"Fiice ale aceleasi mame"

de Claudio Mutti

Inca de la nasterea guvernului mussolinean, obiectivele politicii externe italiane au fost doua: "asigurarea sigurantei in zona danubiano-balcanica si expansiunea in Marea Mediterana si in Africa. (1) "Inca din 1940, primul dintre obiective —cel caruia dedica acest studiu Antonio Greco— era exprimat sintetic de geograful bulgar Dimitri Jaranov, colaborator al revistei "Geopolitica", fondata de Giuseppe Bottai si condusa de Giorgio Roletto si Ernesto Massi: "Cred ca prezenta instalare a Italiei in Peninsula Balcanica este un fapt geopolitic conditionat de relatiile geografice si etnice, un fapt, deci, absolut natural".


(2) Au fost tari ca Bulgaria si Ungaria , care pierzand Marele Razboi si fiind supuse unor conditii grele de catre castigatori, asupra carora initial s-a indreptat actiunea italiana, ce trebuia sa se confrunte cu influenta Frantei in regiunea danubiano-balcanica.

Mai dificila a fost in schimb abordarea catre alte state, mai ales acelor state care pentru a-si garanta noile teritorii acaparate, au format, sub protectoratul occidental, alianta cunoscuta sub numele de Mica Intelegere (Iugoslavia, Cehoslovacia, Romania) careia i s-a unit in februarie 1934 si Intelegerea Balcanica  (Grecia, Iugoslavia, Turcia, Romania). Foarte dificile erau acum relatiile dintre Italia si Iugoslavia, din cauza problemelor de granita, si cu Cehoslovacia, "Statul Carnat" (salam,salsicia) aliat cu Franta si guvernat de oligarhia masonica.

Era mult mai realist a se intensifica relatiile cu Romania, in acest mod Italia putea sa treca peste influenta Frantei si sa zdruncine Mica Intelegere. In acest proiect in favoarea Italiei erau atat mitul Romei cat si puternicul simtamant al identitatii latine al poporului roman. Dar Italia putea sa joace cartea ratificarii, inca neinfaptuita, a tratatului referitor la Basarabia, tratat care avea nevoie de o recunoastere din partea Italiei sau a Japoniei.

Basarabia (actuala Republica Moldova) a fost ocupata de trupele din Bucuresti in 1918, sau intr-un momet in care era vie frica victoriei si a raspandirii bolsevismului in vestul raului Prut, amenintand ordinea politico-sociala a regatului roman. Dreptul Romaniei asupra Basarabiei, unde majoritatea populatiei era romana, spre deosebire de alte etnii( rusi,evrei,turci etc) a fost recunoscut printr-o adunare a poporului,  dar si de catre aliati (Marea Britanie, Franta, Japonia, Italia) in protocolul de la Paris la 28 septembrie 1920. Ratificat de Londra si Paris, tratatul pentru a intra in vigoare trebuia sa aibe ratifica Italiei. "E normal ca si romanii si rusii sa astepte cu nerabdare decizia Romei. Pozitia italiana in perioada urmatoare la finele conflictului si chiar in timpul primului guvern fascist a fost rezultatul dorintei de a lasa situatia neatinsa, fie pentru raportul inca nu foarte bun cu Romania dar si pentru a nu contrasta, mai ales, cu politica proprie de apropiere fata de URSS, de la care se astepta a se obtine un consistent ajutor economic. Iata de ce cu ocazia semnarii tratatului comercial, la negocieri, si in acelasi timp cu recunoasterea Rusiei sovietice, guvernul italian furnizeaza informatii cu privire la intentia acestuia de a nu recunoaste tratatul de la Paris".(3)

Presiunile de la Bucuresti cu privire la o intelegere cu Italia si pentru a recunoaste teritoriile luate langa frontiera cu URSS, au inceput sa fie luate in considerare dupa aprilie 1926, cand generalul Alexandru Averescu ajunge la putere. Dar chiar daca primul ministru era prieten al Italiei si de acord cu fascismul, a evitat intotdeauna sa destabilizeze Mica Intelegere si relatiile cu Franta, si dimpotriva, Bucurestiul a semnat cu Parisul un tratat care nemultumi guvernul italian care elimina posibilitatea unei aliante cu Romania. Documentul semnat la 16 septembrie 1926 reda o prima etapa a penetrarii italiene in spatiul danubian; dar obiectivul cel mai ambitios a lui Mussolini era acela de a alipi Romania Italiei facand-o sa adere la un acord cu Ungaria si Bulgaria, oferind Italiei un rol important in controversele dintre Bucuresti si aceste doua tari. Dar cum acest lucru implica cedari teritoriale din parte Romaniei, Averescu refuza imediat cerintele italiene.

