Doi sergenţi israelieni, membri ai "celei mai morale armate din lume", cum este numită cea mai mare armată teroristă din Orientul Mijlociu de către media controlată de cercurile mondiale sioniste, au fost găsiţi vinovaţi de utilizarea unui băiat palestinian, în vârstă de 9 ani, ca detector de mine explozive în timpul operaţiunilor de deminare a clădirilor în Tel Al-Hava, suburbie din sudul capitalei Gaza.
Incidentul a avut loc în ianuarie 2009, în timpul uneia dintre "operaţiunile de menţinere a păcii" a armatei israeliene în Gaza. Potrivit The Daily Mail, israelienii l-au ţinut captiv pe băiat sub ameninţarea armei, şi, fiind la o distanţă de siguranţă, soldaţii i-au ordonat deschiderea unor pachete suspecte în căutarea de explozivi. La deschiderea unuia dintre pachetele, baiatul a refuzat, iar unul dintre soldaţii evrei, înfuriat, a tras focuri de armă în pachet.
Din fericire, băiatul nu a suferit niciun rău.
Tribunalul Militar a constatat că băiatul a fost privat în mod ilegal de libertate şi expus la pericol de moarte, fără nici o protecţie. Pentru un astfel de comportament, doi sergenţi pot fi condamnaţi la închisoare în Kiku. Decizia va fi luată în termen de câteva săptămâni.
Acesta este primul caz mediatizat al utilizării de astfel de oameni tineri ca detector pentru explozivi. Până în prezent, în astfel de cazuri, aşa-zişii soldaţi ai "celei mai morale armate din lume" au folosit "cu succes" adulţi în asemenea operaţiuni descalificante.
Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”