Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

vineri, 3 septembrie 2010

Soluţii pentru ţigani: Ungurii din Jobbik propun înfiinţarea unor lagăre pentru ţigani

Cine crede că spaniolii sau francezii au o problemă cu ţiganii, nu ştie ce plănuieşte partidul de extremă dreaptă ungar Jobbik. Formaţiunea propune ca ţiganii care sunt consideraţi ameninţare pentru siguranţa publică să trăiască în lagăre, de maximă securitate. Unii chiar pe viaţă.

Spaniolii vor să preia modelul francez şi să îi trimită în ţara de origine pe ţiganii de la ei din ţară. Televiziunea Antena Tres a realizat un reportaj la cea mai mare tabără de ţigani "români" din Spania, în locul cunoscut în Madrid drept "Coteţul".

Ungurii se pare că s-au gândit la o soluţie extremă. Partidul nationalist ungar Jobbik propune înfiinţarea unor lagăre, supravegheate permanent de poliţie.
La periferia Madridului 800 de ţigani originari din România trăiesc cu teama că ar putea avea soarta celor din Franţa.

Spaniolii nu au avut probleme majore cu ţiganii, scrie antena3.ro. Dar modelul francez al expulzărilor începe să fie tentant. Pe mulţi dintre ei, ţiganii spanioli îi ajută să supravieţuiască.

Cine crede că spaniolii sau francezii au o problemă cu ţiganii, nu ştie ce plănuieşte partidul naţionalist ungar Jobbik. Formaţiunea propune ca ţiganii care sunt consideraţi ameninţare pentru siguranţa publică să trăiască în lagăre, de maximă securitate. Unii chiar pe viaţă.

Szegedi, vicepreşedintele Jobbik, lucreză la un proiect prin care ţiganii care comit infracţiuni ar fi forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi să se mute cu întreaga familie în "lagărele" ungare.

Szegedi s-a făcut cunoscut în Europa prin participarea la şedinţele Parlamentului european în uniforma formaţiunii paramilitare interzise Garda Ungară, grupare înfiinţată şi promovată chiar de Jobbik.

Formaţiunea ilegală activează şi în România sub numele de Plutonul Secuiesc. După jurnalul.ro

1 comentarii:

Suhi spunea...

Chiar daca nu sunt de acord cu Jobbik pentru ca sunt impotriva românilor pot sa spun ca procedeazo foarte bine cu aceste lagare

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”