Se pare că propunerea Marii Loje Naţionale Franceze era sortită eşecului, dat fiind faptul că lui Albert al II-lea "nu îi plac societăţile secrete", iar în principatul său catolicismul este religie de stat.
Marea Lojă Naţională Franceză visa să-l aibă pe prinţul Albert al II-lea drept şef al obedienţei sale din Monaco, însă planurile de acasă, în aparenţă perfecte pe hârtie, nu s-au potrivit cu cele din târg.
Publicaţia franceză L'Express a publicat în exclusivitate fragmente din scrisoarea prin care prinţului i se propune şefia masoneriei monegasce.
"Vom aranja o iniţiere secretă, unde nu vor fi prezenţi decât oficianţi aleşi de dumneavoastră şi înalţi demnitari ai obedienţei mele, demni de încredere", i-a scris Francois Stifani, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale Franceze lui Albert de Monaco. Stifani a amintit în scrisoare lui şi că Marele Maestru al Lojei Unite a Angliei este ducele de Kent, iar cel care ar fi trebuit să-l convingă pe prinţ era un prieten din copilărie, poetul Frank Nicolas.
Nimic nu a fost de natură să-l convingă pe Albert al II-lea (care "nu are o părere bună despre reţelele secrete", aşa cum spunea unul dintre apropiaţii săi) să se alăture masonilor. Mai mult, prinţul nu a răspuns în niciun fel propunerii primite.
Marele Maestru francez a renunţat a ideea de a constitui o obedienţă monegască. Stifani a declarat că acest lucru nu are de-a face cu refuzul prinţului, ci cu faptul că organizaţia din Monaco nu avea suficienţi membri. sursa realitatea.net
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”