Constient ca nu poate elimina Mica Intelegere si abandonand proiectul danubiano-balcanic condus de Italia, in ziua de 8 martie 1927, Mussolini prezinta si cere guvernului ratifica Tratatului de la Paris. Penetrarea italiana in spatiul danubian era, astfel, un pas decisiv, care in luna urmatoare era sa fie intarit de prietenia italo-hungara, printr-un tratat semnat de Mussolini si Istvan Bethlen. In strategia mussolineana, Ungaria "trebuia sa izoleze si sa puna in dificultate Iugoslavia, si sa creeze impreuna cu Austria o frana pentru revizionismul german si mai ales sa aiba o presiune politica directa si indirecta (prin Mica Intelegere) asupra Frantei".

(4) Ajutorul dat de Italia Ungariei, care dorea reviziune Tratatului de la Trianon, nu putea sa nu creeze preocuparea autoritatilor romane. De cealalta parte, Mussolini nu putea sa agreeze orientarea filofranceza a lui Nicolae Titulescu, devenit in 1927 ministru roman. "Relatiile italo-romane, avand in vedere apartenenta celor doua state la constelatii politico-diplomatice diverse, dupa 1930 nu cunosc dezvoltari, si mai ales consistenta raporturilor existente in scurta perioada a guvernarii lui Averescu,1926-1927.

Dorinta Italiei de a revizui tratatele de pace, care se manifesta si in ajutorul dat de Mussolini unor state vecine Romaniei, adica Ungariei, nu putea sa gaseasca vreo multumire in cadrul diplomatiei de la Bucuresti.

(5) Intre cele doua state raman acum doar "relatiile militare, pana in 1933, fiind prezente nave romane in Italia, dar si un numar evident de elevi romani si ofiteri in scolile militare italiene, mai ales in cele navale. Relatiile comerciale, chiar dorite de grupurile afaristice din ambele state, raman conditionate tocmai de aceste doua entitati politico-diplomatice diverse din care fac parte".

(6) Dupa 1933, relatiile italo-romane de inrautatesc si mai mult datorita muncii diplomatice a lui Titulescu, care vrea sa denatureze Pactul celor Patru, considerandu-l o incercare a gemanilor de a-si extinde influenta si de a izola Franta , dar mai ales prin activitatea sa de promovare a asediului economic fata de Italia prin intermediul Sanctiunilor. In august 1936, cand Titulescu este inlocuit, in urma unei crize de guvern, de catre Victor Antonescu, presa italiana e multumita de eliminarea unui obstacol in calea prieteniei italo-romane si anunta o intoarcere filoitaliana din partea politicii romanesti. In realitate, caderea lui Titulescu nu distanteaza Romania mai mult "decat democratiile plutocratice ale Occidentului": dimpotriva, "cancelariile occidentale vor gasi un interlocutor care se va demonstra mai intelegator decat predecesorul lui dar va fi si mai dispus sa creeze o armonie intre propria actiune si a lor, mai mult decat sa-si impuna propriile initiative".

(7) Cabinetul succesiv, condus de poetul transilvanean Octavian Goga,  este primit cu oarecare simpatie de catre Roma si Berlin, dar care nu intarzie a-si manifesta dezamagirea cu privire la ostilitatea acestuia fata de Garda de Fier. Dar lovitura cea mai grava data Garzii este reprezentat de punerea sub acuzatie a sefului acesteia Corneliu Codreanu, cu binecuvantarea patriarhului ordodox Miron Cristea, ministrului de interne Armand Calinescu care-l acuza de inalta tradare, si-l pune in fata justitiei militare, care dupa un proces fals, il condamna pe Codreanu la 10 ani de munca fortata.

(8) In noapte dintre 29 si 30 noiembrie 1938, Codreanu si alti 13 militanti ai Garzii de Fier sunt strangulati din ordinul regelui Carol 2 si al consilierilor sai. Instaurata dictatura regala care incearca intr-o maniera grotesca si stangace sa imite regimul unui partid unic, regele 9 pentru "a asigura Occidentul de intentiile sale", incredinteaza ministerul de externe lui Grigore Gafencu, care fusese deja subsecretar in guvernul Vaida in 1932, reprezinta continuitatea politicii externe romanesti.vizita lui Gafencu la Roma nu obtine, pentru acest motiv, rezultate. Mussolini, cu care s-a intalnit la Palatul Venetia, vorbeste de "relatii concentrate cu tari vecine Italiei si intereselor acesteia". Vorbea cu simpatie despre Hungaria. Sublinia cu placere noua politica iugoslava. AXA spunea nu e doar o legatura intre doua mari puteri, dar un sistem politic creeat da reorganizeze Europa de est. Ungurii l-au inteles primii. Iugoslavia il va intelege la randul ei. Aceste doua popoare priveau catre Roma".

(10) Dar Romania ,atunci? Opinia lui Mussolini fata de statele din Europa de est care "inca nu intelesesera" era foarte aspra. Ce insemnatate aveau garantiile oferite de anglo-francezi?(...)occidentalii se ocupau de ceea ce nu ii priveau direct."

