Fenomenul Piteşti. Demascarea (video)

Reeducarea prin tortură în închisorile comuniste din România este subiectul unei triple lansări în ianuarie: un documentar, o carte si un site dedicat.

Unul dintre cele mai tragice episoade ale genocidului comunist din România - "reeducarea" prin tortură, denumit şi "Fenomenul Piteşti" - este subiectul unuia dintre cele mai ample proiecte de cercetare în istorie contemporană, ce se va materializa, la jumatatea lunii ianuarie, printr-o triplă lansare: un film documentar realizat pe baza mărturiilor a opt dintre victime, o carte – istoria completă şi documentată a "experimentului Piteşti", şi un site care va pune la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, cea mai mare bază de date legată de acest subiect, inclusiv, în premiera, lista completă cu numele victimelor şi a torţionarilor de atunci.

Au fost identificate, cel puţin până în acest moment, 602 victime ale "experimentului".
"«Fenomenul Piteşti» mi se pare reprezentativ pentru ceea ce a însemnat comunismul şi pentru ceea ce a dorit să realizeze. Intrând în profunzimile sale, mi-am dat seama că am datoria de a prezenta rezultatele cercetării cât mai multor oameni şi atunci am gândit un proiect prin care să atrag cât mai multe persoane înspre subiect, fiindcă publicul cititor al unei cărţi este destul de redus. Aşa s-a născut ideea documentarului «Demascarea», aşa s-a născut şi ideea site-ului www.fenomenulpitesti.ro. Ambele platforme ne-au permis să diversificăm mesajul şi să atingem oameni care, altminteri, nu ar fi ajuns la el nu din lipsă de interes, ci din neştiinţă", a declarat pentru EVZ coordonatorul acestui proiect, Alin Mureşan, cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi masterand în istorie contemporană la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti.

"Importanţa cercetării este uşor de demonstrat. Oamenii inteligenţi pot învăţa multe din această grozăvie. N-ar fi rău să ne aducem aminte din când în când că toate acestea s-au întâmplat de curând, poate chiar părinţilor sau bunicilor noştri, sub sloganuri atrăgătoare şi ridicole deopotrivă (vezi încă actualul "lupta pentru pace") în numele democraţiei. Nu e bine să idealizăm nici oameni, nici sisteme. Piteştiul este într-un fel sinteza acestei lumi, el conţine câteva elemente pe care oricine le poate recunoaşte în viaţa de zi cu zi: mereu vor exista oameni dispuşi la compromisuri, mereu vor exista cedări de conştiinţă, la fel cum mereu vor exista şi oameni verticali. Şi, mai presus de toate, mereu trebuie să învăţăm să iertăm", continua Alin Mureşan.

"O victimă îşi îmbrătişează călăul, şi o face din inimă"

Filmul "Demascarea", un documentar de 70 minute (şi un capitol bonus de şapte minute) în regia lui Nicolae Mărgineanu, urmăreşte, pe baza mărturiilor directe a opt dintre supravieţuitori, toate etapele prin care victimele torturilor erau forţate să treacă şi efectele psihologice pe care le aveau aceste metode de "reeducare". 

Filmul este o coproducţie a Fundaţiei Arsenie Boca, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), AGER Film şi www.fenomenulpitesti.ro, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung România. 

"În acest documentar am surprins şi un moment extraordinar – o victimă îşi îmbrăţişează agresorul, şi o face din inimă. Sunt lucruri care nu pot fi descrise în cuvinte, dar oamenii aceştia încă mai trăiesc printre noi şi am vrut să-i arătăm lumii", spune Alin Mureşan, care semnează, de altfel, scenariul.

Pentru Nicolae Mărgineanu, care a semnat şi regia filmului "Binecuvântată fii, închisoare", (ecranizarea cărţii autobiografice "Bénie sois-tu, prison", a scriitoarei de origine română Nicole Valéry-Grossu (2002), subiectul este interesant şi nu doar ca un ecou al unei experienţe personale (tatăl regizorului, psihologul Nicolae Mărgineanu, fost arestat în 1948 pentru activitatea sa în Asociaţia Româno-Americană (A.R.A.), ce a constat în conferinţe despre America şi în informarea părţii americane despre situaţia Transilvaniei).

"Am citit cartea lui Alin Mureşan şi m-a bucurat atât de tare că un tânăr se ocupă de o asemenea problemă de istorie contemporană. Eu sunt mai motivat, având în vedere că toată familia noastră a trăit această dramă. Tatăl meu a fost arestat în 1948 şi a rămas 16 ani şi două luni în închisoare. Iar fratele lui, care a fost ţăran, primar liberal în satul Obreja, a intrat în mişcarea de rezistenţă şi, împreună cu alţi 12, au fost împuscaţi la Cluj, fără să fi fost un ordin de condamnare la moarte, ci numai o condamnare la 20 de ani de închisoare. Nu se ştie nici acum unde au fost îngropaţi", declară pentru EVZ regizorul Nicolae Mărgineanu.

