Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade

duminică, 1 mai 2011

Şocant şi scandalos: Zeci de ţigani care s-au bătut cu ustensilele de grătar, într-un parc din Viena, au fost prezentaţi în toată mass-media ca fiind români! VIDEO



Două familii ţigani din România, stabilite în Austria s-au luat la bătaie în timpul unui grătar, în ziua de Paşte, pe malul vienez al Dunării, informează oe24.at

Familiile ieşiseră la iarbă verde, însă petrecerea s-a transformat, la un moment dat într-o bătaie generală.

"A fost un grup format din 40 de persoane. Vreo 30 dintre ei au sărit unii asupra altora", a povestit un martor care conducea maşina prin apropiere. Mai mulţi martori s-au apropiat de scena luptei, aşteptând sosirea poliţiei. "A fost mai mult decât o altercaţie, a fost o luptă în toată legea în care ustensilele de grătar au fost folosite ca arme albe", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Camellia Anssari.

Printre armele folosite ar fi fost şi un topor, care, la sosirea celor 10 maşini de poliţie şi o unei ambulanţe a fost aruncat în Dunăre. Unul dintre poliţişti a recuperat însă arma. În urma altercaţiei Vasile S. de 24 de ani şi Nicolae A. de 43 de ani au ajuns la spital. De asemenea, Maria B. de 35 de ani a suferit o tăietură la nivelul braţului.

Poliţia austriacă nu a elucidat încă motivul pentru care cele două familii s-au luat la bătaie. Ancheta continuă.

Grătare ţigăneşti şi în cimitirele româneşti


Alte grătare s-au încins astăzi, de "Paştele Blajinilor" în cimitirele din întreaga ţară. Deşi sărbătoarea nu există în calendarul ortodox, tradiţia, urmată în special de familiile ţigăneşti, spune că trebuie să mergi la cimitir şi să organizezi o masă în amintirea morţilor.

Ca în fiecare an, numeroase familii de ţigani au ieşit şi de această dată în cimitir unde au încins gărtarele şi au petrecut pe muzică în cinstea rudelor dispărute. După sursa:

1 comentarii:

Anonim spunea...

Ce m-a scandalizat a fost ca in toata presa s-a vorbit despre "romanii care s-au batut in Viena", cand era vorba, fireste, de tigani!

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă nu aveți de spus nimic constructiv, nu scrieți. Nu vor fi publicate comentarii lipsite de sens sau în care sunt atacate organizații naționaliste și membri ai acestora.
„Fiecare va trebui să știe că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o nație dispusă la toate părerile, la toate atitudinile...”