Se trezeşte Franţa? Media de sistem e şocată după sondajele electorale: Marine Le Pen pe primul loc!

Radio France International (RFI): Franţa : Sondajul şoc (un material tendenţios pe această temă scris de slugile sistemului anti-francez şi anti-european)

Pe aceeaşi temă, aceeaşi sursă, aceleaşi clişee: Marine Le Pen, favorită la prezidenţiale

Franţa este mahmură în acest început de săptămână, după ce ziarul Le Parisien a publicat un sondaj de opinie. Cifrele sunt clare : Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, partid de extremă dreaptă se situează pe primul loc în opţiunile de vot privind alegerile prezidenţiale, cu 23%. Ea e urmată de Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte şi de Martine Aubry, posibilă candidată a socialiştilor, fiecare cu câte 21%.

Francezii au impresia că retrăiesc coşmarul din aprilie 2002, când în al doilea tur de scrutin s-au calificat preşedintele Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine. (Notă Lupta NS: Dacă Marine Le Pen este pe primul loc asta înseamnă că este voinţa suverană a poporului francez! Franţa trăieşte clipe de deşteptare naţională, în timp ce suferă realităţile coşmarului multiculturalist)

Alegerile au fost câştigate până la urmă la scor de Chirac, dar era pentru prima dată când un candidat al extremei drepte ajungea în al doilea tur. Mai rău, nici un institut de sondare a opiniei publice nu prevăzuse că Le Pen avea să ajungă până acolo.

Nouă ani mai târziu şi cu un an înaintea alegerilor iată că un institut de sondaje anunţă că Marine Le Pen ar putea să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi încă de pe primul loc ! Trebuie spus de la început că sondajul este destul de controversat, alte institute reproşând companiei Harris Interactive modul în care a fost realizat (on line) şi mai ales faptul că nu a luat în calcul şi alţi candidaţi socialişti, cum ar fi puternicii Dominique Strauss-Kahn, actualul şef al FMI, Francois Hollande sau Segolene Royal. Chiar şi cei care critică însă sondajul recunosc că în ultimele luni popularitatea lui Marine Le Pen a crescut foarte mult, ea fiind creditată acum 3-4 luni cu doar 11-12% din intenţiile de vot.

Creştere fenomenală

Cum se explică însă creşterea ei fenomenală ?  E vorba în primul rând de o supra- expunere mediatică. Acum câteva săptămâni Marine Le Pen a devenit oficial preşedinta Frontului Naţional, luând locul tatălui ei, Jean Marie Le Pen, cel care timp de decenii a încarnat extremă dreaptă franceză. Preluarea puterii a însemnat zeci sau sute de interviuri în toată presa, tot atâtea tribune de unde Marine Le Pen a putut să îşi exprime ideile. Iar ideile ei sunt simple, clare şi moştenite în mare parte de la tatăl ei : în Franţa sunt prea mulţi imigranţi, unele forme de practicare ale religiei musulmane sunt ameninţătoare pentru populaţia majoritară, Franţa trebuie să iasă din zona euro, adoptarea acestei monede ducând la un proces inflaţionist. Trei idei, adică trei teme de campanie, care nu vor putea fi evitate de contra-candidaţi.

Chiar dacă preia o parte din discursul tatălui sau, Marine Le Pen este mai credibilă decât acesta. Ea nu a făcut niciodată declaraţii extrem de controversate cum ar fi "crematoriile sunt un detaliu al istoriei", o frază pentru care Jean Marie Le Pen a fost acuzat de negare a Holocaustului şi nu are "cadavre în dulap". E tânără (42 de ani), dinamică,  are un discurs clar şi bine rodat, care acoperă atât temele clasice ale Frontului Naţional legate de patriotism şi naţionalism, cât şi terenuri mai noi, cum ar fi chestiunile economice şi sociale, foarte aproape de preocupările francezilor, acum, în perioadă de criză economică.

Ajutorul partidelor clasice

Marine Le Pen nu ar fi putut ajunge însă aici, dacă partidele politice clasice şi preşedintele Sarkozy nu ar fi ajutat-o. În ultimii doi ani, Nicolas Sarkozy a lansat o serie de teme în dezbatere, care vin în sprijinul discursului populist. A fost iniţial o discuţie pe tema "identităţii naţionale" franceze, apoi scandalul din vara trecută cu repatrierea rromilor, în fine o nouă dezbatere, anunţată pentru săptămânile viitoare, despre rolul islamului în Franţa (o ţară în care trăiesc între 5 şi 6 milioane de musulmani), dezbatere ce ar trebui să fie organizată de UMP, partidul aflat la guvernare. Tot atâtea teme pe care Marine Le Pen se exprimă cu multă uşurinţă şi, în ochii francezului de rând, este probabil mai credibilă decât politicienii "clasici".