"Am primit propunerea lui Alin Mureşan la începutul anului trecut, momentul în care, de altfel, am şi început sa filmăm. Este un film bazat pe interviuri. Alin a cunoscut şi le-a trezit încrederea acestor domni extraordinari care au trecut prin închisori, şi a ştiut să aleagă persoanele care să poată vorbi cu detaşare, limpezime şi profunzime despre ceea ce s-a petrecut la Piteşti. Greutatea filmului cred că a fost la montaj, unde am zăbovit destul destul de mult, şi a fost o muncă comună, am avut să alegem dintre foarte multe cadre. A fost un privilegiu să-i cunosc pe aceşti oameni, am filmat în casele lor, câteodată şi în casa mea, am folosit materiale de arhivă din Arhiva Naţională de Filme, care au putut, într-un timp foarte-foarte scurt, să redea atmosfera începutului stalinismului în România. Capitolul bonus este mărturia unuia dintre supravieţuitori, care, în urma bătăilor şi a torturilor, şi-a pierdut auzul şi a rămas şi cu un handicap de vorbire. A fost foarte greu să-l introducem în montajul filmului şi atunci a creat un moment special. Este uluitor cum aceşti oameni, după 60 de ani, reuşesc să povestească cu detaşare şi înţelegere ceea ce s-a întâmplat. La început am fost puţin speriat, mă temeam că fimul ar putea să exploateze cumva aceste orori. Mulţumită faptului că aceşti oameni au vorbit atât de frumos şi atât de profund, filmul poate fi vizionat cu uşurinţă şi cu mult interes", spune regizorul Nicolae Mărgineanu.

Documentarul va fi disponibil în librării, pe DVD, la preţul de 10 lei prin Fundaţia Arsenie Boca. 

"Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate"

Cercetarea istorică din ultimii ani a permis identificarea nominală a oficialilor regimului comunist care au (co-)ordonat acţiunea violentă din Piteşti. Volumul "Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate" (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), semnat de Alin Mureşan, cercetător în cadrul IICCMER, se anunţă drept cea mai completă şi documentată istorie a "fenomenului Piteşti".

Rescrisă aproape în totalitate faţă de prima ediţie, apărută la Editura Polirom la începutul lui 2008, cu peste 100 de pagini în plus, fotografii cu peste 30 de victime şi ofiţeri de Securitate, cartea este o analiză amplu documentată a evenimentelor petrecute la Piteşti, dar şi în alte penitenciare de acelaşi tip în perioada 1948-1951, când fenomenul "reeducării" a atins apogeul.

Îmbogăţită cu informaţii noi extrase din arhive, din volume de memorii publicate recent şi din interviuri cu foşti deţinuţi, a doua ediţie prezintă metodele de tortură şi acţiunile violente din închisori, rolul administraţiei în sprijinirea acestora, portretele principalelor personaje şi procesele împotriva agresorilor. 
Prin expunerea detaliată a faptelor, volumul se doreşte a fi un exerciţiu de memorie necesar şi, pe cât posibil, un act de reparaţie pentru victimele reeducării de la Piteşti, Suceava, Braşov, Gherla, Târgşor, Târgu Ocna şi Peninsula.

Imagini si documente in exclusivitate

"Camera 4-spital era mare, luminoasă, prielnică intercomunicării. Nu mă săturam privind prin ferestrele mari, e drept, cu gratii, dar fără obloane, încă, peisajul de un verde tonic, de un albastru melancolizant", scrie în cartea sa de memorii Neculai Popa. 

A fost arestat în 1948 şi descrie iadul de la Piteşti, prin care avea să treacă în cursul celor 15 ani suferinţe de neimaginat într-o lume normală. Rând pe rând, între anii 1949-1964, a fost închis la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna şi Aiud, a fost eliberat în 1957 şi apoi din nou arestat şi internat în lagărele de muncă de la "Noua Culme" şi Periprava. 

Mărturia sa din volumul "Coborârea in iad", alături de mărturii directe, documente sau de statistici, - legate de vârsta deţinuţilor, condamnările suferite, apartenenţa politică sau judeţele de provenienţă ale acestora -, vor fi disponibile pe www.fenomenulpitesti.ro, un site realizat în condiţii grafice deosebite, care va găzdui cea mai mare bază de date pe aceasta tema, disponibilă gratuit. Conţinutul site-ului, care va fi îmbunătăţit în permanenţă, include fotografii cu victimele, copii ale unor documente, poze ale fostei închisori, mărturii audio/video, studii de specialitate şi alte informaţii în exclusivitate.

