„Portretul luptătorului la tinereţe”, lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu despre partizanii din gruparea lui Ion Gavrilă Ogoranu, rulează de vineri, 10 decembrie, la Cinema Timiş din Timişoara. Proiecţiile sunt programate în fiecare zi, timp de o săptămână, de la ora 13.45.
Peste 130 de actori şi 400 de figuranţi au filmat în condiţii uneori dificile, în zona Făgăraşului, spre a ilustra întâmplări petrecute imediat după Al Doilea Război Mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, iar grupuri de oameni s-au retras în munţi şi s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani.
Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film. Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, , Bogdan Stanoevici ş.a. Cu acest film, prezentat în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, Constantin Popescu a obţinut premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava.
Codrina Diana Tomov tion.ro
1 comentarii:
Atentie, filmul ruleaza NUMAI O SINGURA DATA PE ZI, incepand cu orele 13,45 - asa cum se spune in articol. Este un boicot "de catifea" la adresa acestui film.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”