O femeie din Bucureşti îşi povesteşte drama într-un mesaj disperat transmis saitului Altermedia. Terorismul social practicat de ţigani este la fel în Timişoara, Moreni, Craiova sau Bucureşti ori în alt colţ al ţări unde autorităţile au trădat interesele autohtonilor şi au bătut palma cu şatrele de invadatori care ne tulbură pacea clipă de clipă. Nu ne rămâne decăt să luptăm şi să continuăm, alături de domnul Vladimir Voiasciuc (luptător anticorupţie şi contra mafiei imobiliare, membru de onoare al Naţionaliştilor Autonomi Timişoara şi al Asociaţiei Altermedia), proiectul Gărzilor Civile de Autoapărare, primul de acest gen din ţară şi căruia i-am găsit, în ciuda piedicilor puse de sistem, un cadru legal. Securitatea cetăţenilor oneşti are prioritate!
"au trimis de la primărie pe cineva, care a spus că acum suntem în Uniunea Europeană şi nu putem să tragem ţiganii la răspundere pentru că ar fi considerată ură de rasă."
Vreau să vă fac cunoscută o situaţie a unei străzi şi a unui cartier din Bucureşti, terorizat de ţigani. Cartierul se numeşte Tei, iar strada Beiu Constantin, din sectorul 2. Pe această stradă se află şi Cimitirul Doamna Ghica. Pe stradă sunt 3 case de ţigani, pe care le-au ocupat ilegal, bineînţeles (două dintre ele). Aceştia fură şi ziua fără să se ferească din casele oamenilor, se urcă pe case şi fură tabla, fură porţi de metal, şi tot ce găsesc prin curţi de furat (lemne, grătare etc.), fură gardurile să le pună pe foc. Cimitirul este de asemenea vandalizat, mie mi-a furat portiţa de la gardul din cimitir şi mânerul de la cavou a fost tăiat pentru că era din metal.
Tot pe stradă se află şi un depozit de fier vechi. Ţiganii merg acolo cu marfa de furat, la orice oră şi în cursul nopţii, cei de acolo taie imediat fierul ca să nu poată fi recunoscut obiectul a doua zi. Cei de la fier vechi s-au îmbogăţit iar oamenii din cartier sunt păgubiţi. Dacă cineva se duce să-şi recupereze obiectul furat de la fier vechi, cei de acolo îi cer pe el preţul pe care ei spun că l-au dat ţiganilor pe el. Pe strada aceasta locuieşte fratele meu şi mama mea. Fratelui meu i-au furat grătarul din curte, s-a dus la fier vechi, l-a găsit şi ca să-l recupereze a trebuie să plătească 50 lei.Strada nu are canalizare şi nu este pavată. Ţiganii s-au legat ilegal la apă şi la curent. Nu plătesc nimic şi nimeni nu-i întreabă nimic. Strada fiind în pantă de la ei din curte curg şiroaie de lături non stop. Mizeria este de nedescris. Oamenii nu pot să plece de acasă de frică că nu-şi mai găsesc lucrurile în casă.
Ţiganii n-au ocupaţie şi au mulţi copii, se droghează, iar ajutoarele primite (pentru că primesc ajutoare), le vând. Săptămâna trecută unei femei de 80 de ani i-au smuls tabla de pe casă ziua, în văzul tuturor. Oamenii au chemat poliţia. Poliţia vine, constată, scrie procese verbale şi pleacă.Oamenii rămân în continuare cu teroarea. De ieri nu merg telefoanele în cartier pentru că au furat cablurile. Astăzi reparau cei de la telefoane, ei le pun, mâine ţiganii le fură iar. Eu am mai trimis e-mail-uri şi la primăria sectorului 2, au trimis poliţia, au promis că o să patruleze mai des. A făcut-o pentru o zi sau două. Anul trecut mamei mele i-au furat covorul proaspăt spălat de pe sârmă, au trimis de la primărie pe cineva, care a spus că acum suntem în Uniunea Europeană şi nu putem să tragem ţiganii la răspundere pentru că ar fi considerată ură de rasă.
Vă spun teroarea este mare în acest cartier. Taxiul dacă îl chemi nu intră pe această stradă. Îmi pare rău că nu am poze. Dacă trebuie neapărat o să fac. Chiar nu ştiu unde să mai apelez, se pare că statul este incapabil să facă faţă situaţiei. Ţigani erau şi pe vremea comuniştilor aici (era o singură casă), dar nici pe departe nu se întâmpla ce se întâmplă acum. Poate ne puteţi ajuta dumneavoastră mai mult, măcar cu un sfat, nu ştiu. Mulţumesc.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”