Câţiva ani de "reeducare"

"Fenomenul" sau "experimentul Piteşti" s-a desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe închisori din România comunistă (în principal la Piteşti şi Gherla, dar şi la Canal, Târgu Ocna ori Braşov). El consta în distrugerea fizică şi morală a tinerilor închişi în penitenciare prin combinarea celor mai crude şi inumane metode de tortură fizică şi psihologică, aplicate de către alţi colegi deţinuţi. Securitatea a recrutat în primă fază un grup de 5-6 condamnaţi, conduşi de Eugen Ţurcanu, care ulterior au obligat prin schingiuri şi alţi tineri să li se alăture în cadrul comitetelor de tortură.

În afară de chinurile fizice (sute de flotări şi genuflexiuni, zile întregi de stat în diverse poziţii incomode, lovituri la faţă, tălpi, fese, organe, toate în condiţiile în care deţinuţii erau subnutriţi cronic), victimele erau batjocorite şi prin metode care le afectau psihicul, fiind obligate să îşi calce în picioare public familia, prietenii, credinţa şi simbolurile religioase, modelele etice din libertate.

În plus, victimelor li se cerea să ofere informaţii despre activitatea anticomunistă dinainte de arestare (folosite de Securitate pentru a opera alte arestări), iar majoritatea erau solicitaţi, în ultima etapă a "experimentului", să se compromită decisiv prin participarea la bătăi. 

Toate acţiunile se desfăşurau exclusiv în celule, între deţinuţi, ca să dea impresia neimplicării administraţiei şi Securităţii, fapt speculat de către comunişti atunci când au înscenat trei procese legate de Piteşti. În primul, cel mai cunoscut, au fost condamnaţi 22 de deţinuţi (dintre care 17 au fost executaţi), deşi majoritatea dintre ei fuseseră victime înainte de a participa la bătăi. 
Doar cinci membri de rangul doi ai administraţiei penitenciarelor au fost condamnaţi într-un proces ulterior, dar au fost graţiaţi la scurtă vreme. Prin torturile de tipul "experimentului Piteşti" au trecut circa 1000 persoane, dintre care au murit aproximativ 50.

FRAGMENT 

"Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate" (Polirom 2010)

"Cum adică părinţii mei mi-au vrut mie răul?"
Victimelor li se cerea apoi să se autoflageleze public prin batjocorirea propriei persoane, a familiei, a credinţei, a prietenilor şi a tuturor modelelor etice ori de altă natură, etapă al cărei scop era distrugerea lor psihică prin încărcarea conştiinţei cu cele spuse la adresa a tot ce le era drag. Sadismul unora dintre agresori s-a putut manifesta în voie în această fază când îi forţau pe nefericiţii obligaţi la această pseudo-spovedanie publică să insiste pe anumite episoade, în general acelea care erau sesizate drept punctul lor sensibil. Invariabil, victimele erau nevoite să afirme că mamele lor erau femei de moravuri uşoare, că taţii lor erau hoţi şi adulteri, că se practicau orgii sexuale în casă, de cele mai multe ori incestuoase, că profesorii lor au fost nişte demagogi care i-au înşelat, că preoţii erau păcătoşi şi veroşi, iar societatea care i-a format – decăzută moral şi spiritual. Evident că deţinuţii erau astfel obligaţi să mintă şi să inventeze acuze la adresa familiei şi modelelor, iar în timp s-a ajuns la grozăvii greu de închipuit, de tipul orgiilor sexuale cu animale ori descrieri amănunţite de înşelăciuni şi blasfemii. Unul dintre cei astfel torturaţi (Cornel Popovici, ajuns mai târziu agresor şi executat în urma mascaradei din procesul Ţurcanu) a exclamat derutat în cameră: "Cum adică, părinţii mei mi-au vrut răul? Profesorii pentru care am rămas cu un cult până aici, ne vor fi vrut şi ei răul? Au ţinut cu tot dinadinsul să ne azvârle în faţa viitorului complet nepregătiţi?... Cine poate să-mi spună? Odată ce mi-am propus să mă lepăd de toţi şi de toate în care am crezut că trebuie să cred cu sfinţenie, ce va mai rămâne de mine? Spuneţi-mi, vă rog, fiindcă nu ştiu cu ce să înlocuiesc acele valori morale. Nu ştiu încotro s-o apuc […] acum, când vă vorbesc, nu ştiu şi nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni şi nimic!" . 

(Ştefan Ioan I. Davidescu, Călăuză prin infern, vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pp. 154-155.)

Mai multe fragmente din interviuri cu victime ale acţiunii violente, pe www.fenomenulpitesti.ro. sursa: evz.ro