Principatul Pindului (România de Sud)

sursa: info-valahia.blogspot.com

Pe harta administrativa a statului de Pind (1941-1944) a carui fondator a fost principele Alcibiade Diamandi se observa teritoriul sau cu iesirea la Marea Adriatica in zona insulei Corfu' ce cuprindea o zona din sudul Albaniei (cu culoare maro pe harta) si partea Greciei de azi (cu culoare galbena pe harta).

Steagul principatului este unul constituit pe orizontala din tricolorul romanesc plus culorile galben si negru.
De fapt, acest steag este mai vechi el dateaza din 1848 si initial avea pe banda albastra scris simbolul romanitatii S.P.Q.R. si doar dupa ce ia nastere regatul Romaniei, steagul se imbogateste si cu stema regala a Romaniei .

A mai existat si steagul verde cu cruce rosie rasturnata in timpul celui de-al doilea razboi mondial, un simbol ce aminteste de steagul sudistilor americani (cu diferenta ca acela era cu rosu si albastru).

Oricum simbolistica steagului este profunda, culorile rosu si galben reprezinta nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru reprezinta sudul Dunarii.

Statul a luat naştere în 1941 , în timpul ocupaţiei italiene a Greciei şi a constituit un stat etnic al aromanilor din Balcani, cei aflaţi iniţial la conducerea sa întreţinând strânse legături cu membrii Mişcării Legionare din România, în rândurile căreia se găseau numeroşi membri provenind din rândurile acestei minorităţi. Capitala statului era la Aminciu, iar Adunarea Naţională se întrunea la Trikala. Steagul era verde, cu o cruce a Sfântului Andrei, de culoare roşie.

Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost iniţial promovat de România, începând cu anii 1860. Prima încercare de a realiza acest scop i-a aparţinut însă lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înfiinţat Republica Pindului, în sudul Albaniei ocupate de italieni. Deşi statul nou format a supravieţuit doar o singură zi, a semnalat începuturile eforturilor personale ale lui Diamandi în această direcţie (în cooperare cu italienii).

După capitularea armatei elene în faţa germanilor, în primăvara lui 1941, şi după diviziunea administrativă a Greciei, Diamandi a format organizaţia separatistă şi naţionalistă denumită A 5-a Legiune Romană, având sprijinul autorităţilor italiene, reprezentand structura puterii pe baza căreia a luat fiinţă Principatul Autonom al Pindului, limitat la zonele amintite mai sus, deşi Diamandi spera în realizarea unui stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.

În 1942, o facţiune a VRMO (mişcarea revoluţionară macedoniană pro-bulgară) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui presupus regat al Macedoniei, însă nu există dovezi care să ateste că acesta ar fi acceptat oferta. În ciuda inexistenţei acestei dovezi, un succesor al său la cârma Principatului Autonom al Pindului, Iulius I, a ataşat titulaturii sale sintagma de Voievod al Macedoniei. Alcibiade a fost nevoit să abandoneze tronul şi să se refugieze în România în 1942, întrucât ajunsese să fie perceput de populaţia locală ca o unealtă a italienilor, iar de către italieni era perceput ca un agent al intereselor româneşti în Balcani. Cel care i-a urmat la conducerea statului a fost Nicola Matushi, care a încercat un realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, însă fără succes. Şi el a fost nevoit să se refugieze la Bucureşti odată cu pierderea controlului ţărilor Axei asupra Greciei.

Spre sfârşitul lui 1942, forţele de ocupaţiei italiene care iniţial favorizau colaborarea cu elementele aromâne şi albaneze ale populaţiei şi-au schimbat brusc poziţia faţă de slavii macedonieni. Conform unei surse a fostului serviciu de informaţii bulgar din epoca pre-comunistă, această schimbare de atitudine s-a datorat intervenţiei lui Ivan Mihailov, liderul VRMO, la cel mai înalt nivel în Roma, intervenţie realizată prin intemediul lui Ante Pavelic, şeful statului croat. Titulul de Voievod a fost apoi oferit familiei Csezneky, probabil drept recunoaştere a meritelor sale în furnizarea de cereale către Armata Italiană. Gyula Cdezneky a fost un aristocrat ungaro-croat, aflat în serviciu italian, care a guvernat nominal sub titulatura de Voievod Iulius între august şi septembrie 1943, deşi nu şi-a asumat niciodată puterea în mod efectiv.

Orice umbră de autoritate care mai exista în Principat, a încetat brusc odată cu acea capitulare a italienilor în 1943, în urma căreia germanii au preluat controlul teritoriului. Ultimul „guvernator” al principatului a fost comandantul M. Hatzi, recunoscut de autorităţile germane în 1944 drept lider al suporterilor locali ai ceea ce mai rămăsese din Axă.

Statul şi-a încetat existenţa de de facto odată cu retragerea forţelor germane din Grecia (ironic, determinată de lovitura de stat din …România).

Scurta istorie.

Teritoriul a facut parte din provincia romana Dacia Mediteraneana, apoi din imperiul Bizantin.
Dupa cea de a 4-a cruciada din anul 1204 , face parte din imperiul latin oriental al imparatului Baldovin, cel care este infrant la Adrianopol de regele romano-vlahilor Ionita Caloian .Dupa 1250 este pomenit in cronici grecesti ca facand parte din Marea Valahie(Megale Vlachia)cu conducatori si armata proprie.A fost parte din domeniul principilor Cantacuzino, iar in anul 1346 cand Ioan Cantacuzino ajunge imparat la Constantinopol teritoriul face parte asociat in imperiul serbilor pana in 1377 . Ultimul principe numit si "Cezar al Valahiei" este Alexie Anghel, contemporanul lui Mircea cel Batran.

Din 1394 regiunea va face parte din imperiul turcilor si pastreaza sub denumirea turceasca de Rumelia(adica Romania) o autonomie si armata proprie, pomenita in cronicile vremii cu trupele sale care au participat la asaltul turcilor de la Viena.

Din anul 1881 intra in administratie comuna cu celelalte teritorii grecesti eliberate de sub turci, si isi recapata independenta in 1941. Reintra in organizarea administrativa a Greciei dupa cel de-al doi-lea razboi mondial pana azi.