Ţiganii sărbătoresc la groapa programului, numit pompos, ''Investeşte în oameni''
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor de parteneriat între comunităţile de ţigani vulnerabile şi instituţiile publice la nivel local, regional şi naţional în vederea creşterii incluziunii sociale a ţiganilor din România, prin dezvoltarea reţelei de experţi locali pentru aceştia.
''În cadrul acestui proiect au fost selectate, la nivel naţional, 210 persoane de etnie ţigănească, care au finalizat cel puţin liceul prin obţinerea diplomei de bacalaureat, aproximativ 25% dintre ei având studii superioare şi masterate, care vor lucra în tot atâtea primării'', a declarat Ivan Gheorghe, manager de proiect.
Cele 210 administraţii locale selectate în proiect au încheiat deja contract cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională pentru Romi, o parte dintre experţi fiind angajaţi în primăriile selectate de la începutul acestui an, restul urmând să lucreze după absolvirea acestui stagiu.
La Sinaia se desfăşoară primul stagiu de pregătire al experţilor ţigani, urmând ca până la sfârşitul anului să se desfăşoare stagii similare la Cluj, Timişoara, Craiova, Iaşi, Constanţa şi Alba Iulia.
Agenţia Naţională pentru Romi, în colaborare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, va instrui persoanele selectate în domenii precum legislaţie în administraţia publică, dezvoltare comunitară, atragerea de fonduri şi managementul proiectelor. Experţii îşi vor desfăşura activitatea în cadrul primăriilor selectate, beneficiare ale contractelor de subvenţie încheiate cu Agenţia Naţională pentru Romi.
Valoarea proiectului este de cinci milioane de euro şi în afara stagiilor de pregătire este finanţată şi dotarea birourilor experţilor locali cu mobilier, calculatoare şi imprimante, precum şi al experţilor pentru ţigani din cadrul prefecturilor.
În judeţul Prahova au fost selectate cinci primării unde vor fi angajaţi experţi pentru ţigani, în oraşul Sinaia şi în patru primării din zona rurală.
La deschiderea conferinţei de la Sinaia de lansare a proiectului au participat deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi Naţionale, secretarul de stat Andras Szakal, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Mihaela Toader, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului. dupa jurnalul.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”