1. Atena si Sparta. Cele mai importante cetati ale Greciei Antice. Pe cât de celebre, pe atât de diferite. Sicanându-se în permanenta una pe cealalta. Ele nu s-au putut întelege nici macar în momente de mare primejdie, spartanii lasându-i pe atenieni cu ochii în soare în fata sutelor de mii de persi ai lui Darius, pretextând nu stiu ce interdictie de la zei. Rivalitatea mocnita dintre bogata Atena si militarizata Sparta a erupt în timpul razboiului peloponesiac, care a aruncat întreaga Grecie în haos. O rivalitate de pe urma careia nimeni nu a avut de câstigat.
2. Romulus si Remus. Doi frati gemeni care au întemeiat un oras spre care se spunea ca duc toate drumurile. Fratii ca fratii se mai si cearta; numai ca acestia doi, dupa ce s-au alaptat amândoi de la aceeasi... lupoaica, au îndurat împreuna viata grea de pastor si au luptat umar la umar ca sa-si repuna bunicul în drepturi, au ajuns rivali de moarte din cauza unui... nume. Si pentru ca Romulus avea avantajul binecuvântarii divine, nimeni n-a avut nimic de zis când i-a crapat capul lui Remus, pentru a da numele sau cetatii si a deveni primul rege al Romei.
3. Diadohii. Alexandru cel Mare a pus bazele unei imense împaratii. Pe care a lasat-o cu limba de moarte "celui mai bun". Si cum toti generalii lui aveau pretentia ca îndeplinesc cerinta marelui Macedon, au început sa se omoare între ei, pentru a pune mâna pe mostenire. În vreo douazeci de ani, s-a ales praful de Imperiul Macedonean, pentru ca dupa înca atâtia ani (281 î.H.), sa-si dea obstescul sfârsit, dar în ton cu ceilalti, asasinat, ultimul diadoh, Seleucos. Cei mai câstigati au fost Ptolemeu, care s-a ales cu Egiptul si Seleucos, care a pus bazele unui puternic stat în Orientul Apropiat si Mijlociu.
4. York si Lancaster. Rivalitatea dintre cele doua familii engleze, care doreau sa ocupe tronul, a degenerat într-un razboi civil de toata frumusetea, la scurt timp dupa terminarea ostilitatilor cu Franta. "Razboiul celor doua roze" (trandafir rosu - Lancaster, trandafir alb - York), reprezinta reflectarea fidela a zicalei "când doi se cearta, al treilea câstiga", pentru ca de pe urma conflictului a profitat Henric de Richmond, care avea sa devina rege în 1485, sub numele de Henric al VII-lea, punând astfel bazele dinastiei Tudorilor.
5. Creştinii. Lumea crestina a fost dominata de certuri si rivalitati. La început, s-a dat "lupta" pentru stabilirea "naturii" lui Hristos, fiind necesare patru consilii ecumenice si mai multe campanii de condamnare a "ereticilor" ariani, monofiziti si nestorieni, pentru a impune varianta oficila. Dupa împartirea Imperiului Roman, rivalitatea s-a dezvoltat între papa de la Roma si patriarhul de la Constantinopol. Pentru ca nici unul nu recunostea superioritatea celuilalt, situatia s-a "rezolvat" în anul 1054, când, dupa ce cei doi prelati s-au afurisit si excomunicat reciproc, fapt ce avea sa consemneze împartirea oficiala a lumii crestine.
6. Englezi si francezi. În anul 1066, Wilhelm de Normandia cucerea Anglia. Fiind nobil francez, stapânind (el si urmasii lui) teritorii în Hexagon, era prin urmare vasal al regelui Frantei. Adica, ditamai regele, care avea posesiuni în Franta, mai însemnate chiar decât regele, sa fie vasal! De necrezut si, mai ales, de neacceptat! Dar nici suveranul de la Paris nu putea tolera ca un supus al sau sa-i dea cu tifla. Asa ca razboaiele franco-engleze au devenit ceva obisnuit în Evul Mediu. Unul dintre ele l-au întins pe durata a 116 ani, ca la sfârsit nici nu mai stiau de ce au început. Învingatori la "puncte" într-un final au fost francezii, dar o victorie foarte chinuita si foarte costisitoare. Si pentru ca erau experti în conflicte lungi, natiunile despartite de Canalul Mânecii s-au mai angrenat într-un "razboi de sapte ani", prin secolul XVIII, care avea ca substrat o alta rivalitate, cea pentru colonii si în urma caruia Franta a ramas fara Canada. Desigur, nu trebuie sa uitam razboaiele napoleoniene, cu "blocada continentala", cu Bonaparte, cu Nelson, cu Wellington, cu Waterloo sau cu Sfânta Elena. În fiecare vom regasi un sâmbure al rivalitatii celor doua popoare. Rivalitate care, cel putin la nivel politic, avea sa se transforme
la începutul secolului XX într-o alianta trainica.