(11) Un an mai tarziu cuvintele devin fapte si Romania gusta din fructul amar al liniei politice adoptate de guvernele ce au condus tara dupa razboiul european. Intr-adevar, in 30 august 1940 ministrii de externe ai Germaniei si ai Italiei, respectiv Joachim von Ribbentrop si Galeazzo Ciano, dau la Vienna o decizie finala la conflictele teritoriale dintre Romania si Hungaria, "relativ la teritoriile ce trebuiesc cedate Ungariei".

(12) Transilvania de nord, inclusiv Oradea, Cluj si regiunea Szekely revin Budapestei. "Teritoriul ex-roman va intra in posesia Ungariei si va fi evacuat in 15 zile si dat Ungariei ca datorie de stat."

(13) Este sfarsitul Romaniei Mari, nascuta din victoria Antantei. Dar si a politicii oligarhice ce a adus tara la catastrofa. Generalul Ion Antonescu, care ajunge la putere in urma insurectiei populare din 3 septembrie 1940, in luna ce urmeaza trimite la Roma, "in misiune" 14 ex ministrul Mihail Manolescu, pentru a propune o comisie mixta italo-germana insarcinata cu derularea unei anchete referitoare la incalcarea de catre unguri unor obligatii derivate din tratatul arbitrar de la Viena. In noiembrie Antonescu vine la Roma in persoana, insotit de ministrul de externe Mihail Sturdza, denunta dictatul de la Vienna ca fiind gresit si injust, se plange de tratamentul inuman la care sunt supusi romanii in teritoriile ocupate de unguri, cere sa li se ofere acelasi tratament pe care il au etnicii germani si face presiuni pentru ca romanilor expulzati sa li se permita intrarea in Transilvania de nord si sa li se restituie bunurile confiscate .

In acel moment principalul obiectiv al politicii externe romane era de a restaura integritatea teritoriala a Statului Roman. Pentru ca asta sa se intample, trebuia asteptat 18 ianuarie 1945, cand guvernul italian ocupat de anglo-americani anuleaza Dictatul de la Vienna. "Decizia guvernului italian Ivanoe Bonomi satisface Romania, dar nu trebuie sa uitam ca pasul facut de Consiliul Ministerial trebuie privit in contextul relatiilorcare in acel moment legau Italia de Aliati" (15)

In alte cuvinte, Romania a fost premiata de castigatori pentru tradarea din 23 august 1944 , a oamenilor lui Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen, in timp ce Ungaria era pedepsita pentru ca a rezistat pana la ultimul om.

Prefazione a: Antonio Grego, Figlie della stessa lupa. Storia dei rapporti tra Italia e Romania alla vigilia della Seconda Guerra Mondiale, Fuoco Edizioni, 2009)


Traducerea materialului a fost realizata de camaradul Cosmin Tabarcea.
______________
1. Renzo De Felice, Mussolini il duce. I. Gli anni del consenso 1929-1936, Einaudi, Torino 1974, p. 347).
2. Dimitri Jaranoff, L'Italia nella Penisola Balcanica, "Geopolitica", a. II, n. 5, 31 maggio 1940, p. 204.
3. Manfredi Martelli, Mussolini e la Russia. Le relazioni italo-sovietiche dal 1922 al 1941, Mursia, Milano 2007, pp. 95-96.
4. Renzo De Felice, Mussolini il duce. I. Gli anni del consenso 1929-1936, cit., p. 359.
5. Valeriu Florin Dobrinescu - Ion Pătroiu - Gheorghe Nicolescu, Relaţii politico-diplomatice româno-italiene (1914-1947), Editura Intact, Craiova 1999, p. 153.
6. Valeriu Florin Dobrinescu - Ion Pătroiu - Gheorghe Nicolescu, op. cit., p. 395.
7. Henri Prost, Destin de la Roumanie, Berger-Levrault, Paris 1954, p. 96.
8. Il processo Codreanu, a cura di Horia Cosmovici, Edizioni all'insegna del Veltro, Parma 1989.
9. Henri Prost, op. cit., p. 125.
10. Grigore Gafencu, Ultimi giorni dell'Europa. Viaggio diplomatico nel 1939, Rizzoli, Milano 1947, p. 132.
11. Grigore Gafencu, Ultimi giorni dell'Europa. Viaggio diplomatico nel 1939, cit., pp. 132-133.
12. Lodo del Belvedere (Vienna, 10 agosto 1940), in: Amedeo Giannini, Le vicende della Rumania (1878-1940), Istituto per gli Studi di Politica Internazionale, Milano 1941, p. 210.
13. Lodo del Belvedere (Vienna, 10 agosto 1940), in: Amedeo Giannini, op. cit., p. 210.
14. Giuliano Caroli, I rapporti italo-romeni nel 1940. La visita di Antonescu a Roma, "Rivista di Studi Politici Internazionali", a. XLV, n. 3, 1978, pp. 373-404.
15. Valeriu Florin Dobrinescu - Ion Pătroiu - Gheorghe Nicolescu, op. cit., p. 381.