La Senat a fost introdusa o Propunere legislativă privind declararea Zilei de 26 Octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armata Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomunişti).
Iniţiativa legislativă îi aparţine deputatului PNL de Cluj, Marius Nicoară. Proiectul de lege propune sărbătorirea anuală a zilei de 26 octombrie, ca „Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti”, iniţiatorii subliniind că nu e vorba despre o zi liberă pentru lucrătorii din sistemul bugetar sau pentru cel privat.
Iniţiatorii legii doresc însa ca instituţiile educaţionale şi cele care reprezintă statul român (Guvern, Parlament, Preşedinţie, autorităţile locale) să organizeze manifestaţii tematice pentru a rememora rezistenţa anticomunista a partizanilor români.
„Fondurile alocate pentru comemorarea diverselor evenimente ale mişcării de rezistenţă anticomunistă din perioada 1944-1962 vor fi folosite, dacă este cazul, din bugetul consiliilor locale şi judeţene sau din bugetul fiecărei autorităţi publice centrale, în funcţie de veniturile proprii specifice fiecărei instituţii în parte, venituri prevăzute în planurile bugetare cu ocazia organizării de manifestări sau comemorări cultural-istorice”, se arată în proiectul de lege.
Fişa proiectului de lege
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”