Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

miercuri, 2 martie 2011

Poveşti din războiul transnistrean - Se pregăteau de război de 3 ani

Responsabilii de la Securitate de la începutul anilor ‘90 din Moldova spun că separatiştii de peste Nistru, conduşi de rusul Igor Smirnov, se pregăteau de război încă din 1989. „Aveam misiunea să culegem informaţii şi am ştiut că ei se înarmează. Ne-am trezit că începuse războiul, cu echipe de băieţi care-o făceau pe-a partizanii“, a declarat pentru „Adevărul Moldova“ Alexandru Ganenco, colonelul de Securitate care a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, în timpul războiului din 1992.


Dubăsariul, doar o zi al moldovenilor

Voluntarii au fost instruiţi militar şi încadraţi în grupurile coordonate de Ministerul Securităţii: Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii. Toate grupurile au acţionat în zona Dubăsari, în total numărau circa 600 de oameni. La acea dată nu exista Ministerul Apărării, rolul lui fiind îndeplinit de aceşti combatanţi, care au luat de bunăvoie arma în mână, precum şi de poliţiştii aduşi din toată ţara.

De fapt, spun foştii luptători, pe teren erau mai multe conflicte de comunicare şi putere între grupările paramilitare de voluntari, poliţişti şi conducerea armatei. Coloneii şi generalii de armată nu aveau încredere în cei de Securitate deoarece considerau că majoritatea era de origine rusofonă şi pleda pentru păstrarea Uniunii Sovietice. La rândul lor, angajaţii Securităţii susţin că exista o luptă de putere în sânul generalilor de armată, iar pe poliţişti îi considerau fără experienţă în tranşee.

În acest context, o mână de voluntari au avut câteva tentative strategice de a lua Dubăsariul şi de a rupe Transnistria în două. „În dimineaţa de 18 mai 1992, am intrat în Dubăsari. Am mers până în centrul oraşului şi am rezistat o zi şi jumătate. Atunci a fugit administraţia separatistă şi se duceau lupte de stradă“, a povestit Mihai Balan, unul dintre coordonatorii grupurilor de voluntari pe platoul Cocieri. „Am rupt linia, trebuia să vină armata şi luam oraşul. Dar am primit ordin de la colonelul de armată să ne retragem. Apoi au vrut să ne judece de Tribunalul Militar că am escaladat conflictul“, a mai spus Balan. La o tentativă de a penetra spaţiul controlat de separatişti şi de a ajunge la frontiera cu Ucraina a participat şi generalul Anton Gamurari, care conducea brigada de Poliţie cu destinaţie specială Fulger.

„Smirnov îl suna pe Elţîn“

„Am ajuns până la Goian, la graniţa cu Ucraina, dar ni s-a dat ordin să ne întoarcem“, a menţionat acesta. „Cum se întâmpla ceva, Smirnov îl suna pe Elţîn (Boris Elţîn, preşedintele Rusiei în 1992 -n.r.). Acesta telefona la Chişinău, la Snegur, pe care-l ameninţa că ne bombardează ţara. Se dădea ordin să ne întoarcem“, a adăugat generalul Gamurari.

„În noaptea spre 18 mai, o bună parte dintre localnici au luat Dubăsariul. Făceau operaţiuni de capul lor. Erau însă patrioţi, foarte dârji, ştiau orice potecă. Poate nu avea să ţinem mult oraşul, dar configuraţia de război avea să se schimbe“, îşi aminteşte Gamurari. ;

În luptele din Transnistria au participat de partea moldovenească circa zece mii de oameni. Cu toţii şi-au riscat viaţa pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Dintre aceştia, circa 280 de oameni au murit, iar alţi 289 au rămas invalizi. Ziua de 2 martie 1992 a fost decretată de către Guvernul de la Chişinău drept „Zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)“. Tradiţional, autorităţile organizează acţiuni prin care le aduc un omagiu eroilor acestui război.
sursa: historia.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”