7. Matei Basarab Si Vasile Lupu. Doi domnitori ramasi în istorie mai ales pentru realizarile de ordin cultural înregistrate în Tara Româneasca si Moldova în timpul lor. Dar si doi mari rivali. Pentru ca în buna traditie româneasca au încercat (mai ales Vasile Lupu) sa-si vina de hac unul altuia. Domnitorul moldav a cautat sa-l înlature pe Matei Basarab, pe mai multe cai, fie pârându-l la Stanbul si chiar obtinând domnia Tarii Românesti pentru sine, fie atacând Valahia, dar fiind învins la Ojogeni, Nenisori si Finta. La un moment dat, se parea ca s-au împacat, dovada fiind lacasurile de cult ridicate de fiecare în tara celuilalt. O împacare mincinoasa, facuta probabil cu scopul de a-si umili rivalul prin frumusetea si maretia bisericii ctitorite.
8. Sovietici si americani. O rivalitate de data mai recenta, consumata sub auspiciile "Razboiului Rece". Derulata pe plan politic, militar, dar si tehnologic sau cultural. Blocheza sovieticii Berlinul, americanii fac pod aerian pâna la deblocare; trimit sovieticii pe Laika în spatiu, trimit si yankeii pe Armstrong pe Luna; instaleaza unii baze militare în Occident, ceilalti construiesc zidul Berlinului; unii fac NATO, altii Pactul de la Varsovia; este razboi în Coreea, Vietnam, Afganistan - hop si americanii cu sovieticii; vin baietii "Unchiului Sam" în Europa, se duc si cei ai "tovarasului Ivan" în Cuba; fac unii o bomba nucleara, ceilalti fac doua... Din fericire, toate acestea sunt acum de domeniul trecutului.
9. Papii si împaratii germani. Cel care a dezgropat securea acestui conflict a fost papa Nicolae al II-lea (858 - 867), care profitând de slabiciunea puterii imperiale, a proclamat suprematia autoritatii ecleziastice asupra celei laice. Numai ca împaratii germani nu se împaca cu situatia si intervin în forta, chiar destituind, cum este cazul lui Henric al III-lea, mai multi papi (Grigore VI, Silvestru III si Benedict IX). Apogeul este atins în timpul asa-numitei "lupta pentru investitura". Henric al IV-lea si papa Grigore al VII-lea, se "dueleaza" în depuneri, excomunicari si anatemizari, câstig de cauza având în cele din urma suveranul pontif, care îl obliga pe împarat sa-si cerseasca iertarea, pe care i-o acorda, dupa ce-l tine în zapada vreo doua zile în fata palatului de la Canossa (1077). O asemenea umilinta nu poate fi însa uitata, Henric revenind cu forte proaspete în Italia si alungându-l pe papa Grigore. Rivalitatea papa-împarat va continua pâna la mijlocul secolului XIV (alte "perechi" împarat - papa fiind formate din Henric V - Pascal II, Frederic Barbarossa - Alexandru III, Otto IV - Inocentiu III, Frederic II - Grigore IX), când principii germani declara la Dieta de la Rhens ca suveranul german poate fi ales fara aprobarea papei.
10 Brâncoveanu si Cantemir. O alta nefericita rivalitate pe plaiurile mioritice. A început Brâncoveanu, care nemultumit de atitudinea filo-austriaca a lui Constantin Cantemir se hotaraste sa-l "curete" pe acesta. Mai întâi prin metoda traditionala a pârâtului la Poarta, plus niste pungi cu galbeni. Apoi prin organizarea unui complot, în care au fost angrenati fratii Costin, Velicico si mult mai celebrul Miron. Complot esuat, complotistii scurtati de cap. Constantin Cantemir nu ramâne dator, si organizeaza la rândul lui conspiratie anti-Brâcoveanu, din care fac parte multi demnitari ai domnului de la Bucuresti, care scapa numai dupa ce îi baga marelui vizir în buzunar 1.000 de pungi de galbeni! Dar si conjuratii, decoperiti, au luat-o pe coaja rau de tot! Dar lucrurile nu s-au oprit aici. La moartea lui Constantin Cantemir, Brâncoveanu actiona pentru a împiedica venirea la tron a lui Dimitrie, fiul defunctului, sustinându-l pe Constantin Duca, care de altfel si obtine domnia, dar si mâna fetei domnului muntean. Nu este deci de mirare, ca în "Istoria Ieroglifica", Brâncoveanu este facut "cu ou si cu otet", de cel a carui ascensiune o stopase, domnitorul Dimitrie Cantemir.
sursa: historia.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”