Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 25 aprilie 2010

Telegrama secretă nr. 1326 de la 1 august 1940. Cum vedea Germania naţional-socialistă situaţia din Transilvania

Hitler a cerut în 1940 o amplă anchetă pe teren în privinţa revendicărilor teritoriale ale Ungariei, din punctul de vedere al intereselor germane. Derulată în vara lui 1940, aceasta, s-a concretizat în raportul sinteză al ministrului Germaniei la Bucureşti, Wilhelm Fabricius (foto stânga, alături de Horia Sima), transmis prin telegrama secretă nr. 1326 de la 1 august 1940, care preciza:

1. Istoric. Transilvania (provincia revendicată de Ungaria -- n.n.) a fost, de la colonizarea germană, cu 800 de ani în urmă, independentă din punct de vedere statal, sub supremaţie schimbătoare... Abia în 1868 sub presiunea constrângerii (Habsburgilor - n.n.) Transilvania a fost încorporată monarhiei statului maghiar şi maghiarizată sistematic. Deci Ungaria a stăpânit Transilvania în mod trecător, timp de 50 de ani.

2. Etnic. Revendicarea maximală maghiară cunoscută până acum se întinde supra Satului Mare si a celei mai mari părţi a Transilvaniei, cu 54.600 km ... După raportul populaţiei (3/5 români faţă de 2/5 unguri, secui maghiarizaţi si alţii -n.n.) li s-ar cuveni ungurilor abia 2/5 din spaţiul pretins. Banatul propriu-zis în măsura în care a revenit României în 1919 nu este revendicat de unguri, fiindcă are un procent mic de tot de unguri...


3. Economic. Transilvania formează din timpuri străvechi un spaţiu economic... care, în cazul satisfacerii pretenţiilor maximale maghiare ar fi tăiat. În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea agrară si acestea ar pierde reciproc teritoriile de desfacere.

4. Biologic. Poporul român este tânăr din punct de vedere biologic şi în creştere. Ţărănimea este sănătoasă si bogată în copii. Poporul maghiar stagnează de secole. Statul maghiar se menţine biologic numai prin abordarea permanentă si maghiarizarea a tot felul de naţiuni străine.

5. Din punctul de vedere al germanilor etnici, îndeplinirea revendicărilor maximale maghiare ar rupe grupul etnic din Transilvania şi i-ar tăia pe germanii de la nord de Valea Târnavei, în număr de 61.000, de ceilalţi 192.000. Prin aceasta, ambele părţi ar fi sensibil slăbite faţă de poporul statului respectiv, în nord ar fi pradă maghiarizării, iar în sud ar fi sugrumaţi din punct de vedere economic. Germanii din Satu Mare ar trebui colonizaţi în altă parte, în măsura în care, de la dominaţia românească încoace, au putut fi demaghiarizaţi cca 3000 de capete!." sursa dacoromani8.go.ro

3 comentarii:

Lupii Negri spunea...

În favoarea cedării Ardealului Ungariei a votat o majoritate de 21 de membri, printre care: primul-ministru Ion Gigurtu, Gheorghe Tătărescu, Nicodim, Patriarhul României, cei patru reprezentanţi ai legionarilor: preotul Ion Moţa, Horia Codreanu (fratele lui Corneliu Zelea Codreanu), Radu Budişteanu şi Vasile Noveanu, miniştri, apoi Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida Voievod, Nichifor Crainic etc. Iuliu Maniu n-a participat, fiind bolnav la pat.

Anonim spunea...

interesant articolul.Hitler a fost contra legionariilor,pentru ca in Ardeal erau sasii cu organizatiile lor,care se certau cu legionarii.In special pentru ca sasii erau filo-jidani,si pentru ca legionarii vroiau sa nationalizeze averile ilicite a minoritatiilor,dar si sa ii dea afara din scoli,in contextul in care romanul nu avea acces la scoala,din lipsa banilor!

Deci Legionarii s-au certat cu sasii,deci cu Hitler,de aici provine ,,rebeliunea,, legionara,care numai legionara nu a fost.

Guta Tataraescu si altii ca ei in epoca interbelica ,sunt un fel de Catavencu sau Caragiale,sau in ziua de azi putem spune,un fel de Petre Roman Neulander, trecut de la PCUS(URSS)la PMR,la PCR, la FSN,LA PD,si in final,HAI SA RADEM, la .....PNL!!!

Anonim spunea...

Pentru falsul "urmas al lui A.C. Cuza", tot ceea ce ai scris sunt niste aberatii la care pot rade cu lacrimi.

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”