La stânga eşicherului politic, socialiştii au greşit şi ei. De ani de zile sunt măcinaţi de lupte intestine şi nici acum nu reuşesc să cadă de acord asupra numelui unui candidat pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Unii analişti de la Paris spun că ascensiunea lui Marine le Pen îi este favorabilă lui Nicolas Sarkozy. În acest fel ar putea să plaseze dezbaterile electorale pe teme pe care le cunoaşte (lupta împotriva imigraţiei ilegale, siguranţa francezilor etc.), teme unde socialiştii nu au mare lucru de spus. O strategie valabilă numai până la un punct însă, pentru că există şi riscul ca Sarkozy să nu treacă de primul tur de scrutin, iar în al doilea să vedem un meci între Marine Le Pen şi candidatul socialist, oricare ar fi acesta ! Toate sondajele de până acum arată că oricare dintre cei patru candidaţi socialişti l-ar învinge pe Sarkozy în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Atenţie, însă, mai e mult până la alegeri şi se mai pot întâmpla multe până atunci. Istoria alegerilor franceze din ultimii 20 de ani ne arată că nici unul dintre candidaţii care au câştigat preşedinţia nu era dat favorit cu 14 luni înainte de scrutin…

Concluzii

Chiar dacă mai sunt aşadar multe necunoscute, din sondajul din Le Parisien pot fi trase câteva învăţăminte. Francezii, ca şi alţi europeni sunt nemulţumiţi de felul în care oamenii politici tradiţionali răspund preocupărilor lor. Sarkozy a câştigat alegerile precedente, promiţând că "puterea de cumpărare va creşte" şi că "francezii care vor lucra mai mult vor câştiga mai mult". (Şi) din cauza crizei economice, aceste promisiuni nu au devenit realitate. La stânga, socialiştii au fost preocupaţi mai mult de propriile lupte, decât de oferirea unei alternative politice, economice şi sociale. Prin sondajul de la sfârşitul săptămânii, Franţa se înscrie în tendinţa europeană generală, care face ca partide extremiste şi populiste să obţină scoruri bune, uneori ajungând chiar să susţină majorităţi guvernamentale. Exemplele sunt numeroase şi merg din Olanda până în Ungaria, traversând ţări că Suedia, Italia sau Elveţia.

Confruntat cu critici, institutul care a realizat sondajul a promis că va mai face încă unul, foarte repede, în care va introduce mai mulţi candidaţi. Dacă se dovedeşte că nu a fost un accident, ascensiunea lui Marine Le Pen va cântări greu în balanţa dezbaterilor de la prezidenţialele franceze. Vom auzi des fraze de genul "naţionalitatea franceză se merită, nu se moşteneşte", "Franţa nu poate face faţă unui tsunami al imigranţilor, care iau locurile de muncă ale francezilor", "rugăciunile în stradă ale musulmanilor sunt o formă de acaparare şi de ocupare a teritoriului francez", "Moneda euro este o problemă, nu o soluţie".

În faţa discursului simplist şi agresiv al lui Marine Le Pen, forţele politice clasice vor avea dificultăţi în a veni cu programe structurate, pe temele reale ale societăţii franceze. O serie de candidaţi mai mici, dar cu idei interesante, cum ar fi fostul judecător anticorupţie, Eva Joly, fostul prim-ministru, Dominique de Villepin sau alţii ar putea să nici nu obţină semnăturile necesare pentru a se putea prezenta în faţa alegătorilor. Pe scurt, Franţa ar putea cunoaşte o campanie dură şi săracă în idei. Asta dacă nu cumva, trezite de duşul rece al ultimului sondaj, partidele tradiţionale (dar şi mass-media) vor şti să tragă lecţiile necesare, în aşa fel încât să izoleze fenomenul Marine le Pen, nerăspunzând provocărilor pe care aceasta le va lansa una după alta şi propunând o agendă responsabilă. Până la urmă, un sondaj rămâne un sondaj, chiar dacă ambiţiile lui Marine Le Pen sunt mari : "Am plecat în această luptă ca să câştig, nu ca să fac figuraţie".