Hugo Boss, croitorul lui Hitler

Deşi scris într-un stil dezagreabil, plin de clişee ideologice caracteristice taberei propagndiştilor învingătorilor în al doilea război mondial, merită citit pentru unele informaţi interesante conţinute în interiorul articolului.

Istoria firmei Hugo Boss AG a început în 1924. Fondatorul ei a trecut de la confecţionarea hainelor pentru poliţişti şi poştaşi la uniformele naţional-socialiste.   

Boss. Hugo Boss

Una dintre cele mai faimoase mărci vestimentare pentru bărbaţii neîndurători, hotărâţi, decişi, superiori, cu atitudine de şefi. Stil care ar putea însă proveni din păcatul originar al firmei: acela al legăturilor primejdioase cu hitleriştii. 

 

Firma Hugo Boss AG a fost înfiinţată în 1924 la Metzinger, un mic orăşel la sud de Stuttgart. Iniţial, în ateliere se confecţionau uniforme pentru poliţişti şi pentru poştaşi. Afacerea nu mergea prea bine, iar climatul economic din Germania acelor timpuri, imediat după Primul Război Mondial şi Pacea de la Paris (1919) – adică la începutul declinului economic german care l-a propulsat pe Hitler la putere – a adus firma în pragul falimentului. Ca urmare, patronul trebuia să găsească soluţii de supravieţuire pe timp de criză. Hugo Ferdinand Boss şi creditorii lui încheie în 1931 o înţelegere, în urma căreia firma de confecţii rămâne cu doar şase maşini de cusut. Patronul încearcă să repornească afacerea. Coincidenţă sau nu, vântul începe să sufle în pânzele afacerilor croitorului Hugo Boss o dată cu înscrierea sa în Partidul Naţional Socialist, în acelaşi an. Boss devine şi unul dintre susţinătorii financiari ai SS. Nu există însă nicio dovadă că ar fi aderat cu-adevărat la doctrina nazistă. 

 

Păcatele tinereţii

 

Hugo Ferdinand Boss a afirmat mai târziu că s-a alăturat naziştilor atras de promisiunile de a scăpa de faliment şi pentru că se simţea cumva exclus din sânul Bisericii Evanghelice. După 1931, el intră în mai multe asociaţii fasciste culegând şi beneficiile care decurg din acest lucru: vânzările lui cresc de la 38.260 RM (Reichsmark) în 1932, la peste 3.300.000 de RM în 1941, în vreme ce profiturile se majorează în aceeaşi perioadă de la 5.000 la 241.000 RM. 

 

 

(Heinrich Himmler (dreapta),  comandantul suprem al SS, în februarie 1934, purtând o uniformă SS tipică, creată în atelierele firmei lui Hugo Ferdinand Boss)

 

Deşi Hugo Boss pretindea, într-o reclamă din 1934/1935, că a fost creator al uniformelor naziste încă din 1924, furnizor oficial devine în anii 1928-1929. Firma confecţionează uniforme pentru SA (Sturmabteilung, organizaţie paramilitară nazistă care a jucat un rol esenţial în ridicarea la putere a lui Hitler în anii 1920, supranumiţi „Cămăşile brune“), SS (Schutzstaffel, braţul înarmat al Partidului Naţional Socialist), Hitlerjügend (Tineretul hitlerist), NSKK (Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps – Divizia motorizată nazistă) şi alte organizaţii de partid. 

 

(Ilustraţii  din lucrarea Organisationsbuch der NSDAP, 1937, care înfăţişează diferite tipuri de uniforme naziste. În prim-plan, uniformele SS)

Muncă forţată a prizonierilor

Istoricii notează că, pentru a acoperi cererile de uniforme din ultimii ani de război, Boss a folosit munca a circa 40 de prizonieri şi aproximativ 150 de sclavi din statele baltice, Belgia, Franţa, Austria, Polonia şi URSS. Aceleaşi surse notează că directorii companiei erau îndrăgostiţi de nazism şi că Hugo Boss ar fi avut în apartamentul său, în 1945, o fotografie a lui cu Hitler. 

 

Chemat să se justifice în 1946, după încheierea războiului, în timpul aşa-numitelor procese de denazificare, el fiind convocat pe baza apartenenţei sale la partid, a finanţelor vărsate în conturile SS şi a uniformelor croite pentru partidul nazist chiar şi înainte de 1933, anul în care Hitler a preluat puterea şi a ajuns cancelar, Boss a fost considerat atât activist, cât şi susţinător şi beneficiar al nazismului. Pentru toate acestea, el a plătit preţul: i s-a luat dreptul de vot, i s-a interzis să conducă afaceri şi a fost amendat cu suma uriaşă pe atunci de 100.000 de mărci. Supravieţuieşte doar doi ani acestui scandal (moare în 1948); afacerea sa merge însă mai departe. 

Scandalul din 1997

Dar blestemul nazist însoţeşte firma lui Boss ca un nor negru; aceasta suferă o nouă lovitură de imagine în 1997, când compania apare pe lista firmelor nemţeşti care au colaborat cu hitleriştii. Acest fapt declanşează un torent de dezvăluiri în legătură cu implicarea lui Boss alături de nazişti. „Fireşte că tatăl meu a făcut parte din Partidul Naţional Socialist“, a spus fiul lui Hugo Boss, Siegfried Boss, care avea 83 de ani în momentul izbucnirii noului scandal. „Dar cine nu era nazist pe atunci? Întreaga industrie lucra pentru armata nazistă“, mai afirma acesta, citat de revista austriacă „Profil“. În ajunul declanşării scandalului, Monika Steilen, purtătoarea de cuvânt pentru Hugo Boss AG, declară: „Fabrica de îmbrăcăminte fondată de domnul Hugo Boss a produs obiecte vestimentare şi credem că şi uniforme SS... În această privinţă nu avem arhive în companie şi încercăm la ora asta să vedem ce s-a întâmplat. Este prima dată când auzim de această istorie“. 

