Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

joi, 22 aprilie 2010

Expoziţie despre crimele comunismului la Muzeul din Alba Iulia

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte o expoziţie despre crimele fostului regim comunist, în cadrul căreia sunt prezentate fotografii şi obiecte aparţinând unor persoane executate de Securitate.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în colaborare cu Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Fundaţia Konrad Adenauer, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, muzeele din Aiud şi Turda, Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba.

Marius Oprea, coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, a declarat că expoziţia, intitulată "Numitorul comun: moartea!", cuprinde rezultatele unor acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada 1948-1952.

"Pe parcursul operaţiunilor de exhumare pe care le-am organizat, am găsit în foarte multe din gropile comune în care erau aruncate cadavrele celor ucişi de Securitate obiecte personale ale acestora. La unul am găsit un briceag, la altul o lingură şi o furculiţă în obielele de la opinci, la altul o oglinjoară şi aşa mai departe. Aceste obiecte care aparţineau celor ucişi sunt expuse împreună cu fotografii de pe parcursul exhumărilor. Noi am identificat toate cadavrele pe care le-am găsit, ştim cine erau, ştim ce au făcut, ştim de ce a fost ucişi", a afirmat Oprea.

Expoziţia "Numitorul comun: moartea!" va fi deschisă publicului până în data de 4 mai. sursa: historia.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”