Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 25 martie 2010

Acţiuni de protest împotriva sectei „Copiii Domnului”


Timişorenii care locuiesc pe strada Carol Davilla au aflat în această dimineață că sunt vecini cu adepţii sectei „Copiii Domnului”, implicată, în SUA şi în Europa, în diverse scandaluri sexuale care implică şi pedofilia.

Câteva zeci de afişe care condamnă pedofilia, practică pentru care gruparea este anchetată în străinătate, au fost lipite pe pereţii şi gardurilor caselor din zonă.

Pe afişe a fost scris „Opriţi pedofilia şi incestul. Pedofilii nu sunt în siguranţă în oraşul nostru”, iar odată cu ele, peste 30 de copii ale articolului „Copiii Domnului”, şapte mirese pentru şapte sectanţi”, publicat în ediţia de luni a EVZ au fost lăsate în cutiile poştale.

''Autoritățile ar trebui să intervină''

Zeci de părinţi care îşi duceau copiii la grădiniţa din vecinătatea casei „Copiilor Domnului” au aflat oripilaţi vestea.

„Este groaznic. Autorităţile statului ar trebui să intervină, oamenii aceştia ar trebui arestaţi. Noi nu ne-am dat seama la ce riscuri ne-am expus copiii, aducându-i pe strada asta, singurul lucru care mă linişteşte este că grădinița este cu uşile închise, au sonerie și cameră video”, ne-a declarat Ramona Judeanu, o mămică de 27 de ani.

Peste drum, câţiva bărbaţi din zonă comentau revoltați situația. „Sectanţii aceştia sunt un pericol pentru comunitate”, susţine Gavril Lazăr, 58 de ani, bunicul unui copil de 10 ani.

„Am văzut că umblă lumea aici, ei stau cam de un an în casă, şi vin aici copii şi tineri, cam la 30 de ani. Nu pot înţelege ce plăcere e şi asta să faci sex cu copii, aşa ceva nu permite nici religia, nici Biblia”, adaugă George Giurgiu, de 48 de ani.

"Oamenii trebuie să afle"

Acţiunea de azi noapte a fost organizată de un grup de tineri autointitulați „Naţionaliştii Autonomi”.

„Oamenii trebuie să afle cine sunt vecinii lor discreţi şi ce lucruri odioase se întâmplă în vecinătatea lor, trebuie să ştie că nici copiii lor nu mai pot fi în siguranţă”, ne-a declarat un membru al grupului.

Tinerii susțin că au organizat această acțiune deoarece au fost şocaţi de antecedentele penale ale sectei 

„Uitaţi-vă la antecedentele criminale ale sectei. Abuzând copiii la vârste atât de fragede, odată ajunşi la maturitate şi conştientizând mediul otrăvit în care au trăit şi copilăria furată de proprii părinţi, au ajuns să îi ucidă şi apoi să se sinucidă. Nu vrem să se mai ajungă la asta. Pedofilii trebuie să plece. Ne vom lupta cu ei până îi vom învinge. Vom căuta sprijin şi solidaritate oriunde, numai să îi vedem plecaţi, iar copiii eliberaţi din ghearele părinţilor denaturaţi. E trist că patru ani de zile au trăit nestingheriţi în oraşul ăsta şi numai ancheta EVZ a scos la iveală atrocităţile din spatele zidurilor groase ale vilei şi a gardului de fier forjat de pe strada Carol Davilla. E revoltător că au ajuns să acceseze donaţiile unor instituţii publice care deşi falimentare au ajuns să împartă cu dărnicie ultima leţcaie a contribuabililor”, a declarat alt membru al grupării „Naţionaliștii Autonomi”.


Poliţia a demarat o anchetă, „sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare”, potrivit declarației Marinelei Apostolache, ofiţerul de presă al Poliției Timiş.

8 comentarii:

cris spunea...

"Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile." (Constitutia Romaniei, art. 30, alin. 1)??????????

om spunea...

normal, politia incepe ancheta impotriva celor care au lipit afisele... halal!

DioGene spunea...

Ce politisti imputiti. Fac ancheta impotriva celor ce au lipit afise?????????
Incredibil. kafka , nene, kafka!

Ferry spunea...

Pai Politia se pare ca ii protejeaza pe astia, altfel e de neinteles... Ancheta pt amenintarea pedofililor??? Ma da-i dracu

Anonim spunea...

http://www.napocanews.ro/2010/03/gruparea-nationalistii-autonomi-din-timisoara-impotriva-pedofililor-din-secta-copiii-domnului.html

FREECOG spunea...

Children Of God: Lost & Found (part 1/7)

Acolo gasiti o gramada de filme despre ticalosiile sectei. Cea mai mare nu poate fi decat PEDOFILIA!

Trebuie sa ne unim impotriva lor. O sa va contactez pentru o alianta.

WRATHCHILD spunea...

Felicitari pentru actiunea impotriva activitatilor Sectei Copiii Domnului! Astia sunt chiar la mine in zona dar nu am stiut de ei pana acum. Poate chiar se sesizeaza careva sa faca cate ceva.

NS_Local spunea...

@WRATHCHILD, de acum incolo poti sta linistit. Politia lucreaza. Ii cauta pe cei ce au lipit afise. Asa ma bucur ca sunt un bun contribuabil....

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”