 

 

(Uniforme NSKK,  Divizia motorizată nazistă şi uniforme Sturmabteilung-SA)

 

Pentru a-şi arăta buna credinţă în elucidarea acestui aspect şi a demonstra că acceptă să poarte pe umeri crucea îmbârligată nazistă, compania a finanţat cercetările unui istoric – Elisabeth Timm. Nu era, de altfel, prima firmă care făcea acest lucru. Companiile Allianz şi Căile Ferate Germane brevetaseră deja modelul. Descoperirile lui Timm nu au fost însă pe placul conducerii companiei Hugo Boss AG.

 

Drept urmare, firma a refuzat să-i mai publice cartea. De ce, dacă au comandat un studiu, acum nu mai vor să-l publice?, se întreba pe-atunci Christophe Bourdoiseau, în revista „Le Point“. „Pentru că este foarte jenant“. Informaţiile arătau că Boss şi-a construit, de fapt, averea croind uniformele naziştilor şi ale tinerilor hitlerişti. Şi mai mult decât atât. Elisabeth Timm, cu care firma Hugo Boss a rupt relaţiile imediat ce aceasta s-a adresat presei, a demonstrat cu claritate că firma a folosit munca forţată a polonezilor şi francezilor. Timm s-a plâns că întreprinderea nu a lăsat-o să cerceteze arhivele, pretinzând că acestea nu există. „Cu toate acestea mi-au oferit un certificat în legătură cu achiziţionarea unui teren la începutul anilor 1940“, a declarat atunci Timm. 

Preşedintele german cere iertare în numele ţării sale

După numai doi ani, în 1999, firma, alături de alte companii germane, e chemată în judecată de avocaţi americani din New Jersey, pe motiv că a folosit munca forţată în timpul războiului. În decembrie 1999, guvernul german şi avocaţii americani ai evreilor ajung la o înţelegere în cadrul căreia firmele nemţeşti şi guvernul de la Bonn au acceptat să plătească în solidar 5,1 miliarde de dolari pentru a compensa munca sclavilor folosiţi de germani în Al Doilea Război Mondial. Compania Hugo Boss a acceptat să verse în acest fond o sumă de, se zice, 752.000 de euro. 

 

Cu acel prilej, preşedintele Germaniei, Johannes Rau, a adăugat înţelegerii financiare şi scuze oficiale şi publice spunând: „Îi omagiez pe toţi cei care au suferit din pricina sclaviei şi a muncii forţate sub guvernarea germană. Şi, în numele Germaniei, le cer iertare. Suferinţa lor nu va fi uitată“. 

Înapoi la origini

După moartea lui Hugo Boss, fabrica s-a întors la confecţionarea uniformelor pentru poliţişti şi poştaşi.

Primele costume marca Hugo Boss au fost produse în anii 1950. În 1967, nepoţii lui Hugo Boss, Uve şi Jochen, au preluat conducerea companiei şi au început să o transforme în ceea ce este ea astăzi. Ei au schimbat strategia de marketing şi numele companiei în Boss. Între 1960 şi 1970, produsele Boss devin sinonime cu accesoriile şi costumele de lux pentru bărbaţi. În 1970, marca devine una exclusiv masculină. Imaginea promovată este aceea a unui bărbat puternic, sigur pe el, cu o atitudine superioară, de şef, iar simbolul ei devine actorul american Sylvester Stallone. 

 

În 1990, o dată cu schimbările intervenite în modă, brandul se orientează către îmbrăcămintea casual şi sport, foarte diferită de costumele sofisticate şi foarte la modă din trecut, iar firma se rebranduieşte din Boss în Hugo Boss. În prezent, compania are mai mult de 6.000 de magazine în lume şi operează trei branduri diferite: Boss, Hugo şi Baldessarini. 

 

În 1993, Hugo Boss AG îşi diversifică activitatea, introducând pe piaţă un tip de colonie pentru bărbaţi şi, în acelaşi timp, lansează şi o linie vestimentară pentru femei cuprinzând topuri, rochii, lenjerie şi încălţăminte. Brandul a rămas însă centrat pe îmbrăcămintea masculină: costume, dar şi pantofi, cămăşi, jeanşi, cravate şi sandale. Cravatele marca Hugo Boss, celebre pe piaţa modei, au un design simplu şi sunt confecţionate din cele mai bune materiale, de regulă din mătase italienească. 

Cariera postbelică a modei uniformelor naziste

(Prinţul Harry  s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă după ce a purtat la o petrecere o uniformă a trupelor Afrika Korps, dar şi o banderolă cu svastică pe braţ )

 

Chiar dacă marca Hugo Boss nu a mai făcut după Al Doilea Război Mondial uniforme naziste, ba chiar a încercat să-şi ascundă păcatele tinereţii, stilul s-a evidenţiat în subcultura punk a anilor 1970. Cântăreaţa Siouxsie Sioux şi formaţia The Banshees purtau în mod frecvent banderolă cu zvastică şi haine militare naziste. Prinţul Harry, unul dintre nepoţii reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii, a fost criticat în 2005 pentru că a purtat în timpul unei petreceri o uniformă a trupelor expediţionare din Africa în Al Doilea Război Mondial; Harry avea pe braţ şi o banderolă cu svastică. Ulterior, prinţul şi-a cerut scuze public. 

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/hugo-boss-croitorul-lui-hitler