Casa de modă franceză Dior a anunţat, marţi, că îl va concedia pe directorul său de creaţie, John Galliano, acuzat de comentarii cu caracter antisemit şi rasist, la o zi după ce o înregistrare video în care acesta afirmă că îl adoră pe Hitler a apărut pe internet, informează AFP.
În ciuda acestei decizii, parada Dior pentru colecţia toamnă/ iarnă 2011, prevăzută pentru vineri, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, "nu a fost anulată, pentru moment", a declarat purtătorul de cuvânt al casei Dior care vineri îl suspendase din funcţie pe Galliano. "Casa Dior îşi afirmă, cu cea mai mare tărie, politica sa de toleranţă zero faţă de orice lucru cu caracter antisemit sau rasist. În aşteptarea rezultatelor anchetei, Christian Dior l-a suspendat din toate funcţiile pe John Galliano", a anunţat, vineri, preşedintele-director general al Dior, Sidney Toledano, într-un comunicat.
Scandalul a început joi seară, când John Galliano a fost arestat la Paris, după o altercaţie cu un cuplu, pe terasa unei cafenele din Marais, ce l-a acuzat de insulte cu caracter antisemit şi rasist. Potrivit cuplului, intervievat de postul de radio Europe 1, creatorul ar fi strigat: "Dirty jewish face, you should be dead" (un nenorocit de evreu, ar trebui să fii mort) şi "Fucking Asian bastard, I will kill you" (nenorocit de bastard asiatic, te voi omorî). John Galliano era în stare de ebrietate în momentul arestării.
Avocatul său a negat acuzaţiile. "A fost o altercaţie, Galliano a fost agresat verbal, dar în niciun moment nu au fost rostite astfel de insulte. Avem de altfel martori în acest sens", a spus avocatul Stéphane Zerbib.
Arestat imediat de poliţie, creatorul a fost condus la un comisariat parizian din arondismentul 8. În urma testelor, s-a stabilit că avea o concentraţie de 1,1 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Creatorul de modă, care este subiectul a două plângeri în această chestiune, a fost eliberat provizoriu, au precizat aceleaşi surse.
Totodată, potrivit informaţiilor din cotidianul francez Le Parisien, o tânără a mers, vineri după amiază, la comisariatul din arondismentul III Paris pentru a denunţa nişte comentarii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut John Galliano în octombrie 2010. Acesta şi-ar fi bătut joc de aspectul ei fizic, înainte de a profera insulte antisemite la adresa ei.
Luni, tabloidul britanic The Sun a postat pe site-ul său oficial o înregistrare video realizată de un anonim într-o cafenea din Paris, în care John Galliano poate fi auzit spunând că îl "adoră pe Hitler".
"Îl ador pe Hitler", spune John Galliano în limba engleză unor persoane aşezate într-o cafenea la o masă alăturată. "Oameni ca voi ar fi morţi (pe vremea lui Hitler, n.r.). Mamele voastre, taţii voştri ar fi toţi nişte nenorociţi de gazaţi", mai spune el în această înregistrare.
"Aveţi o problemă?", îl întreabă o femeie al cărei chip nu poate fi văzut. "Cu dumneavoastră. Sunteţi urâtă", răspunde John Galliano, vizibil ameţit de băutură. "De unde sunteţi?", întreabă o persoană aşezată la masa vecină celei la care se afla John Galliano. "Târfo", a răspuns designerul.
Potrivit tabloidului The Sun, persoanele insultate de John Galliano erau de origine franceză şi engleză, nu evreiască.
Persoana care a realizat înregistrarea, care a dorit să rămână anonimă, a povestit cotidianului britanic că "Galliano era singur şi consuma alcool". "Galliano s-a băgat continuu peste conversaţia noastră, făcând comentarii despre noi şi despre ceea ce spuneam. Eram stupefiaţi de ceea ce spunea", a spus acesta.
Înregistrarea video a fost realizată, potrivit The Sun, în aceeaşi cafenea pariziană unde John Galliano a fost acuzat de comentarii rasiste şi antisemite, săptămâna trecută, în timpul unei altercaţii cu un cuplu. Tabloidul nu a precizat data la care a fost realizată înregistrarea.
În vârstă de 50 de ani, designerul britanic John Galliano a fost numit director de creaţie al casei Dior (grupul LVMH) în 1996. S-a impus ca unul dintre cei mai inventivi şi strălucitori designeri, inspirându-se din istorie şi din călătoriile în jurul lumii. Din 1999, el a coordonat ansamblul liniilor feminine ale Dior, dar şi colecţiile de marochinerie şi imaginea mărcii. În paralel, el lucrează la propriile colecţii.
1 comentarii:
Cui nu-i convine admiratia fata de Hitler si ura fata de evrei, poate sa ne pupe undeva in spate, acolo unde nu straluceste niciodata soarele.
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”